Lucian AVRAMESCU

A mai dispărut, „fără urmă”, un anume Sima, broker, patron de afaceri și bani, fondator al unei agenții de știri băsiste care descoperea zilnic cât de măreț și neasemuit e farsorul din Deal. De câteva luni s-a dizolvat în lumea largă, dacă n-o fi cumva turnat în beton pe aici, pe undeva, dar la noi betonul e subțire și-l spală iute ploaia, dispecerul de la triajele financiare ale lui Blejnar. Pe la el treceau vagoanele cu milioane și miliarde tractate din vămi, porturi, rafinării și dirijate spre înaltele terminale politice. Oricum, și el, Marta mi se pare că-l cheamă, a dispărut fără urmă. Fără urmă au dispărut diverși manglitori, combinatori, profitori care au făcut averi uriașe pe care le-au adăpostit în case exotice, pe țărmuri îndepărtate, în insule deranjate doar de țipătul papagalilor sau în marile aglomerații urbane ale lumii unde, schimbându-ți numele și aplicându-ți mustață, nu mai ești recunoscut nici de nevastă. Amanta, da, te recunoaște, fiindcă a plecat cu tine și a participat la travesti. Unii au dispărut fără urmă rămânând aici, printre noi, după ce au consolidat munți de avere personală. La ce bun să te mai arăți vulgului, tu care ieri umpleai televizoarele de spuma salivară a avânturilor tale patriotice?

Toate aceste dispariții „fără urmă” (ce ușor îi găsea Băsescu pe unii, chiar și „în gaură de șarpe” când găsirea îl servea!), toate aceste dizolvări în neant ne văduvesc de niște bani dar ne aduc avantajul de a scăpa de niște escroci. Ce ne facem însă cu o altă dispariție, de astă dată dramatică și chiar tragică, dispariția „fără urmă” a țării în care ne-am născut, în care ni se pare că încă trăim? Vândută pe bucăți și apoi otova, cu totul, România începe să nu mai fie. Am ajuns, zic unii, colonie. Fals. E prea generos zis. Coloniile rămân cu câte ceva de la coloniști și oricum își păstrează contururile. Noi suntem pe cale de a cădea la statutul de subcolonie. Ne rarefiem cu totul, dispar granițe și osaturi culturale, scheletul vertebrat se face gelatinos, de moluscă. Nu mai avem industrie, agricultură, diplomație, demnitate în dialogul internațional. Toți ne cred proști, iar etnic, țigani. Nu mai avem nimic decât pe dedesubt ceva aur, ceva uraniu, ceva cupru sau petrol, dar toate sunt deja arvunite, dacă nu chiar date. Cazna unică și sforțarea disperată a demisului e să dea deja datele minereuri de la Roșia Montană și din alte zone care amintesc de o țară unică în Europa prin uriașele ei resurse lăsate de Dumnezeu. Aceste tranzacții, deja parafate probabil, îl țin în viața politică, paiață proptită de paiante străine, pe Traian Băsescu. De douăzeci și ceva de ani acest individ vinde și dă pe nimic tot ce-i pică în mână, de la flotă până la munți, cu folos zero pentru țară și belșug de peșcheșuri pentru el și ai lui. Creați locuri de muncă pentru ca sclavii noștri să scoată aur pentru alții, deschideți minele în parteneriat cu marile companii străine pentru că numai așa dăm de mâncare poporului, urlă el. Dar contractele parafate pitesc otrăvuri mortale pentru România. Parteneriatele lui Băsescu înseamnă aur pentru firma străină și cianuri pentru țara lui. Ei cu aurul, noi cu cianura, cu spinările rupte și cu Băsescu. Da, România, o țară cândva, azi dispărută fără urmă.