Gheorghe Flutur s-a ales în funcţia de prim-vicepreşedinte PD-L la nivel naţional. Mai corect spus, Gheorghe Flutur s-a ales cu funcţia de prim-vicepreşedinte pentru că a ştiut să aleagă între Emil Boc şi Vasile Blaga. Domnul Flutur a obţinut importanta funcţie politică fiindcă s-a pus în fruntea echipei de susţinători ai lui Emil Boc, alesul lui Traian Băsescu. Liderul PD-L Suceava, Gheorghe Flutur, a primit cele mai multe voturi dintre toţi cei patru prim-vicepreşedinţi. Un lucru normal, pentru că fostul ministru al Agriculturii a condus campaniile electorale ale partidului din ultimii ani şi a tot arat ţara asta în lung şi-n lat, intrând în contact direct cu membrii PD-L.
Apoi, până la Congresul PD-L din 14-15 mai, Gheorghe Flutur a fost vicepreşedinte al partidului la nivel naţional. Acesta a făcut parte din echipa scurtă de conducere a PD-L, poziţie din care a împărţit funcţii pentru diferite filiale ale partidului. De aceea, Gheorghe Flutur a obţinut mai multe voturi decât Sorin Frunzăverde, susţinătorul lui Vasile Blaga, Roberta Anastase, domnişoara cunoscută pentru profesionalismul cu care-şi dă ochii peste cap, şi Teodor Baconschi, ministrul pe care-l cunosc doar democrat-liberalii care-şi cumpără cărţi de la „Cărtureşti”.
Funcţia obţinută de domnul Flutur la Congresul PD-L îi va permite acestuia ca, în continuare, să aducă miniştri în judeţ şi să atragă fonduri pentru drumuri, şcoli, spitale şi săli de sport. Acest lucru se va întâmpla indiferent dacă pe prim-ministru îl va chema Emil Boc sau dacă acesta va fi un aşa-zis tehnocrat. Asta înseamnă că, la alegerile locale din 2012, atunci când, mai mult ca sigur, Gheorghe Flutur va dori să câştige încă un mandat de preşedinte al Consiliului Judeţean Suceava, acesta va avea cu ce să se laude. În condiţiile în care PD-L va modifica Legea Electorală, în sensul că preşedinţii de consilii judeţene şi primarii vor fi aleşi din primul tur, şansele ca domnul Flutur să fie reales sunt mari. Şi vor fi şi mai mari. Însă, este posibil şi ca şansele să scadă drastic. Asta în cazul în care Uniunea Social Liberală, dacă va mai exista până la momentul alegerilor, va reuşi să convingă electoratul că va câştiga alegerile generale cu peste 50%. Ceea ce ar însemna să facă Guvernul şi să-l taie de la porţie pe Gheorghe Flutur. Tăierea de la porţie a domnului Flutur însemnând tăierea finanţărilor pentru judeţul Suceava, pe motiv că în fruntea acestuia se află un important lider PD-L şi unul dintre cei mai mari duşmani ai actualei opoziţii.