Lucian AVRAMESCU

A mai dispărut, „fără urmă”, un anume Sima, broker, patron de afaceri şi bani, fondator al unei agenţii de ştiri băsiste care descoperea zilnic cât de măreţşi neasemuit e farsorul din Deal. De câteva luni s-a dizolvat în lumea largă, dacă n-o fi cumva turnat în beton pe aici, pe undeva, dar la noi betonul e subţire şi-l spală iute ploaia, dispecerul de la triajele financiare ale lui Blejnar. Pe la el treceau vagoanele cu milioane şi miliarde tractate din vămi, porturi, rafinării şi dirijate spre înaltele terminale politice. Oricum, şi el, Marta mi se pare că-l cheamă, a dispărut fără urmă. Fără urmă au dispărut diverşi manglitori, combinatori, profitori care au făcut averi uriaşe pe care le-au adăpostit în case exotice, pe ţărmuri îndepărtate, în insule deranjate doar de ţipătul papagalilor sau în marile aglomeraţii urbane ale lumii unde, schimbându-ţi numele şi aplicându-ţi mustaţă, nu mai eşti recunoscut nici de nevastă. Amanta, da, te recunoaşte, fiindcă a plecat cu tine şi a participat la travesti. Unii au dispărut fără urmă rămânând aici, printre noi, după ce au consolidat munţi de avere personală. La ce bun să te mai arăţi vulgului, tu care ieri umpleai televizoarele de spuma salivară a avânturilor tale patriotice?

Toate aceste dispariţii „fără urmă” (ce uşor îi găsea Băsescu pe unii, chiar şi „în gaură de şarpe” când găsirea îl servea!), toate aceste dizolvări în neant ne văduvesc de nişte bani dar ne aduc avantajul de a scăpa de nişte escroci. Ce ne facem însă cu o altă dispariţie, de astă dată dramatică şi chiar tragică, dispariţia „fără urmă” a ţării în care ne-am născut, în care ni se pare că încă trăim? Vândută pe bucăţi şi apoi otova, cu totul, România începe să nu mai fie. Am ajuns, zic unii, colonie. Fals. E prea generos zis. Coloniile rămân cu câte ceva de la colonişti şi oricum îşi păstrează contururile. Noi suntem pe cale de a cădea la statutul de subcolonie. Ne rarefiem cu totul, dispar graniţe şi osaturi culturale, scheletul vertebrat se face gelatinos, de moluscă. Nu mai avem industrie, agricultură, diplomaţie, demnitate în dialogul internaţional. Toţi ne cred proşti, iar etnic, ţigani. Nu mai avem nimic decât pe dedesubt ceva aur, ceva uraniu, ceva cupru sau petrol, dar toate sunt deja arvunite, dacă nu chiar date. Cazna unică şi sforţarea disperată a demisului e să dea deja datele minereuri de la Roşia Montană şi din alte zone care amintesc de o ţară unică în Europa prin uriaşele ei resurse lăsate de Dumnezeu. Aceste tranzacţii, deja parafate probabil, îl ţin în viaţa politică, paiaţă proptită de paiante străine, pe Traian Băsescu. De douăzeci şi ceva de ani acest individ vinde şi dă pe nimic tot ce-i pică în mână, de la flotă până la munţi, cu folos zero pentru ţară şi belşug de peşcheşuri pentru el şi ai lui. Creaţi locuri de muncă pentru ca sclavii noştri să scoată aur pentru alţii, deschideţi minele în parteneriat cu marile companii străine, pentru că numai aşa dăm de mâncare poporului, urlă el. Dar contractele parafate pitesc otrăvuri mortale pentru România. Parteneriatele lui Băsescu înseamnă aur pentru firma străină şi cianuri pentru ţara lui. Ei cu aurul, noi cu cianura, cu spinările rupte şi cu Băsescu. Da, România, o ţară cândva, azi dispărută fără urmă.