Niciodată lumea, în întregul ei, n-a părut mai bolnavă moral ca azi. Un trimis al lui Dumnezeu, urmaș al ucenicului lui Iisus, Petru, coboară în jungla în care ne mișcăm ca într-o leprozerie. Numai că boala nu e pe corp, ci înlăuntrul acestei lumi, de aceea e mai hidoasă. Papa Francisc vine din Argentina cea chinuită de sărăcie, teren de instrucție mulți ani pentru marii geambași financiari occidentali. Călugărul iezuit de origine italiană s-a remarcat ca purtător de har al Domnului prin milă creștină, modestie, aplecare către suferințele celor sărmani. În timp ce atâția confrați de sutană – și mă refer aici și la plimbații cu Mercedes-uri și alintații cu averi uriașe din sfânta noastră ortodoxie – au dezertat de la misia lor, comportându-se ca niște samsari de suflete, argentinianul s-a comportat ca un om de rând sărac, a călătorit cu transportul în comun (n-am prea mai văzut popi în tramvai, iar arhierei niciodată), a mers în spitalele cu incurabili și le-a adus sărutul și atingerea duhovnicească. Ales de Duhul Sfânt sau doar de luciditatea celor 115 cardinali, noul papă se arată, în datele pe care le știm, ceea ce trebuie. Biserica, inclusiv cea catolică, a fost zguduită de scandaluri și relegitimarea ei nu se poate face decât printr-o față curată, dăruită cu milă și har, ducând în spate o viață exemplară.
Îmi place papa Francisc. Îmi place zâmbetul lui. Ochii vorbesc cu dragoste de oameni. Nu știu dacă-i un păcat să spun că precedentul, de origine germanică, avea o privire mai aspră și nu părea în totul chinuit de grija aproapelui. Fețele nu spun întotdeauna totul despre ceea ce arde în interior. Poate mă înșel. Noul papă a lăsat deoparte rigorile primei întâlniri cu credincioșii în Piața San Pietro și, de la balconul papal (am ascultat și eu cândva un papă adresându-se de acolo), a vorbit liber, plin de omenie, fără încruntări și emfază. N-a stat pitit în spatele unor gesturi rituale, ci părea că umblă printre noi, ca un om obișnuit care e mândru să facă parte dintre oamenii obișnuiți. Sunt papă, da, dar sunt un papă al vostru, egal cu voi, suferind ca voi, supus ca oricare trecerii chinuite pe pământ. Papa Francisc, citesc, e din copilărie orfan de un plămân, pierdut în urma unei infecții. Doar bolnavii, scria cineva, sunt oamenii care știu câte ceva despre ei înșiși.
Călugărul iezuit, mai citesc azi, a spălat și sărutat picioarele unor bolnavi de SIDA, într-un spital argentinian. E gestul la care ne-a învățat Mântuitorul. Fie ca papa Francisc să poată repara câte ceva din uriașa leprozerie a lumii de azi, prin modestia sa, prin învățămintele sale care poate vor urca și spre stăpânii politici și financiari ai planetei, incapabili să mai conceapă viața întru aproapele lor, încuscriți mai degrabă cu forțele blestemului. Nu-s catolic, dar creștinul ortodox, răsăriteanul din mine te privește și primește ca pe un adevărat părinte. Fii bine venit, sfinte părinte!
(15 mar 2013, 11:40:46