Lucian AVRAMESCU

Muică, suntem neam de piatră, cântă Tudor Gheorghe, confecționându-și actoricește o figură care bate spre Tudor din Vladimiri. Gresie, cremene, diamant. Muică, suntem neam de rahat și de doi lei, îl îngână Vasile Urdă, ca de obicei beat, fost buldozerist, care a făcut și un pic de pârnaie fiindcă și-a demontat și vândut ustensila la fier vechi pe rachiu, iar ustensila nu era a lui. De câteva zile, cum se crapă noaptea în două și lasă să se reverse peste lume primul val de nădușeală, deschid televizorul cu sentimentul autoflagelării. Nu mă uit la vreo televiziune băsistă, ci la una cu care colaborez uneori. Ce văd? Desfășoară un panegiric lacrimogen și foarte bine articulat despre Suspendat. Suspendatul, acum câteva zile, era compus din fragmente ale discursului său din Parlament. Vorbea când apăsat, când îndurerat, când molcom, de parcă o băciță își pieptăna odorul lăiat de curând. Am și fost sunat atunci de doi amici, unul după altul, la câteva minute, să mă întrebe dacă n-am înnebunit. Mi-a fost greu să le explic, după ce mi-au turuit niște salutări de mamă, că nu eu încropesc emisiunile de știri, că sunt acolo un colaborator, iar emisiunea matinală o fi fost probabil opera unui redactor mahmur. În dimineața asta o televiziune mă bagă în odăile de campanie ale lui Băsescu, singur ca o măslină rămasă în farfurie, candid cu țigăncile împuțite, umanizat de o fiică aplecată peste calculator în care se uită ca printr-un microscop științific, pus să lucreze pentru combaterea cancerului. Suspendatul, numai zâmbete, a oferit, aflu, umbrele de soare și apă rece, în folosul găozarilor care, nu-i așa, sunt și ei oameni.

Aștept, ceea ce se întâmplă uneori seara, dezvăluiri zdrobitoare despre cum ne-a furat Băsescu, despre cum ne-a umilit Băsescu, despre abuzurile lui Băsescu, despre cum a devenit Băsescu justiție și poliție, și microfon în peretele casei mele și vânzător de vapoare pe care el însuși, în calitate de norvegian, le-a cumpărat și despre primarul Băsescu repartizând o casă cetățeanului Băsescu, posesor al multor case și averi de milioane de euro și despre cârdășiile lui cu asfaltatorii și despre afacerile, nu doar sufletești, cu Elena Udrea. Aștept degeaba de la politicienii puterii care fac o opoziție anemică, tăcută, lentă, zvâcniri de revoltă. Aș! Presa, care își mai îngăduie luxul de a nu se teme sau de a învinge tentația mituirii, îl mai pișcă pe marele ciuruitor. Atât! În rest, cu Macoveica lui, cu o mână de șmecheri și un munte de bani, Băsescu s-a angajat să ne ciuruiască iar și chiar va izbuti dacă puterea care n-a luat încă puterea se culcă pe patul sondajelor și sforăie. Da, mișcările făcute fulgerător în Parlament au însemnat ceva. Mai apoi, armatele liberalo-pesediste și-au luat liber și sforăie la umbră. Băsescu face ce-a făcut mereu. Se arată în cămașă muncitorească, pozează relaxat cu toate că din morcovul care i-a intrat undeva nu se mai văd nici frunzele, transmite siguranță și, ce este important, luptă „nu pentru el, ci pentru popor”. El, cel mai mare mincinos al istoriei naționale, luptă cu minciuna. Apără poporul. De cine? Dacă ar trebui să-l apere de cineva ar trebui să-l apere de Băsescu.

E caniculă. Soarele bate rău la creieri. Europa ne ceartă cu un referendum dictat de Monica Macovei, admiratoare, înțeleg, a tehnicilor lui Bivolaru, spirituale desigur. Sunt în țara asta numeroși oameni care au înțeles rețetele umilitoare ale ciuruirilor băsiste. Ieșind masiv la vot, poate că gloanțele marelui satrap nu ne vor mai ciurui. Altfel...