Tiberiu AVRAM

Tare ne mai place nouă să ne umflăm piepturile şi să facem bravadă, oriunde şi oricând, de faptul că suntem bucovineni. Nu suntem din Moldova, noi suntem din Bucovina. De parcă asta, simplul fapt că locuim în Bucovina, ne-ar face mai altfel decât ceilalţi. Bucovina, un loc binecuvântat de Dumnezeu. Avem noi, direct, vreun merit pentru că există acest loc, pentru că suntem bucovineni? Nici vorbă.

Noi, bucovinenii, cică suntem oameni gospodari, care îşi văd de treburile lor. Dar parcă nu ne putem bucura de lumina zilei dacă nu ne băgăm nasul şi în treburile celor din jur.

Noi, bucovinenii, cică nu vorbim cu accentul acela moldovenesc, uşor ridicol câteodată. Noi grăim cursiv, melodios pe alocuri. Dar parcă nu ne putem bucura de mireasma pădurilor din Bucovina dacă nu-i vorbim, zi de zi, pe vecini, pe colegi, pe prieteni, pe duşmani şi pe tot ce mişcă prin jur.

Noi, bucovinenii, cică suntem oameni care ştiu să se distreze, ştim să râdem, să plângem, să încurajăm, să compătimim. Dar în oricare din situaţiile astea, noi, bucovinenii, trebuie să ieşim, obligatoriu, măcar puţin în evidenţă. Spre exemplu, la distracţie. Şi în Bucovina se fac nunţi la care sunt invitaţi, firesc, mulţi bucovineni. Bucovineanul este chemat la nuntă ca peste tot în lume, printr-o invitaţie. Asta este foarte ciudat, pentru că ştim deja că suntem unici. Pe invitaţie, ca peste tot în lume (alt lucru curios), scrie că petrecerea începe la o anumită oră, să spunem ora 20:00. Bucovineanul se pregăteşte cu câteva ore înainte, se aranjează, se îmbracă elegant şi pleacă la nuntă. Ca peste tot în lume. Până aici, totul este comun şi oarecum banal. Dar vine ora la care este anunţată începerea petrecerii şi odată cu ea momentul bucovineanului. Acel moment care-l face unic, pe care nu i-l poate lua nimeni. La ora 20:00, numeri pe degete bucovinenii care sunt în sală. La ora 20:30, mai pui câteva degete la numărătoare anterioară. La fel faci şi la ora 21:00. Pe la ora 21:30 înspre ora 22:00, sala începe să se umple de bucovineni. Dar nu-s toţi, că unul este mai cu moţ decât altul. Bucovineanul vine la nuntă şi chiar la două ore jumătate după momentul în care este anunţată începerea petrecerii. După trei ore deja e prea târziu, pentru că atmosfera a început să se încingă şi nu-i remarcă mai nimeni.

Dacă ar veni toţi bucovinenii la o nuntă la ora scrisă în invitaţie ar fi, poate, cam greu pentru organizatori. O întârziere de jumătate de oră, chiar şi o oră poate fi, până la urmă, explicabilă. Traficul, probleme mărunte de ultim moment, legate chiar şi de vestimentaţie, care pot să apară şi la cei mai calculaţi oameni etc. Dar să vii după două ore, sau chiar după două ore şi jumătate mi se pare lipsă de bun-simţ. Bucovineanul din aceste situaţii nu vede lucrurile aşa. Sau, cel puţin, nu se gândeşte la aceste aspecte. El este ţanţos. El vrea să fie văzut de toţi nuntaşii. Ce costum şic are, ce cravată asortată, ce permanent beton şi-a făcut consoarta la frizeria din colţ. E prea plin de el, e prea important să-şi arate lumii fudulia pentru a se mai gândi şi la alţii.

Există în oraşele din Ardeal un obicei sănătos în ce priveşte nunţile. Acestea încep pe la orele amiezii, ora 14:00 sau ora 15:00, şi se termină până la miezul nopţii. Nuntaşii, care mai toţi stau până la final, nu mai au a doua zi ochii cât cepele, iar mirii au şi ei parte de noaptea nunţii. Ce e mai important, însă, este faptul că la ora la care este anunţată începerea petrecerii, sala este plină ochi. Asta, dacă cumva nu sunt nişte bucovineni ţanţoşi prin preajma mirilor. Nu este vorba aici doar de a fi punctual. E vorba şi de respect. Acolo, în acele locuri, există respect. Veţi spune, însă, că şi la noi există respect. Şi noi salutăm doamnele, oamenii mai în vârstă, şi noi dăm întâietate femeilor, atunci când e cazul. Aşa este. Diferenţa este că, în acele locuri, cuvântul respect are un sens mult mai vast.