Lucian AVRAMESCU

O femeie între două vârste, jumătate în câmpia muncii, jumătate la pensie, ţipă într-un microfon întins de un reporter care îşi face evident plictisit meseria: „Dacă Guvernul nu e solidar cu poporul, să plece!”. Reporterul pare a nu avea nimic împotrivă. Femeia mai strigă ceva, dar vorbele nu se mai înţeleg. Din spate se aude ”Băsescu, Băsescu/ Mai rău ca Ceauşescu!”, distih cacofonic reluat răguşit de două, trei voci. Ne aflăm în Bucureşti, miercuri pe la prânz, într-un ocean de oameni, apreciat în prognoză la 60.000 şi numărat în fapt la vreo 10.000. Locul, nu ”locaţia”, care e altă mâncare lingvistică de peşte, la care se reped flămânzi politicieni şi ziarişti în toate polemicile televizate, este chiar în faţa clădirii parlamentare. Lumea, oricum ai lua-o, din orice unghi, e cam rară. Dinamita mitingului menit să sperie puterea, să-l dea jos pe Boc şi să-l bage în gaură de şarpe pe Băsescu, ăla de ocupă caricatural mai toate pancartele, e mai degrabă maioneză. O fleşcăială sindicală încropită. De altfel s-a şi spart iute (s-a tăiat, cum zic specialistele în bătut maioneza), protestatarii, cei mai mulţi veniţi din ţară, fiindcă bucureştenii protestează doar în casă, în faţa televizorului, roind-o care încotro a avut treabă. Ca în bancul cu pisoiul scos pe acoperişla făcut amor de un cotoi versat şi care, după ce tremură un ceas fără să vadă vreo mâţă, îi spune ăluia mai mare că el s-a săturat de (cum să-i zic pentru a nu-i revolta pe pudibonzi?) coţăială şi se duce să se culce.

Demonstranţii n-au mai aşteptat să vadă dacă pică Boc şi dacă fuge cu elicopterul Băsescu. Nici n-au pierdut ceva, fiindcă Boc a rezistat, neatins de vorbele opoziţiei, pe care le-a ignorat sub platoşa unei cravate mov, iar de Băsescu n-a auzit nimeni pe toată durata spectacolului parlamentar condus, cu intermitenţe pentru masă, de Roberta Anastase(fosta miss înfulecă, nu glumă, recuperând vremurile de austeritate când era obligată la supleţe).

A şi fost o ciondăneală ca la uşa cortului cu Geoană, („ce te bagi tu, mă, că io sunt de rând!”) care scăpase lucrurile de sub control în sensul că îngăduise un vot de protest faţă de declaraţiile oficialilor maghiari care vor Ardealul. O prostie! Păi chestiunea a fost tranşată demult, între doi amici, Băsescu şi Orban. Eu îţi dau Ardealul, tu mi-l ţii pe Boc la putere, adică pe mine. S-a făcut? Şi ca doi bărbaţi căliţi în jocul de şeptic, au bătut palma şi aşa a rămas. Noi am mai scris de altfel despre acest târg şi probabil că nu ne-a crezut nimeni. Nu acum a fost spânzurat Avram Iancu, în cel mai insultător şi mizerabil spectacol regizat la Miercurea Ciuc de extremiştii maghiari, nu acum a mai fost tras încă o dată pe roată Horea, ci ceva mai devreme, la o şuetă marinărească. Această crimă faţă de istoria naţională se cheamă trădare la nivel înalt, dar cine să se supere la noi? Adică şeful unei ţări, pentru a rămâne la putere, îşi vinde ţara, o parte a ei, de parcă ar juca la pocker o curvă şi, neintrându-i carte mare, se lasă jefuit. Mai dă-l în ... mea şi de Ardeal! Ce-am avut şi ce-am pierdut! Creşte Ungaria? E foarte bine! Avem un vecin puternic la Apus, ne apără graniţele cu UE, că tot zic ăia că ne dau afară din clubul select al celor 27. Ei n-au auzit, fraierii, de clubul select de la Cireşica unde fac şi o ciorbă de potroace de te scot lacrimă a doua zi, chiar şi după o vadră de whisky. Ce UE? Cu cretinii ăia de şefi de stat cu care nu poţi schimba o vorbă pe la summituri fiindcă, în ignoranţa lor, nu ştiu o boabă româneşte? Încrezuta aia de Merkel? Nu face nici cât Sulfina Barbu, subalterna şefului meu de la Anvers. În plus o am pe fiică-mea acolo şi zice că se plictiseşte de moarte. Cică abia de are timp să dea o fugă zilnic la Paris pentru masaj la figură cu lăptişor de matcă, vizavi de casa pe care i-am luat-o pe Champs Elysee.. Frumuseţea nu mai se ţine ca pe vremuri la băciţe, când te freca ozonul pe munte, ei-hei!

Miercuri a mai căzut o dată Guvernul Boc. Fireşte, tot în picioare. Majoritatea parlamentară alcătuită pe reguli mercenare, oastea de strânsură a lui Traian Băsescu, şi-a făcut din nou treaba. A stat cu popoul lipit de scaune, cum i s-a ordonat, iar guvernul portocaliu, cu o uriaşă susţinere la vot de ... patru inşi, merge mai departe. Îl va da vreodată cineva jos? Va cădea vreodată Băsescu mitraliat doar de discursurile, excelente de altfel, ale lui Crin Antonescu? Întrebaţi maioneza „revoltei populare” care, înainte de a se lega, s-a tăiat iute în Piaţa Constituţiei. Suntem, vorba unui tip care n-a prea ajuns la biserică, „un popor care stă capră în faţa oricui i-o cere”. Băsescu nici măcar nu i-o cere, fiindcă se aşază singur în poziţia menţionată.

„Dacă Guvernul nu e solidar cu poporul - ţipa o femeie la ultimul mare miting mic din Bucureşti – să plece!” Ce ne facem însă când poporul nu e solidar cu poporul?