Lucian AVRAMESCU

Ruşinea fetei e numele popular al unei plante mici, de fâneaţă, care înfloreşte în miezul verii, aproape nevăzută în simfonia coloristică a anotimpului. Petalele ei albe, uşor asimetrice, nu ca la margarete, unde corola este perfect circulară, s-au micşorat, zice o băbuţă, de la an la an. Uite, îmi arată ea, desfăcând, chirurgical, bizara alcătuire a plantei, într-o palmă care a mângâiat mai mult coada sapei decât trupul unui bărbat, când eram copilă floarea asta era ca o floare. Acum nu mai e nimic din ea. Ruşinea fetei a pierit, cum au pierit respectul între oameni şi credinţa în Cel de Sus. Femeia, peste făptura căreia timpul a zvârlit o plasă întortocheată de riduri şi semne, pare nemulţumită nu atât de sărăcia ei, evidentă şi probabil strivitoare, cât de intraductibilul unei constatări morale. Lumea se ruinează interior, principiile care făceau diferenţa între noi şi reptile sau moluşte s-au volatilizat, claviatura fină a relaţiilor dintre oameni, dirijată cu bagheta educaţiei, s-a îngroşat şi scoate uneori sunete de peşteră.

La Sângeru a fost aseară vijelie şi ploaie abundentă. Fenomenul cosmic, iscat din senin, contrazicând obraznic asigurările de caniculă ale meteorologilor, a băgat în sperieţi vietăţile curţii, câinii s-au tras ghemuiţi în cuşti, păsăretul a alergat sub streşini şi adăposturi, vacile au mugit dimpreună cu acoperişul. E prima oară când văd, clătinându-se, castelul de apă făcut de bunicul acum aproape o sută de ani, reper solid, nemuritor credeam, în economia unei case zidite exclusiv din piatră. Din dealurile dinspre Ceptura, antiaeriana făcută acum câţiva ani de Consiliul Judeţean a început să tragă rachete antigrindină. Păcat că dedesubt nu mai sunt vii şi livezi, ci mărăcinişuri. E bine să aperi, când nu mai e nimic de apărat, şi mărăcinişurile. De dimineaţă am văzut că furtuna a mângâiat şi Capitala. Copaci, câţiva, căzuţi, două sau mai multe autoturisme strivite, aceleaşi din ”norocoasele” parcări ale trotuarelor. Ce bucurie, în Bucureşti, să prinzi un loc pe trotuarul de lângă bloc! Pleci cu taxiul la slujbă numai să nu-ţi ocupe altcineva mica agoniseală de sub caroserie. De după perdele, ochi iscoditori de neveste sau soacre dau rapid semnalul şi diseară baţi buimac cartierul rugându-te Proniei pentru chilipirul unei vacantări subite. Am văzut într-o zi doi pensionari, altfel persoane respectabile, înjurându-se copios şi apoi îmbrâncindu-se până când unul a căzut cu capul de trotuar şi l-a cules, mai mult mort decât viu, salvarea. Motivul? Netrebnica parcare. Pentru un loc de parcare au fost consemnate decese produse de enervare (inima se face ţăndări), dar şi asasinate. Viaţa e tot mai aspră, iar spiritul conciliant, pe cale de dispariţie, ca floarea aceea a băbuţei.

De trei zile, o nouă temă politică frământă coca aşa-zisei clase politice. Toţi, putere şi opoziţie, cotizează la clarificarea acestui subiect lansat, zic unii, în aceleaşi laboratoare care ne împiedică să constatăm că ne e foame. Îl clarifică până-l ameţesc de tot. Îl lămuresc până nu mai înţelegi nimic. Alegerile, zice puterea, reprezentată de partidul domnului Băsescu, actualmente preşedinte prin repetiţie, trebuie să se ţină simultan. Primarul şi parlamentarul dimpreună. Ce se piteşte în spatele acestei noi stratageme otrăvite? – întreabă un opozant. Nu se poate să nu fie o mânărie la mijloc! De ce să dea şpăgi electorale de două ori şi să nu dea o singură dată! – exclamă un analist. Păi dacă Băsescu vrea asta, să se aleagă şi preşedintele cu ăilalţi dimpreună. Este vorba de economii, explică reprezentantul guvernamental scos la televizor. Să economisim şi la prezidenţiale! - nu se lasă celălalt. Domnilor, conchide un academician. Democraţia e scumpă. Dacă ne depăşeşte buzunarul, să nu mai ţinem deloc alegeri. Să rămână ăştia până mor de bătrâneţe. E o idee. Dar după aia? După, rămân moştenitorii. EBA la Cotroceni, progenitura lui Videanu, dacă o are, la Economie, iar la Dezvoltare – dacă nu înfiază Udrea vreun copil – îi găsim ceva ministeriabil între nepoţii de frate. Că are un frate, pe cinste! Ţara va fi stabilă, se va termina şi nu exerciţiul imoral al mituirii cu ulei, pelerine de ploaie şi pixuri cu care babele să se scobească în dinţi, va fi eradicată bănuiala de imoralitate în spiritul electiv.

Vara e pe sfârşite. Cel puţin calendaristic. Prin pădurile Sucevei pişcă a rugină, iar mistreţii se adună ciopor să prade ultimele porumburi. Pe şosea, sub ferestrele mele, o fată, căreia-i dau cu greu 15 ani, îşi bagă, cu o voce extrem de sonoră, ceva ce n-are în aparatul vorbitor al altei fete care chiţăie mulţumită. Îmi amintesc o scenă similară din noaptea de Paşte. La televizorul pe care-l închid, rulează, pe mai toate programele, încăierări, spargeri de case, furturi de maşini, vagi asasinate având ca presupuneri de motiv jaful. Doi bătrâni au fost găsiţi ucişi în casă, după torturi groaznice, am mai apucat să aud de la o reporteră care părea că a văzut, dimpreună cu procurorii, cadavrele. Aveau în casă doar 30 de lei, a mai zis şi o noră, oarecum intrigată că hoaştele alea bătrâne n-au fost în stare să agonisească mai mult.