Lucian AVRAMESCU

Miile de localități, cu statut administrativ propriu, de pe cuprinsul țărișoarei noastre scumpe, trăiesc febra alegerilor de primari. În sorcova afișajului electoral, care și-a instalat celuloza pe stâlpi și pereți, descoperi fără dificultate sigla USL. În rest, ghicitori cromatice. Cine să fie, cine să fie sub verdele afișelor din București? Să se fi oprit doamna Udrea, rătăcită în uriașa-i garderobă, care poate îmbrăca ușor o metropolă și mai rămân țoale pentru muierile din alte două comune, la culoarea, cam spălăcită pe alocuri, a frunzei? Să stea pitit sub clorofilă fostul portocaliu, temător că pigmentul cu care se fălea ieri i-ar putea aduce pocinoage, divulgându-l pedelist? De ce se tem să se arate candidații PDL ca făcând parte din PDL? Nu știu ca partidul, victimă a unei dictaturi a proletariatului insultat, să fi fost trecut în ilegalitate. Comportamentul pitit mă face să cred că așa stau lucrurile.

De ce sunt primarii politici? Câtă primărie intră în politichie și câtă politică se îndeasă în fotoliul de edil, individ îndeobște gospodar, ales de concetățeni pentru calități de asanare, primenire edilitară și conservare în limite suportabile a birocrației, cea care ne dă adeverință că suntem, că avem o proprietate și mai avem și drepturi cetățenești. Uneori obligații, dar cine mai are timp de ele! De ce-și iau musai carnet de partid primarii? Și de ce aleargă partidele să adune câtmai mulți primari? Primarii au nevoie de protecția unui partid, musai la putere, altfel îl schimbă, pentru a ciuguli cât mai mulți bani de la altul, mai potent și cu acces de iscălitură la buget. Bani pentru localitate și uneori, adeseori, dacă pică pentru localitate mai scapă ceva gologani și-n buzunarul lor. De ce au nevoie partidele de primari? Pentru a face din ei nu neapărat edili vrednici, ci vrednici aducători de voturi. Parlamentarele din toamnă vor balansa într-o parte sau alta și în funcție de numărul de primari cu care te lauzi.

Până-n 10 iunie e anotimpul primarilor, sincron cu coacerea cireșelor. E o agitație nesfârșită. Ieri mi-am așteptat la Sângeru o cunoștință din Capitală cu care aveam de rezolvat o problemă. L-am sunat pe seară. Ce-i cu tine, zic? Am uitat să-ți spun că sunt prins într-o acțiune electorală cu partidul. Nu știu în ce partid e, dar era aproape imposibil să-l aud din motive de megafoane care urlau colindând în caravană străzile unei periferii a Capitalei. La Prundenii de Vâlcea, amicul meu Horia, calificat primar, adună scriitori din toată țara plus Basarabia. Din Suceava, candidatul USL la primărie sau Consiliul Județean cuvântează electoral destul de convingător și articulat despre ce va face el și mai ales despre minunile cu mioare devenite litere de abecedar ale lui Flutur. În Vălenii de Munte, unde mi-am prezentat cele trei volume de publicistică apărute nu demult, prin grija organizatorică a profesorilor Emil Mușat și Ioan Bocioacă, ambii autori de cărți, m-am întâlnit iar cu campania. Concurează doi Constantin, Florin al USL, cu Ioniță al PDL. L-am cunoscut mai îndeaproape pe alesul USL care mi s-a părut un om întreprinzător, cu idei multe pe care, stau mărturie lucrurile pe care le-a făcut până acum, e în stare să le pună în practică. Votez deci fără ezitare Florin Constantin de parcă m-ar fi putut bănui cineva că așvota vreodată reprezentantul partidului lui Băsescu, cel care a nenorocit România.

E vremea primarilor. E, spunem noi vânătorii, vremea rotitului cocoșilor de munte despre o clipă a anului când această pasăre a cetinilor se lasă apropiată. Așa și cu primarii. Acum îi poți pipăi pe creștet, îi vezi la poarta ta, surâzători și amabili. După aia vin audiențele pe care, unii dintre ei, uită să le mai țină vreodată.