Lucian AVRAMESCU

Înfoiat ca un curcan, Victoraş Ponta, neizbutind să-l pună la podea pe Băsescu, l-a mazilit, după mari sforţări, pe Geoană. E şi asta o victorie, ţinând cont de amănuntul, neştiut de noi, dar evaluat de junele şef al PSD, că diplomatul din fruntea Senatului cam făcea pipi împotriva vântului. Vântului care bătea din partid şi exprima voinţa acelui partid. Geoană, la rându-i, dezlipindu-şi cu greu turul nădragilor de pe scaunul de şef secund de stat (de stat degeaba), a reuşit performanţa de a-l băga în spital pe octogenarul Iliescu. Întrucât Iliescu e cel care l-a făcut ambasador în SUA, Mirciulică probează şi el, dacă mai era nevoie, valabilitatea zicalei autohtone că facerea de bine e frecţionare de mamă. Oricum, rămân la convingerea că acest tărăboi era ultimul lucru care trebuia opoziţiei, în condiţiile în care frigul strânge, iar populaţia aşteaptă alternative. Sigur vor rămâne urme, cicatricea, mare sau mică, va urâţi, poate chiar schimonosi portretul feciorelnic al luptătorilor antibăsişti din opoziţie. Timpul le şterge pe toate, zic unii. Vom vedea cu ce preţ le va şterge. Despre intenţia lui Geoană de a-şi croi partid, „adevăratul PSD”, între lubeniţele din Oltenia, nu pot comenta decât în regim umoristic. UNPR, cu o zestre de sute de milioane de euro de la tata socru, se zvârcoleşte în sondaje ca peştele într-o apă care nu trece de 1 la sută din înălţimea borcanului electoral. Să fii atât de ”prostănac” măi Mirciulică, vorba spitalizatului, să nu pricepi chiar nimic din politică sau, Doamne fereşte, faci vreun joc scârbos cotrocenist? Dacă nu-i doar gugumănie şi e mârlănie, pute urât, urât rău. Nu-i nevoie să-ţi scrie alţii înjurături pe mormântul politic, fiindcă ţi-ai scrijelit singur măscările.

Bucuroasă de chilipirul care i-a căzut pleaşcă pe cap, puterea a purces in corpore la Ierusalim, iar Elena Udrea a băgat un bileţel cu dorinţe inavuabile între lespezile milenare ale Zidului Plângeri. Ce şi-o fi dorind, că le cam are pe toate? S-o fi rugat de-un copil? Nu cred, fiindcă, a mărturisit deunăzi, supărată ca şi Băsescu că suntem o ţară de mămicuţe şi bebeluşi, că ea dacă ar comite un prunc l-ar lăsa după o lună în grija bonei şi ar alerga la serviciu. Ce atâta alăptat? S-o fi rugat de sănătate pentru preşedinte? Luând în calcul că ea însăşi se vrea preşedinte, precum a lăsat să se priceapă, te pomeneşti că s-o fi rugat de cât mai grabnica suspendare a susţinătorului său! Păi ce, facerea de bine, de care pomeneam mai sus, să funcţioneze doar în rândurile opoziţiei? Boc, adjunctul guvernamental al poliministresei, s-a dat şi el cu maşina blindată pe la locurile sfinte, iar la Sfântul Mormânt a aprins 33 de lumânări, vârsta răstignirii Mântuitorului. Frumos. Bisericuţa din biserica ce adăposteşte în Ierusalim Mormântul e atât de strâmtă încât Boc, cu lumânările lui, a umplut-o şi a blocat presupun, ca unul care a fost de multe ori pe acolo, cucernicia altora, veniţi să se roage de iertare. Pentru ce altceva s-ar putea ruga un ministru doldora de bani şi abuzuri din regimul portocaliu din România? S-a odihnit, cazat fiind, la King David? Acolo a pus capul pe pernă fiecare preşedinte american venit în Israel şi alţi înalţi oaspeţi ai poporului evreu. E o cinste înaltă pe care ţi-o fac gazdele Boculeţ. Nu te împăuna însă. Netanyahu, inegalabilul Bibi pe care am avut prilejul ca ziarist să-l intervievez acolo, în ţara lui, într-o vară în care pe Golgota curgeau şiruri de turişti, iar zidăria de piatră albă a Oraşului Sfânt transmitea măreţie şi împăcare, face gestul diplomatic pentru relaţiile privilegiate pe care Israelul le-a avut întotdeauna cu România. Înaintea venirii evreilor ruşi, unul din patru cetăţeni vorbea fără cusur româneşte, iar cei născuţi pe meleagurile noastre atingeau aproape o jumătate de milion de suflete. Deci dacă te împăunezi Boc, împăunează-te că faci parte din acest popor de la Dunăre pe care, până una alta, împreună cu şeful tău din Deal l-ai adus la sapă de lemn.

Acasă miroase a iarnă. Pe sub fereastra mea din Sângeru trece o căruţă plină cu oameni care stau aplecaţi spre mijlocul atelajului cu cal. N-am priceput ce fac până am auzit un guiţat strident. Cărau un porc. Încep pregătirile de Crăciun? Încep. Eu desfac scrisori şi răspund unor telefoane. Am primit şi mesaje pe mail. Mulţumesc celor care salută apariţia celor trei noi cărţi de publicistică ale subsemnatului, Ciorne 2, 3 şi 4. Mesajele, fie că vin din Suceava, Bucureşti sau Câmpina, din Vâlcea sau Mizil, arată că scriitorul din mine e încă viu. Poezie? Da (răspund mai multor întrebări), scriu aproape zilnic şi mi se întâmplă ca a doua zi, recitind ce-am scris, să nu-mi displacă. La cât de urâcios sunt cu mine, nu-i puţin lucru.