Războiul şi foametea care-a urmat, prin anii patruzeci şi ceva, sunt asociate, în mintea celor care-au trăit acele vremuri, cu apariţia păduchilor. Mizeria, degringolada, haosul din comunităţile umane formau excelente condiţii pentru înmulţirea acestor paraziţi. Copiii veneau de la şcoală plini de păduchi, în familii curăţele, nu neapărat cele în conflict etern cu săpunul, apăreau coloniile scârboase ale sărăciei şi mizeriei.
S-a nimerit ca ieri să aud la Ploieşti o mamă care se plângea că nu-şi mai poate lăsa băieţelul la grădiniţă fiindcă mai mulţi copii au fost depistaţi cu păduchi. În dimineaţa de azi prima ştire receptată a fost că sute de copii din şcoli botoşănene au păduchi.A urmat completarea că un fenomen similar se petrece în Timiş. Iată că şi bănăţenii care se consideră ”fruncea” – în materie de civilizaţie, spirit gospodăresc – se lasă şi ei colindaţi de păduchi. Direcţia de Sănătate Publică a judeţului se arată surprinsă de amploarea pediculozei (iată şi un nume savant pentru epidemia de păduchi!) şi nu găseşte explicaţii de ce anul trecut, la o verificare de rutină, au găsit în şcoli doar 84 de copii cu păduchi, iar anul acesta - şi n-au început bine şcolile – numărul victimelor a crescut la 426.
Îi ofer eu o explicaţie. Starea de sărăcie, în concubinaj mereu cu mizeria, e de patru, cinci ori mai adâncă şi mai apăsătoare ca anul trecut. E unul din rezultatele palpabile ale ”reformei şi modernizării” statului român, vorbe nedezlipite de gura domnilor Băsescu, Boc, pomenite obsesiv de doamnele Udrea, Roberta şi alţii din guvernarea care a pus capac oricărei speranţe de viaţă normală şi igienică în România.
Păduchii, ca şi în anii 40, n-au venit singuri. Sunt asociaţi cu râia, tot o molimă a sărăciei. Mă întreb, în apropiatele campanii electorale, strategii domnului Băsescu, etalând pe uriaşe panouri izbânzile revoluţionare ale regimului, nu pozează şi păduchele? E o lighioană expresivă. Păduchele, e o vorbă din popor, se suie mereu în frunte. Să-l pozeze, mare şi multiped, chiar pe fruntea preşedintelui, că tot are vizibilitate. Dedesubt să scrie ”Să trăiţi bine!”, îndemn şi promisiune cu care a câştigat alegeri după alegeri, iar acum le ticluieşte pe următoarele. Mai e ceva de zis? Mai e ceva de adăugat?
Ministerul nostru pentru relaţiile cu lumea de afară a protestat fiindcă o televiziune franceză ne porcăieşte din nou. Că suntem inculţi, că nu ne spălăm, că abia acum învăţăm să scriem şi să citim. Românii sunt tema predilectă a amuzamentului celui mai incult popor din Europa, fiindcă – o spun celor care se amăgesc confundându-i pe cetăţenii din ţara lui Voltaire cu nişte erudiţi – pe Sena găseşti, ca gros al populaţiei, cei mai mulţi tipi care n-au cultura generală a românilor şcoliţi în vremea lui Ceauşescu. Le-am vorbit unor francezi de vârstă medie, veniţi la Sângeru pentru un motiv de înfrăţire cu o comună vecină, despre Brâncuşi, crezând că am deschis o temă care să ne facă plăcere şi mie, şi lor. Tămâie! Se uitau nedumeriţi, cu nişte feţe de vânzători la tejghea, unii la alţii.
Ministerul nostru are dreptate protestând. Trebuia însă şi o corectură la amuzamentul neghiob al franţujilor. Nu suntem neşcoliţi. Suntem - şi aici pot glosa la infinit – săracii Europei. Asta da. Avem o vină pentru asta? E posibil să avem. Vina de a alege în fruntea ţării hoţi şi nemernici, vina de a ne lăsa păcăliţi electoral, cumpăraţi, de săraci ce suntem, pe nimic. Săraci, da. Inculţi, nu.
Vine, va veni în curând, anotimpul răcoros. La perspectivele sumbre aproximate, mulţi vor (vom) muri de frig. Nu ştiu cât de rezistenţi la ger sunt păduchii. Poate că iarna apropiată, cu temperaturile de afară care se vor regăsi în apartamente, va lichida şi păduchii, bifând astfel o nouă victorie a regimului portocaliu.
( 7 oct 2011, 11:08:39
Stropite cu milioane de lacrimi , cu chipuri zburlite
Feţe de copii ce nu-şi asumă sărăcia
O trăiesc , doar , cu părinţii lor .. în România
Respiră-n tandem să nu deranjeze praful
Îşi poartă hainele .. cu rândul , aceleaşi haine
Cu priviri pierdute , adâncite ( parcă ) de taine
Ale unei familii ce-şi mişcă după vânt tot staff-ul
Sărăcia doare , doare continuu , crâncen
Sărăcia descompune până la urzeală fiinţa
Sărăcia te schimbă fără voia ta’ntr-un specimen
Ce poate spera la o singură bogăţie : credinţa
Ei se izolează de noi , noi îi izolăm de .. noi
Şi căutăm să punem între .. cel mai mare pietroi