Lucian AVRAMESCU

Mai marele FMI, unul dintre cei mai influenţi locatari ai planetei, a dat de bucluc. A furat miliarde de dolari sau de euro? Aş! Are destui bani pentru a mai fi nevoit să facă şmecherii financiare la vârsta şi poziţia lui. Şi-a asasinat un adversar care intenţiona să-i fure scaunul? Nici! Trage pe nas ierburi şi a fost prins dând şi altora? Să fim serioşi! Şi atunci de ce se află în beciurile poliţiei new-york-eze, dimpreună cu spărgători de bănci, traficanţi de droguri şi asasini? Ei bine, Strauss-Khan, director al Fondului Monetar Internaţional şi posibil contracandidat al lui Sarkossy la preşedinţia Franţei, cu şanse uriaşe de a-l bate în alegeri pe titirezul de la Palatul Elysee, a fost găsit vinovat că ar fi violat o cameristă într-un hotel de şapte stele din capitala financiară a Americii.

Că Strauss-Khan avea pompiţa din nădragi gata de lucru mereu se ştia. El însuşi şi-a recunoscut vinovăţia de a fi mort după dame. Unora le plac priveliştile, altora tablourile cu nuduri. Destui colecţionează timbre sau etichete de geamantan. El adora, în concreteţea lui catifelată, nudul viu, iar când sfârcul de dudă al sânilor, cum ar zice poetul, era plantat pe un trup de abanos, din exotica şi fierbintea Africă, şi mai abitir. Cu acest beteşug care nu pricep de ce n-ar fi considerat şi calitate, acest înalt demnitar planetar a urcat toate ierarhiile, şi-a învins, prin calităţi profesionale şi intelectuale de excepţie, numeroşi adversari, a stat la masă cu zeci de şefi de stat ai lumii care l-au tratat cu multă curtoazie, a făcut avere şi încă ce avere.

Ei bine, toate s-au năruit într-o clipă. Poliţia americană l-a umflat şi băgat la zdup după simpla declaraţie a unei cameriste precum că bărbatul de care tot vorbim s-a dat la ea. Rezum. Strauss-Khan se trezise în zori, intrase în baie pentru duşul de dimineaţă şi urma să-şi împlinească bogatul program de peste zi. Ieşind el din baie, fireşte, în pielea goală, că doar nu-şi punea chiloţi sub duş şi nici nu se ştia pe bulevard pentru a-şi masca goliciunea de privirile indiscrete, a dat de o poponeaţă de negresă, suplă, înaltă (un metru şi optzeci!), minijupistă, care îşi mişca şoldurile în ritmul în care freca pe jos cu o cârpă să zicem, urme iluzorii de praf. Mă rog, o cârpă modernă, electronică, un mop sau aspirator american care să cadreze cu statutul înalt al hotelului şi al oaspeţilor săi de rang. Ce căuta dama acolo, ştiut fiind că accesul cameristelor este îngăduit doar după plecarea oaspetelui şi nici atunci dacă acesta cere să nu i se deretice nici în lipsă camera? Presupun că statuia de abanos africană, pe care o cânta inegalabil, în ”Poeme negre”, Leopold Sedar Senghor, singurul mare poet al lumii ajuns şi şef de stat (în Senegal), arăta splendid la cei 32 de ani ai ei, fiindcă într-un asemenea hotel nu angajezi persoane obeze, cu bube pe nas, care să-ţi inhibe de cu zori optimismul.

Vă amintiţi ce spunea, chiar în America, distinsul nostru preşedinte despre angajarea la Cotroceni a Elenei Udrea? M-am săturat, zicea el pe bună dreptate, de mutre acre, de murături umane. Aveam nevoie de o responsabilă cu optimismul! Ei bine, fireşte păstrând proporţiile, fiindcă amărâta aia de cameristă, cu tot gradul ei de colonel în servicii, nu poate fi comparată cu optimista noastră care a ajuns între timp, graţie calităţilor profesionale incontestabile, ministru şi trezorier naţional, ei bine, aşadar, camerista arăta pesemne splendid. Încins de duşul fierbinte şi găsind o găinuşă dispusă la ghiduşii în uşa băii (ce altceva ar fi căutat acolo decât să incite şi excite?), cocoşul galic a trecut la ce-i plăcea lui cel mai mult. Vocile avocaţilor lui Strauss-Khan zic că raporturile (mă rog, orale, anale, vai câte orori suntem nevoiţi să auzim!) ar fi fost consimţite. Păi bineînţeles că au fost consimţite! Ionel Teodoreanu, parcă, în La Medeleni, dezvoltă magistral pledoaria unui avocat care convinge Curtea că un bărbat singur nu poate viola o femeie. Nu poate şi gata! Fireşte, cu excepţia variantelor folosirii unui pistol, cuţit sau a anestezierii victimei cu, era să zic, odicolon! Avocatul din romanul respectiv îi cere judecătorului teaca sabiei pe care omul legii o purta la şold şi îl invită să introducă în ea sabia. Teaca era în mâna avocatului care o mişcă discret, iar judecătorul, cu toate strădaniile, nu nimereşte. Vedeţi, concluzionează avocatul! Nu se poate decât cu acceptul... tecii!

Trecând peste amintirile mele de lectură, sunt convins că lui Strauss-Khan i s-a întins o cursă. Cineva, nu neapărat Sarkossy, a vrut să scape de el. De ce nu ne-am gândi şi la grangurii Fondului? Şi a reuşit. Drumul din Paradis spre Infern e al naibii de scurt uneori, mai ales atunci când dracul serviciilor secrete îşi vâră, ca într-o teacă dresată să stea, coada.