Ion DRĂGUŞANUL

Suceava e un oraş sigur şi prosper, vegheat, zi şi noapte, la fiecare colţ de stradă, străduţă sau alee, de haite bucovinene de dulăi mioritici urbani (dacă le-a fost răpus baciul şi nu le-a rămas decât Niţă sau Nuţă de Humor în Bucovina sau cum Dumnezeu îl mai cheamă pe partenerul de ceaun cultural al lui Gheorghe Flutur!), care se năpustesc veseli şi zgomotoşi asupra locuitorilor pedeştri, ajutaţi, uneori, şi de câinii de rasă, scoşi la plimbare de doamne şi de domni cu dichis, pentru satisfacerea nevoilor fireşti (uneori doar ale câinilor, cel mai des, şi ale domnilor), prin locurile de joacă ale „plozilor” urbani. „Plozii” să stea în casă, să pună mâna pe o carte, pe un computer, nu să taie frunze la câini prin spaţiile verzi, unde „copilaşii” canini se simt atât de bine şi se bucură din plin de libertăţile democratice (ar fi o ticăloşie să li se pună botniţe şi lese şi ar fi o umilinţă pentru prosperul urbanizat să umble cu făraşul, măturica şi punga din plastic după comoara căminului său conjugal).

Suceava miroase a bunăstare, mai ales dinspre corturile cu mezeluri şi brânzeturi, din buricul târgului, afumate natural de către Petrea Dulgheru şi Elena Oanea (în primul rând, mezelurile şi brânzeturile, apoi şi corturile) cu sănătosul fum rutier de Bucovina (cu superbă imbecilitate s-a scris, la intrarea în Frasin: „BUCOVINA / ORAŞ FRASIN / BUCOVINA”!) şi cu delicatul colb daco-roman, răscolit de cupele şi cazmalele harnicilor săpători de străzi, de parcări, de parcuri şi de ce se mai găseşte. Când plouă, gândeşti că Suceava-i Veneţia, printre sporadicele lagune de asfalt răsfăţându-se valurile adriatice ale apei de ploaie, care, de regulă, nu pică din cer, ci din şedinţele consiliilor municipal şi judeţean sau din conferinţele de presă ale partidelor politice. Straşnice bălţi are Suceava, nicăieri n-ai să întâlneşti altele mai minunate şi care să transforme practicarea sporturilor extreme într-o mişcare sportivă de masă!

Dar punctul de atracţie turistică cel mai cel al Sucevei îl reprezintă poliţiştii comunitari, faţă de care celebrele gărzi regale londoneze sunt doar nişte biete marionete. Poliţiştii noştri defilează, mai rar decât englezii, pe strada mare, numai pe strada mare, în grupuri de câte doi, de regulă un el şi o ea, amândoi chipeşi, paşnici şi atât de visători încât nici măcar haitele mioritice de Bucovina urbană nu-i tulbură cu mârâieli şi lătrături.

Până mai ieri, eram mândru şi de mulţimea băncilor, dar mi-a călcat pe mândrie un întors din străinătate („Aici nu sunt bănci, ci instituţii de cămătărie!”, spumega el), care, oricât de persuasiv m-am ţinut eu de el, apucându-l de revere, să rămână măcar până la „Hora Bucovinei”, tot mi-a scăpat din mâini şi s-a dus împuşcat taman până în cealaltă extremitate a continentului.

Suceava e o veşnică sărbătoare, o evadare din timp spre deplinătatea sufletească. Nici anotimpuri nu mai are Suceava, ci „Crăciun în Bucovina”, „Paştele în Bucovina”, „Hora Bucovinei” şi „Drumul Lemnului în Bucovina”, într-o complicitate generală (când e vorba de… drumul lemnului), deşi, cu perfidie, uneori arătăm cu degetul numai înspre unii sau alţii.

Suceava e Flutur, Lungu, Nechifor, Băişanu, Barbă, Milici, Niţă, matusalemicul Acatrinei, Onofrei (felicitări pentru „dizidenţa” spre Blaga, în cazul în care nu înseamnă o „mutare” a lui Flutur, caz în care i se cuvin lui felicitările!), doamna Ardeleanu, veselul versificator Cerlincă, Nichitean, muza de la Burdujeni, cartierul Dorohoi, angelica Zarojanu etc.. Suceava e butic şi vilă, maşină scumpă, aglomerare, maidanezi agresivi, gropi, atât de multe gropi, încât te îngrozeşte gândul pentru câtă prostie sunt ele menite. Suceava e o imensă pubelă, în care locuitorii depun disciplinaţi, pe categorii, deşeurile, apoi vin măturătorii şi încarcă totul de-a valma, motivând că nu au maşini şi nici rampe pentru depozitări separate.

Suceava e cel mai minunat oraş din lume, în care toţi ne tragem din Ştefan cel Mare şi suntem egalii lui Eminescu, Ştefan şi noi, Eminescu şi noi, gloria lor şi a noastră, pentru totdeauna!

Mâine, 5 mai, regretatul Constantin Ştefuriuc împlineşte 65 de ani, iar întru cinstirea acestei aniversări, Gheorghe Flutur, Nicu Barbă, Vasile Ilie, Sever Dumitrache, Călin Brăteanu şi, în primul rând, Carmen Veronica Steiciuc l-au ras, iar, pe Constantin Ştefuriuc din titulatura festivalului de la Udeşti. Aşa şi trebuie, pentru că Poetul nu aparţine nici mândrei noastre Suceava, nici comunei Udeşti, ci Lunii şi Soarelui, alături de care păşeşte „desculţ pe cer”.