Lucian AVRAMESCU

Domnul Fuia, autoproclamat om de afaceri, probabil pentru meritul de a fi falimentat Staţiunea Fundulea, al cărei director era, s-a trezit peste noapte ministru agricol. Tranzacţia care l-a calificat patriot este trecerea respectivei staţiuni în averea proprie şi aşa consistentă. N-a lăsat, carevasăzică, de izbelişte, pământurile grase şi mănoase ale cercetării agricole româneşti. Să se ofilească, să rămână pârloagă, păi se poate?! Naşul acestei ungeri înalte este, fireşte, preşedintele Republicii despre care circulă vorba că ar avea, la rându-i, pasiuni agricole, stând în spatele unei privatizări cu cântec – ferma de partid, cu sere şi acareturi, 30 Decembrie (rebotezată 1 Decembrie), din mejdina Capitalei. Mă rog, în scripte, zic ştiutorii, ar figura ca proprietar un Umbrărescu, Carcalescu, Asfaltarescu, dar cine se mai omoară să umble şi să iscodească?
Certe sunt altele care se văd cu ochiul liber şi sunt auzite explicit. Oul, la Iaşi, în pieţe, a ajuns să coste 1,2 lei, iar în unele locuri chiar trei lei. Găina, cică, ar fi în grevă a foamei, grevă impusă de zăpezile troienite, cele care nu se văd de la Bucureşti, din cancelarii, dar se simt în guşa goală a galinaceei. Drumurile prin care ar trebui să vină furajele se încăpăţânează să rămână impracticabile, iar găina, insensibilă la măsurile de austeritate, nu se screme să ouă nici bătută. Doar în basmele lui Creangă, găina sau cocoşul, supuse biciului mânios al stăpânului, se întâmplă să producă ceva. Opoziţia, cea care ba e, ba nu e, fiindcă e apucată uneori de crampa idolatriei, cere cu îndreptăţire ieftinirea alimentelor printr-o măsură la îndemâna cârmuirii – scăderea sau chiar anularea TVA-ului la alimente. Curg argumente că asta se petrece şi în alte ţări europene (anularea sau reducerea respectivei taxe), că e nedrept să storci pensionarul de încă 24 la sută taxă pe valoarea adăugată la pâine când el îşi numără din ce în ce mai înfricoşat mărunţişul care nu prea mai e în buzunare. Nu  figurează, zice ţanţoş ca un cocoş bine îndopat, domnul Fuia, chestiunea nu figurează în agenda guvernamentală. Mare secret de stat şi agenda asta pe care o imaginez un fel de Biblie prin care umblă, cu ochelarii pe nas, zilnic, funcţionărimea cu limuzine şi birouri, aflând pas cu pas ce are de făcut. Ieftinirea oului oricum nu intră. Din agenda guvernamentală absentează produsul cu coajă care piteşte înăuntru albuş şi gălbenuş. Ministrul anunţă în schimb că se va pune pe belit ţăranii care nu-şi lucrează ogoarele. Jupuirea este nu cu briceagul, ca la cârlani, ci mai sofisticată, muşcând din teritoriile abstracte. E, cum ar pricepe nea Fane de la mine din sat, de 82 de ani, cu copiii şi nepoţii stabiliţi prin alte ţări, moştenitor a cinci hectare de pârloagă, „o belire financiară”. Cu cine să-şi lucreze el pustietăţile de pământ când nu găseşti un om să-ţi scoată zăpada din poartă, iar maşinăriile agricole nu se cocoaţă pe dealuri? Nea Fane rămâne mut în aşteptarea amenzii care va veni negreşit sub forma unui impozit triplat. A mai trecut prin asta în anii ’50, când chiaburii (cu cinci hectare el era clar duşman de clasă) erau supuşi aşa-zisei politici de îngrădire. Vom trece şi prin asta, oftează resemnat ţăranul.
Am întrebat un coleg, acreditat la ministerul care se ocupă de soarta pătrunjelului şi a găinii în România, dacă există o cale de conciliere, dacă nu se pune de o consultare politică la Cotroceni pe tema ieftinirii oului scăpat pe sub coadă de păsările care cotcodăcesc. Nu, nu se prefigurează, mi-a zis ziaristul, învăţat şi el cu chestiunile macro. Fleacul omletei poate intra cel mult în agenda unor terchea berchea ca mine, care, în lipsa unor preocupări măreţe, ostenesc cu întrebări idioate.