Liderii PSD Suceava au greşit grav, săptămâna trecută, în momentul în care au dat buzna în biroul directoarei Casei de Pensii Suceava, Camelia Chitul. Preşedintele PSD, deputatul Cătălin Nechifor, preşedintele executiv, Ovidiu Donţu, şi purtătorul de cuvânt, Ovidiu Milici, au pozat în lideri politici interesaţi să rezolve problemele pensionarilor. Ale celor care vor să dea Statul Român în judecată, pentru sumele care le sunt oprite în contul asigurărilor de sănătate. Cei trei tineri social-democraţi au luat petiţiile primite de la pensionari, şi-au tras figurile de oameni serioşi pe faţă şi au luat drumul Casei de Pensii, hotărâţi să facă dreptate. Pe drum au chemat şi televiziunile, pentru ca pensionarii să nu creadă că hârtiile lor au fost aruncate într-un fişet de la sediul partidului. Domnii Nechifor, Donţu şi Milici au intrat peste doamna Chitul şi i-au cerut să înregistreze documentele pensionarilor. Doamna Chitul a spus că nu se poate fără câte o procură din partea fiecărui pensionar. Musafirii nepoftiţi au spus că se poate. Gazda speriată a zis din nou că nu este posibil aşa ceva. Musafirii agitaţi au spus că trebuie să se poată fiindcă pensionarii vor să dea Statul Român în judecată, iar acesta este un drept al lor. Directoarea le-a explicat din nou că nu se poate. Şi nu se poate a rămas. În ăst timp, telespectatorii au rămas cu imaginea în care trei băieţi bine făcuţi au speriat o doamnă care se afla singură în birou. Întrebat de un jurnalist cum comentează ceea ce s-a întâmplat la Casa de Pensii Suceava, preşedintele PD-L al Consiliului Judeţean, Gheorghe Flutur, a declarat: „Cu toţii avem copii. Mai greşesc şi ei”. Aspre vorbe pentru cei mai importanţi lideri ai principalului partid de opoziţie, care consideră că au depăşit etapa junioratului şi au intrat şi ei în rândul bărbaţilor politici. Şi pentru ca palma să fie şi mai dureroasă, domnul Flutur i-a trimis pe cei de la Organizaţia de Tineret a PD-L să se ia de şefii Organizaţiei de Seniori a PSD. Într-un comunicat de presă semnat de preşedintele tinerilor pedelişti, viceprimarul Sucevei Lucian Harşovschi, se arată că: „Organizaţia Judeţeană de Tineret a Partidului Democrat-Liberal Suceava îşi exprimă indignarea cu privire la atitudinea pe care liderii PSD o au în relaţia lor cu instituţiile statului. Este îngrijorător faptul că liderii PSD par a se fi întors la principiile socialismului revoluţionar, reprezentat în istorie de oameni ca Lenin și Stalin (…)”. Stop! Nu o să merg mai departe că, deja, e prea mult. Domnule Harşovschi, nu cred că dumneavoastră sunteţi îndreptăţit să predaţi lecţii de istorie şi de democraţie. Săptămâna trecută v-aţi dat mare că aţi primit „vizita Organizaţiei Naţionale de Tineret a Partidului Noul Azerbaidjan, formațiune politică creată de președintele Ilham Aliyev și aflată în momentul de față la guvernarea Republicii Azerbaidjan”. Or, domnule Harşovschi, măi băiatule, Ilham Aliyev a preluat puterea de la tatăl său, Heydar Aliyev, un fost comunist sovietic care a controlat Azerbaidjanul mai bine de 30 de ani. Apoi, partidul dumneavoastră vrea să reîmpartă România fără să consulte populaţia. Adică, să facă acelaşi lucru pe care l-a făcut regimul totalitar pe vremea când se afla sub influenţa lui Stalin, cel cu care le daţi peste cap adversarilor de la PSD. Aşa că, domnule Harşovschi, mai bine lăsaţi istoria şi lecţiile de democraţie şi faceţi-vă bodyguard la Casa de Pensii, pentru că cine ştie când vor trece, iarăşi, băieţii de la PSD pe-acolo. Poate cu pumnul daţi mai bine decât cu fraza.
(21 iun 2011, 11:56:10
Oameni dintr-o bucată ( una .. de creier )
Băsescienii noştri autohtoni
Fac , f u c k totul .. şi doar sie-şi ofer
Potenţiometrul ( dispozitiv pt. măsurarea potenţei )
Îi prezintă bravi bărbaţi , jupâni şi’n spate laţi
În campanie se jură că Tărâmul Făgăduinţei
Va fi AICI ( doar să-i votaţi )
Se luptă cu noi , se luptă ei între ei
Uitând la muncă ( concret ) să pună umărul
Şi mint a dreq ( asta mă deranjează pe PeDeLei )
În fiecare luptă prima victimă-i .. adevărul ! ! !