Lucian AVRAMESCU

Nici de vorbă bună, nici ameninţat, nici alungat cu pietre. Zicala cu câinele care nu pleacă nici mort de la măcelărie, unde, slavă Domnului, sunt oase de ros, se brodeşte şi la om, când omul e calic şi îngroaşă obrazul. Europarlamentarul român Adrian Severin joacă, în clipa de faţă, un rol urât în capitala UE, acolo unde şi aşa ne-am compromis printr-o reprezentare care include şi sfertodocţi şi găinuşe de baltă sau gâşte.

Îl ştiu pe Severin ca politician abil şi inteligent. Era unul dintre puţinii care ştiau cu ce se mănâncă, fără să clămpăni şi să stropeşti cu salivă, politica externă. Se făcuse stimat şi dincolo de cercul strâmt al colegilor de la Bucureşti. Ce i-a trebuit mizeria asta? N-avea destui bani? Avea, aşa cum au şi EBA, şi Gigi Becali, şi alţii (mă refer fireşte doar la remuneraţia oficială de europarlamentar).

Un coleg făcea zilele trecute o socoteală şi din rezultatul ei te apuca ameţeala. Trimisul unei ţări, oricare ar fi ea, la Bruxelles, toacă din bugetul comun cam 35.000 de euro pe lună, însemnând leafă, diurnă, decontul călătoriilor, până şi decontul masajului la hotel care e considerat tratament medical. Să te ţii terapie intensivă dacă maseorul se nimereşte maseoză şi mai e şi sexi! Ce i-o mai fi trebuit lui Adrian Severin un ciubuc de 12.000 de euro, cât o treime din câştigul lui lunar, de la nu ştiu ce firmă de lobby în spatele căreia erau pitiţi – bafta lui - nişte ziarişti care testau moralitatea parlamentarilor europeni? Ghinion? Ghinionul şi-l croieşte omul cu mânuţa personală uneori.

Nu ştiu dacă, întorcând pe toate feţele datele şi probele, Severin e profund vinovat sau doar mânjit niţel de tentaţia unei găinării. Ceea ce ştiu e că în lumea în care el a mers să ne reprezinte şi a ajuns să reprezinte şi alte ţări europene prin funcţiile înalte deţinute, scama asta de pe manşeta morală nu e îngăduită. El a luat-o ca la Bucureşti, că să vezi, că sunt rupte vorbele din context, că am zis că iau, dar n-am prea luat, că câr, că mâr.

Voi da explicaţii la timpul cuvenit, zicea Traian Băsescu în momentul în care frate-său era prins cu mâţa în sac într-o chestiune de comerţ cu arme sau explozivi. A trecut timpul, lumea a uitat, l-a reales preşedinte, că la noi petele morale ies cu apă de ploaie şi cu amoniac de amnezie colectivă.

Ei bine, lumea cu adevărat şcolită la înalta catedrală a democraţiei, care e un fel de religie, nu admite aşa ceva. Iar cel prins cu mâţa în sac sau doar bănuit că are un pisoi în traistă îşi dă iute demisia pentru a scăpa de oprobiul public. Dovadă că ăilalţi doi parlamentari europeni, din alte ţări, şi-au înaintat imediat demisia, fără să mai aştepte cuvenitul şut în cur.

La noi nu-i aşa. Cel puţin doi dintre primii oameni din stat, preşedintele României şi şefa Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, au fost prinşi în flagrant. Cu minciuni sau furând. Madam Roberta a furat în văzul lumii, numărând scaunele goale din Parlament, care cică votau. Votau o lege care a nenorocit milioane de pensionari. A roşit? A fugit? A dat-o legea sau opinia publică românească cu şuturi în fund afară din Parlament, rostogolind-o pe scări? Nici pomeneală. S-a pitit ea în gaură de şarpe? Nu. Râde veselă şi se dă virgină la capitolul morală politică.

Ei, povestea asta dincolo de societatea noastră dâmboviţeană, în lumea bună, nu ţine. Nu ţine deloc. Un astfel de individ iese definitiv şi imediat din viaţa politică şi publică. Nu va mai fi ales în veci nici măcar şef de scară la bloc, fiindcă politicianul, reprezentant al celor care l-au ales, trebuie să fie croit ca la carte, fără cusur, fără pete, fără tentaţii, fără ciordeală. Alegătorul mai poate păcătui, alesul lui, nu.

Îmi pare rău pentru Adrian Severin. El confirmă, din păcate, zicala că ţara asta are minţi din belşug, dar e năpăstuită rău la capitolul caractere.