Lucian AVRAMESCU

O fată dintr-un sat vecin, Ștefania, plecată de câțiva ani în Italia și ai cărei părinți trăiesc cam pe aici, pe unde m-am născut și eu, pe valea Cricovului Sărat din Prahova, îmi trimite un mesaj. E revoltată. Nu împotriva mea, ci a lui Traian Băsescu. Lucrează ca batandă, adică îngrijește niște bătrâni, undeva în sudul Italiei, într-o mică localitate unde trudesc ca menajere și alte românce sau ca muncitoare la o făbricuță de cartoane. Sora mamei, Mirela, în vârstă de 43 de ani, lucrează și ea aici, îmi scrie fata. Am și o verișoară, Claudia. Ne vedem rar, dar ne știm toate. Suntem opt, din Prahova, Suceava, Vâlcea. Am plecat din țară fiindcă nu mai aveam nici-o șansă. Urmăresc ce se petrece în țară. Știu că s-a organizat referendum și am fi vrut să mergem și noi la vot, dar a fost aproape imposibil. Nu-i vorba doar de cei 150 km care trebuiau parcurși până la Florența, ci mai ales de imposibilitatea de a lăsa singuri oamenii vârstnici și bolnavi pe care-i îngrijim. Îți pierzi ușor o slujbă câștigată greu. Imediat îți poate fura locul o bulgăroaică sau o poloneză sau una venită de cine știe unde. Așfi vrut să votez DA, fiindcă îl consider pe Băsescu principalul vinovat pentru situația mea și a sutelor de mii de români care-și caută o pâine departe de casă. De aici însă, îmi scrie Ștefania, până la porcăria de a fi numărată ca votant al lui Traian Băsescu e drum lung. Cum își îngăduie președintele să ne socotească pe noi, și vorbesc în numele celor care suntem în această zonă a Italiei, ca admiratoare ale lui? Rușine să-i fie! Nu-l admirăm, îl detestăm.

Ștefania, care are 25 de ani, spune și alte lucruri, ceva mai dure. Am rezumat esența nemulțumirii ei. E singura în această situație? Nici vorbă. Cei care n-au votat, turuie Emil Boc, au votat evident pentru președintele Băsescu. Măi să fie! Am trecut ieri pe la Spitalul de Urgență Floreasca. La etajul 6, pe coridor, aceleași paturi suplimentare, cu oameni bolnavi. Așteptând-o pe profesoara Daniela Bartoș, care efectua vizita de dimineață, am avut timp să împart același spațiu cu un bolnav vârstnic. Bătrânul respira greu, cu gura deschisă, fața lui, de culoare pământie, cu barba neîngrijită, indica suferință și nu era greu să ghicești că omul este inconștient, aproape muribund. De altfel, vecinătatea unor aparate și firele care-i mai alimentau fârâma de viață confirmau o stare mai mult decât gravă a suferindului. Nici el n-a votat, așa cum n-au votat morții din cimitire. Asta nu-i împiedică pe Băsescu, Blaga, Boc, Videanu, Udrea să urle cu o obrăznicie fără margini că doar (doar?) şapte milioane au votat împotriva președintelui, în timp ce 15 milioane de români (nu ies atâția nici dacă numeri și cei aproape patru milioane de minori) îl susțin prin refuzul de a vota. Rușine, zic, asemeni tinerei din Italia. Niciodată în România n-au votat opt milioane și jumătate de cetățeni, dintre care 88 la sută, majoritate zdrobitoare, să ceară plecarea unui politician de la putere. Absența onoarei de a-și da demisia (demisie de onoare!) e o infirmitate tipică mizeriei morale care îmbracă personajul Băsescu. Sigur, mai sunt unii oameni, chiar de bună calitate, care nu-l știu pe Băsescu. Au apucat să-l creadă o dată și-l cred din inerție, oricâte porcării ar comite. Sunt însă, în raport cu majoritatea covârșitoare a populației și cu gravitatea abuzurilor, furturilor, trădărilor comise de Băsescu, prea puțini. Susținut fățișde guvernul de la Budapesta și de maghiarii din România, care vor o țară ungurească în mijlocul Transilvaniei, Traian Băsescu trădează și insultă sângele martirilor unirii. E prea mult spus trădare? Nu, e prea puțin. Iar Europa, în frunte cu Germania, a început să priceapă ce se petrece aici.