Ion DRĂGUŞANUL

Vreme de câteva zile şi nopţi, după meciul Barcelona – Şahtior, transmis, în variantă, de o televiziune locală, drept confruntarea Flutur – Nechifor, dulăii politicii sucevene s-au năpustit asupra populaţiei băştinaşe cu lătrături sonore, menite să vă convingă cum că vă aşteaptă un mândru viitor, cel păstorit şi de Niţă, fostul democrat, român mare şi actual liberal, dar gropar etern şi prosper al Sucevei democratice. Lângă Niţă, umăr la umăr şi inimă lângă inimă, nu şi creier lângă creier, datorită pauperizării din vremea guvernării Boc, se bulibăşea doct groparul liberalismului zonal, Ştefan Alexandru Băişanu, care tuna ca un actoraş amator că este nepătat, înger galben de beton, precum cei din cimitirul lui Niţă, nu alta!

Victima agresiunilor colective (ceva de genul „lasă ciolanul şi fugi!”) trebuia să fie Gheorghe Flutur, care şi el pozase, la confruntarea cu Nechifor, în îngeraş portocaliu din cimitirul lui Niţă şi care revărsa asupra băştinaşilor puzderie de fonduri guvernamentale, care se topeau, imediat ce părăseau ecranul televizorului, mai dihai decât statuia de gheaţă a Elenei Udrea, planificată, dar neexecutată vreodată.

Între timp, cu competenţa-i culturală şi evlavioasă arhicunoscută, Nicu Barbă coordona, cu nazuri de Napoleon din Moara cu Dor, sosirea Paştelui în Bucovina (Flutur ne-a adus lumina, / dar trăind în vremuri grele, / Paştele în Bucovina!, / i-am urat… printre măsele!), alergându-i pe oamenii de cultură de pe coclauri pe coclauri, fără explicaţii şi fără să admită întrebări. Că-aşa-i Barbă, un adevărat Boc de Bucovina, varianta festivalistică „Moara cu Dor”, şi habar n-are, peste cinci minute, ce va decide peste alte cinci minute, când va aştepta alte cinci minute, ca să decidă iar, dar şi mai surprinzător şi mai alergat peste căprărie, fără logică, fără simţul penibilului, ci cu multă, multă şi enormă credinţă faţă de Flutur, fiind şi recompensat, pentru această dreaptă credinţă, cu înalt prea sfinţitul statut de stareţ haida-dâra-dârî-da.

Dincolo de febrilitatea întâmpinării festivisto-barbă-boc a Paştelui înBucovina, se ivea, cruciş şi curmeziş, şi artileria grea pesedistă, mai întâi prin canonada dezlânată a junelui Milici, apoi cu însuşi Gavril Mîrza la bombarde şi la bombardoane, toate detunăturile vizându-l pe Flutur, şi-abia atunci m-am prins ce înseamnă acel „eu sunt nepătat” al lui Băişanu. În politică, a fi nepătat înseamnă să arunci asupra altora doar cu propriile tale pete. Înşfaci din trupul tău şi din energia fetidă care îl animă pumni întregi de noroi mustind şi îl azvârli înspre adversar, fără să conteze dacă-l nimereşti sau nu.

Prin vara anului 1995, când mă întreba Emil Constantinescu dacă simpatizez cu Convenţia Democratică (eram singurul gazetar sucevean care o sprijinea), i-am răspuns că nu simpatizez nici cu „Cheia”, dar că vreau s-o văd guvernând, ca să pricep dacă, în ţara asta, mai e loc pentru speranţă. Aşa şi acum, dar cu un plus din mintea cea din urmă a românului, nu simpatizez, în plan politic, cu nimeni, nici cu Mîrza (ca om, îl consider încă prieten), nici cu Flutur, iar pe Băişanu îl antipatizez profund, şi ca om, şi ca politician, pentru că îl cunosc atât de bine, încât nu văd în el decât o caricatură a lui Flutur, fiindu-mi indiferent dacă, în viitorii patru ani, mă voi tot lovi de impostura lui Nicu Barbă, a junelui Milici sau a groparului Niţă. Războiul lor nu mă interesează şi n-o să mă amestec în el, deşi e deranjant prin larmă şi prin caraghioslâc, ca să nu mai vorbesc de demagogia ieftină, care se degajă nociv şi dinspre tabăra „aliată”, şi dinspre cea portocalie.

Dincolo de acest război, un om oarecare are o problemă cu inima şi se deplasează, urgent, la medicul de familie, care îl programează, conform legii, la un consult, peste o lună (nu are voie să consulte mai mult de 20 de pacienţi pe zi, chiar dacă vor da ortul popii 100). Peste o lună, bolnavul primeşte o trimitere la medicul specialist, dar şi acolo e programat peste minimum două săptămâni. Dacă are norocul să scape, omul bolnav, care plăteşte, lunar, toate impozitele, inclusiv cel pentru „sănătate”, este, în sfârşit, consultat şi primeşte o reţetă. Când merge la farmacie şi i se comunică preţul tratamentului (frecţie la un picior de lemn), bolnavul respectiv ori moare definitiv, ori se vindecă în mod miraculos.

În vremea asta, Flutur, nepregătit pentru o astfel de încercare, e atacat zgomotos de cealaltă haită politică. Să le fie de bine!