Moartea primarului PSD al comunei Vultureşti, Cătălin Constantin Ciubotariu, la numai 43 de ani, a scos scriitorul la ziar din preşedintele PSD Suceava, deputatul Cătălin Nechifor. Într-un material intitulat „In memoriam”, domnul Nechifor a deplâns faptul că domnul Ciubotariu a murit atât de tânăr şi că a lăsat în urma sa trei copii. Cătălin Nechifor a avut cuvinte de apreciere la adresa omului şi primarului Cătălin Ciubotariu. Totodată, domnul Nechifor le-a mulţumit tuturor colegilor de partid care l-au condus pe fostul primar pe ultimul drum.
Însă, şeful PSD nu s-a oprit aici. Cătălin Nechifor a simţit nevoia să ia capacul sicriului în care a fost înmormântat Cătălin Ciubotariu şi să-i dea cu el de cap preşedintelui PD-L al Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur. În articolul pe care l-a semnat cu numele şi prenumele său, Cătălin Nechifor a scris: „La praznic s-a afirmat că Gheorghe Flutur i-a spus regretatului nostru coleg că va lăsa comuna Vultureşti în doliu, pentru motivul că opţiunea electorală a locuitorilor a fost alta decât cea la care s-ar fi aşteptat”. Nu este deloc exclus ca Gheorghe Flutur sau altcineva de la vârful PD-L să fi încercat să-l forţeze pe Cătălin Ciubotariu să se lepede de PSD şi să urce în căruţa simpatizanţilor PD-L care merge pe uliţele desfundate din comunele sucevene. Uliţe care pot face cunoştinţă cu asfaltul în cazul în care primarii opoziţiei sar în căruţa simpatizanţilor puterii. Deci, nu este exclus ca asupra domnului Ciubotariu să se fi făcut presiuni politice, însă nu cred că în cadrul discuţiilor s-a auzit cuvântul doliu. Cred, mai degrabă, că domnul Nechifor a folosit acest cuvânt negru în încercarea de a sugera că domnul Flutur l-a băgat în pământ pe domnul Ciubotariu.
A mai scris şeful PSD Suceava: „Aşa cum spunea unul dintre edilii noştri, <Dumnezeu ne-a luat un om de-al nostru, pe cei din PD-L îi ia DNA-ul>. (...) Ne aşteaptă un an greu şi tocmai de aceea sacrificiul unuia dintre bunii noştri colegi, care a rămas drept în faţa tuturor greutăţilor şi provocărilor, trebuie înţeles aşa cum se cuvine. Trebuie cinstită memoria acestui bun român şi trebuie apreciat mesajul de solidaritate arătat de cei peste 1.000 de oameni, dintre care foarte mulţi primari, parlamentari, consilieri şi membri de partid, prezenţi pentru a-l conduce pe ultimul drum pe Cătălin Constantin Ciubotariu. Fie ca amintirea lui să rămână în inimile noastre şi îmi doresc din tot sufletul ca tot ceea ce nu a reuşit să împlinească colegul nostru să reuşim împreună, spre cinstirea lui şi a tuturor celor care cred într-o Românie a tuturor românilor”.
Dacă şeful PSD Suceava s-ar fi aşezat în faţa calculatorului doar pentru a plânge moartea prematură a bunului său coleg, pentru a transmite condoleanţe familiei acestuia şi pentru a le mulţumi social-democraţilor care au fost la înmormântare, ar fi fost perfect. Însă, Cătălin Nechifor a mers mai departe, mult prea departe, şi a profitat de moartea lui Cătălin Ciubotariu pentru a-i ataca pe adversarii politici şi pentru a face reclamă partidului pe care îl conduce, partidul tuturor românilor. Astfel, Cătălin Nechifor a ratat ocazia de a demonstra că este un domn.
( 4 ian 2012, 11:17:16
Nu se pot rosti nume ! ( se supără dom’ Avram )
Nici politică nu se poate face , Flutur ar fi vrut
Să fie oranj în ceru’ gurii şi ultimul sucevean
Nu-i şosea cu 2 sensuri politica d-aici ? Să nu fie !!!
Suceveanul guantanamizat trebuie doar să tacă
De-atâţia ’mar DE ANI suceveanul bine ştie
Că “orice” SE SPUNE ... FLUTURELUI tre’ SĂ-I PLACĂ
Într-o stare de cvasineputinţă se voieşte să fim
Să fim , să fiţi .. acum şi pururea şi-n vecii vecilor !
Sunt printre sucevenii care ne-am săturat să fim
Manipulaţi şi ţinuţi sub jugul băsiştilor !
( d-le S.Avram , nu păreai a fi în ”marşul racilor” )