Lucian AVRAMESCU

În divina-i înţelepciune, poporul sancţionează plastic şi uneori usturător pe cel care se tot îndeasă în faţă, fie că are sau n-are ce căuta pe acolo.

”Nu te băga unde nu-ţi fierbe oala!”, zice uneori românul, cu o anume blândeţe şi eleganţă. Alteori, mai usturător şi, să recunoaştem, mai expresiv, zice ”Nu te băga (sau nu te vârâ) ca musca-n curu iepei!”

Lumea subţire, de extracţie şlefuită, dusă la Parisuri unde, cum zicea Eminescu, învaţă „la gât cravatei cum să-i lege nodul”, va strâmba fireşte din nas nu doar pentru că părţile dorsale ale nevestei calului ar puţi, ci pentru că din aluatul mămăligii personale au fost eradicate de mult vorbele neaoşe. Ei s-au născut direct nu cu nasu-n Kant şi cu manualul aleselor maniere sub rogojină. Noi, nedezlipiţi de rural, nici cu locuinţa şi nici lingvistic, ne încăpăţânăm să nu uităm ce zice, pe uliţă, la clacă şi în afara bisericii, fără false pudori, omul din popor.

Când zic noi mă refer fireşte la mine, ca să se vază că am trecut şi eu niţel, fără să se lege mare brânză de mine, prin lumea bună. Zicala menţionată la începutul însemnărilor mele de azi, mi-a venit în minte şi mi-a fost imposibil s-o mai gonesc de acolo, văzându-l pe ilustrul nostru premier (nu mă refer la Băsescu, ci la cel care se recomandă cu această funcţie, pe numele mare de familie, dar comprimat în litere, Boc), cum se înghesuie între chinezi să taie panglica unui magazin de proporţii, garnisit în grabă cu tenişi.

China town e o iniţiativă privată, cu investitori preponderent chinezi, care şi-a găsit cu greu loc la Afumaţi. Dacă ar fi să mulţumim chinezilor pentru că în toţi aceşti ani de sărăcie au îmbrăcat ieftin România şi i-a ţinut de cald iarnă de iarnă românului, vânzându-i cu sau fără bon, ţoale, acest oraş comercial ar fi trebuit pus în centru, lângă Monumentul Revoluţiei. Zău aşa! Pe mulţi dintre cei care câştigă doi lei pe an şi care încep să fie din ce în ce mai deşi pe Dâmboviţa, marfa chinezească i-a scos din belea. Mulţumim ţie popor cu ochii oblici, harnic, mic la statură şi nenumărat. Ce căuta însă Boc, să pună amprenta micimii lui, la o asemenea festivitate? Când zic micime, mă refer la cea sufletească şi morală. Ce cauţi nenică acolo? Ce te tot îndeşi în faţă, că guvernul tău n-are decât meritul de a ţine la distanţă importantele investiţii chinezeşti în România?

M-am nimerit să fiu la Beijing, în grupul de ziarişti, când Năstase bătea palma cu omologul chinez pentru construcţia unei duble centuri a Capitalei, pentru o autostradă care să suie de la Bucureşti până la grinda de sus a ţării, pentru un pod la Brăila peste Dunăre. Ce s-a ales de ele? Succesivele guverne Boc n-au avut pix să semneze aşa ceva. Băsescu, mare iubitor de licurici, s-a simţit obligat chiar la o înjurătură, adică, ce p.m., am ajuns noi la mâna chinezilor? Nu, n-am ajuns până acolo, am ajuns un pic mai jos!