Lucian AVRAMESCU

Ieri, din zori și până noaptea târziu, am auzit și, după caz, văzut, repetată până la înnebunirea bietului ascultător/telespectator, știrea conform căreia cantitatea de iod radioactiv din aer, din apă, din pământ e cea normală. Normală, normală, normală. Plicticos de normală. Păi dacă e normală, de ce a devenit tărășenia asta o știre de presă? Învățasem la școală (la școala de ziariști) că un om mușcat de câine nu este o știre. Adesea oamenii sunt mușcați de câini. Știre devine doar întâmplarea în care un om mușcă un câine.

Ca gazetar am întâlnit și așa ceva. Un faimos membru al Uniunii Scriitorilor, cam pilangiu de fel, ajungea în zori acasă și îl apuca sforăitul pe scara blocului, înainte de a apuca să-și descuie ușa. O cucoană matinală obișnuia să-și scoată la plimbare și rezolvare de necesități cățelul, un patruped drăgălaș, cam la aceeași oră la care scriitorul se adâncea în somn. Enervat pe cățelul care-i lătra îndârjit în ureche, când cucoana încerca să-l treacă pe lângă el, scriitorul a apucat de gât “potaia”, așa cum el însuși a mărturisit în instanță, și a mușcat-o de ureche. Proces deci, tărăboi, despăgubiri. Era o știre. O știre de tot hazul.

Dar că în apa de ploaie sau în ninsoare, mă rog, în funcție de altitudine, e iod radioactiv în „procentul normal” mi se pare o platitudine. Păi dacă respectivul iod, care înțeleg că se află de când lumea în natură, stă în pătrățica lui și-și vede de lungul nasului, ce-avem cu el? De ce să spunem de dimineața și până seara că luna răsare la ora cuvenită și apune atunci când îi vine sorocul, că oile pasc iarbă, iar când le e foame behăie, că vrăbiile au aripi cu care zboară, iar șoarecii chițăie?

Un ministru, scos la televizor, a spus și el că iodul radioactiv e în limitele normale, iar directorul de radiații dintr-un institut național a confirmat. Iodul e la locul lui. Iodul n-a luat-o razna, nici cel radioactiv, nici cel care nu e radioactiv.

Azi, aceeași știre deschide matinal programul pe care-l butonez, că-mi vine să sparg televizorul. Iar am aflat că iodul radioactiv e în limite normale. M-am interesat dacă a zis cineva că deasupra României pândește, ca o felină ucigașă, iodul? Că trăim o invazie extraterestră de iod. Aș! N-a zis nimeni. Dacă ar fi zis, sigur oficialitățile erau obligate să dea un răspuns, să explice, să dea sfaturi populației. Să-l contrazică pe ăla de minte și să ne îndemne să mâncăm liniștiți lăptucile din grădină.

Dar polemica e cu neantul. Cine are chef să polemizeze de-a surda cu neantul? Și aici încep îndoielile, întrebările, nedumeririle. Dar dacă e ceva? Măi, ce-i cu chestia asta cu iodul, că până nu faci foc nu iese fum? Nu zicea președintele nostru, domnul Băsescu, persoană respectabilă, care nu minte, nu jură strâmb, nu vorbește mahmur, nu... că România nu va intra niciodată în criză? Nu zicea realesul că pe noi ne ocolește criza fiindcă așa și pe dincolo, că nu se lipește de noi așa cum nu se agață apa de gâscă? Și iată-ne până-n gât în ciulamaua crizei. Dacă o fi și cu iodul la fel? Dacă zic ăștia că-i normal tocmai pentru că-i anormal? De ce simte nevoia unul să-ți spună „mai mult ca sigur” despre ceva care e sigur? Păi dacă e sigur, de ce să mai fie și mai mult ca sigur? Nu cumva se pitește ceva nesiguranță aici? Și uite așa, din fandaxie în fandaxie, ipohondria e gata!

Învățătorul Săvel, dintr-un sat apropiat de Sângeru, mă anunță cu un ton hotărât, discordând cu firea lui moale și destrămată ca un ciorap, că anul ăsta nu mai pune gura pe miel. Gata! N-am chef să mă otrăvesc. Să-mi fac copiii bombe atomice? Să-mi mutilez soacra? Stai omule, zic, ăștia au spus că iodul radioactiv găsit la Slănic Prahova în laptele de oaie se află în parametri normali. Fugi de-aci! N-ai auzit la televizor? Păi tocmai că am auzit. Chiar ministrul de resort, ăla cu mediul de la UDMR, a confirmat că iodul din lapte și din ploaie și din mămăligă e de 600 de ori mai mic decât limita de jos a periculozității. Și apoi oile au cam stat în saivane și grajduri toată iarna. N-au păscut iarbă de la Hiroșima și n-au băut ploaie japoneză. Niet! – mă contrazice Săvel. Dacă ăștia spun că e normal e sigur anormal. Bietul Săvel, mi-am zis în gând, e și el victima jocului ”uite criza, nu e criza”. Așa că am tăcut.

Am bănuiala că învățătorul a găsit un consistent argument să nu cumpere miel. S-a scumpit carnea, iar el, ca bugetar, stă prost cu gologanii. Așa că Japonia  și “iodul radioactiv normal” poartă vina pentru austeritatea de Paște.