Preşedintele PSD al Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Nechifor, a spus în câteva rânduri că el nu vrea să fie Gheorghe Flutur. Că nu vrea să fie primul pompier, primul asfaltator, primul văruitor şi primul vopsitor al judeţului. Domnul Nechifor a declarat că nu-şi doreşte să apară toată ziua în mass-media şi nici să fie omul despre care lumea crede că trebuie şi că poate să le rezolve pe toate. Şi Cătălin Nechifor chiar se ţine de cuvânt. Domnul Nechifor lipseşte din spaţiul public ca şi cum Consiliul Judeţean ar fi un butic, iar domnia sa un patron care nu trebuie să le dea socoteală decât celor care cumpără pufuleţi şi rachiu din surcele, pe caiet. Poate că domnul Nechifor ar fi comunicat mai mult, însă nu a avut când, dat fiind faptul că ba este în concediu, ba este plecat la plimbare prin Austria ori prin Franţa. În ceea ce priveşte investiţiile şi lucrările de cârpire a podurilor, podeţelor şi coteţelor, Cătălin Nechifor este interesat doar de cele care au legătură strictă cu administraţia judeţeană. Aşa se face că domnul preşedinte nu s-a zbătut să aducă fonduri pentru continuarea lucrărilor la şoseaua de centură a municipiului Suceava. O lucrare care a fost realizată în proporţie de 80%, dar care, de curând, a fost abandonată de meseriaşii nemulţumiţi că finanţarea a fost tăiată. E drept că de lucrare nu răspunde Consiliul Judeţean, ci Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale, iar banii vin de la Guvern. Dacă prim-ministru ar fi fost Emil Boc, Mihai Răzvan Ungureanu sau vreo altă paiaţă de-a lui Traian Băsescu, atunci ar fi fost de înţeles că Suceava nu primeşte fonduri pentru finalizarea lucrărilor de la centura ocolitoare. Însă, după cum ştie toată lumea, la conducerea Guvernului se află şeful de partid al lui Cătălin Nechifor, Victor Ponta. De aceea, ar fi fost de datoria domnului Nechifor să insiste pe lângă domnul Ponta până când acesta ar fi alocat fondurile necesare. Imediat după ce a fost instalat în funcţie, Cătălin Nechifor a spus că bugetul judeţului va achita cu prioritate lucrările care sunt aproape gata. Este de neînţeles de ce domnul Nechifor nu s-a îngrijit ca şi lucrările de la şoseaua de centură a Sucevei să se afle în atenţia finanţatorului. Mâine-poimâne sunt alegerile generale, iar PDL nu va rata ocazia de a striga că PSD nu a fost în stare să continue ceea ce a început guvernarea portocalie. Atunci, explicaţiile lui Cătălin Nechifor că el nu vrea să fie un Gheorghe Flutur nu-i vor ajuta cu nimic pe candidaţii USL. Ba, din contră, îi vor încurca.
(28 aug 2012, 11:05:47
Şi cu ochiul minţii printre dulci amintiri
Asta i-a mai rămas să facă românului sărac
Şi să scuipe-n sân că nu-i “accidentat”..la ştiri
SĂ MĂTRĂŞIŢI BINE ! îi vine-n minte
Ciudat ! nici măcar nu se gândea la Băsescu
Îl doare-n opincă ,ce dacă-i iar preşedinte ?
El ultimul trai bun l-a avut …cu Ceauşescu
Hainele din dulap îi miros a naftalină
Naftalina-i de demult ,mătreaţa e actuală
Mai vede (în presă) că s-a mai deschis o salină
Mi-ar plăcea ! (îşi zice)..da-s cu burta goală
Partea bună a veştilor proaste e că o iluzie
Îl (mai) ţine pe linia de plutire,încă
Iluzia e altuia-i mai rău (cruntă concluzie)
Altul (cred) n-are nici măcar…opincă