Lucian AVRAMESCU

Într-o aşezare bistriţeană dăinuie de ani şi ani un obicei de Bobotează care se cheamă Colindul hâzilor sau Colindul urâţilor. Hâdul este varianta  superlativă a urâţeniei. Un tip hâd este însă nu doar urât, ci monstruos şi pe dinlăuntru, înspăimântător, pocit nu doar trupeşte, ci şi sufleteşte. De aceea sătenii utilizează mai ales varianta de colind al hâzilor decât de colind al urâţilor. Pentru a fi mai lesne înţeles, eu am suit în titlu forma mai accesibilă pentru cei care s-au deconectat de la limbajul arhaic. Cum arată hâzii din satul bistriţean şi cum umblă ei – fiindcă asta fac – prin casele gospodarilor? Păi arată înspăimântător. Măştile bucovinene sau maramureşene sunt dulci înfăţişări îngereşti. Imaginaţia grotescului este prolifică şi nemărginită. Feţele hidoase, la confecţionarea cărora contribuie materiale dintre cele mai trăznite, de la cearşafuri la dinţi de cai morţi, sunt conduse grafic spre lumea în putrefacţie a leprozeriilor sau cimitirelor. Întâlnind noaptea, pe uliţă, singur fiind, o asemenea stafie nu este exclus să leşini de spaimă sau, stând prost cu inima, chiar să dai ortul popii.

Sigur, specialiştii în descusut înţelesuri ale culturilor vechi, unele precreştine, vor găsi dezlegări pentru aceste obiceiuri. Nefiindu-mi la îndemână, mă tentează dezlegări parodice, de extracţie contemporană. De ce nu se sperie oamenii când hâzii le intră în casă, li se scălâmbă în geam? Hâzii, mai mult sau mai puţin mascaţi, am uitat să spun, umblă cam prin toate casele românilor.

Dacă cei din Bistriţa împrumută doar mecla unor asasini, cei care de câţiva ani buni cotrobăie prin vieţile noastre, chiar sunt. Anul 2011 debutează sinistru, cu severe scumpiri ale bunurilor trebuitoare vieţii, alimente, benzină şi toate celelalte, cu un şomaj în creştere galopantă şi cu o sărăcie pe care hâzii de la cârma ţării o îndeasă în cele mai multe case şi familii. Hâdul cel mai bine mascat, cu o ingenioasă şi perfidă mască de vorbe, este chiar preşedintele Băsescu, cel care anul acesta – după atâtea tăieri de lefuri , pensii, indemnizaţii pentru copii, ajutoare de însoţitor pentru ciungi şi paralitici – a catadicsit să taie şi urările pe care, în toată lumea civilizată, cu respect pentru cetăţenii ei, şeful statului le face în noaptea trecerii anilor din unul în altul. Mascat într-un schior, la uşa unei bodegi din munţi, Traian Băsescu a explicat senin că nu l-a chemat nimeni în vreo piaţă, iar între steaguri, ca Ceauşescu sau Iliescu, n-avea chef de urări fiindcă ar fi semănat cu ăia doi. Nu-i greu de presupus de ce a ratat – n-ar fi făcut-o acum câţiva ani! – marea adunare de Revelion a bucureştenilor din Piaţa Constituţiei. Să ierte Băsescu, electoral, vreo 20.000 de oameni? Avea nevoie de invitaţie? Îşi făcea rost imediat. Îl chema, să zicem, preşedinta organizaţiei PD/L Bucureşti. N-o putea refuza. N-a venit, preferând intrarea prin televizor în casele noastre, în zilele următoare, când ne-a comunicat hâd că o s-o ducem tot prost, de frica sticlelor care ar fi zburat spre el şi a huiduielilor. Apoi ne-a spus că avem bani berechet, dar suntem sfertodocţi fiindcă nu ştim să-i cheltuim.

Un alt hâd care ne-a colindat şi ne colindă de doi ani şi ceva, instalat şi reinstalat în fruntea unui guvern care a fost dat jos prin vot parlamentar, este Emil Boc. Textele lui de colind, rostite de sub o mască mortuară, din ce în ce mai înspăimântătoare, vorbesc despre solidaritate, responsabilitate, austeritate. Austeritatea este fireşte pentru cei care nu-s argaţi (aceştia, bine şi abundent şi nesimţit plătiţi din bani publici) ai regimului, ci pălmaşi de rând, muritori grăbiţi spre un sfârşit timpuriu pentru a despovăra bugetul.

Şi totuşi, nu. Colindul hâzilor nu mai sperie românii. M-am înşelat văzând rictusurile sardonice ale colindătorilor bistriţeni şi imaginându-mi cum se sperie copiii de ei. Nu, chiar şi copiii, în România lui Băsescu şi Boc, sunt vaccinaţi la spaime. De ce să se mai sperie copilul din Vaslui care face pe jos, cu ghetele încălţate peste piciorul gol, fiindcă părinţii n-au mai avut  bani să-i cumpere şi şosete, 7 kilometri prin zăpadă şi ger până la şcoală? A fost dus la spital degerat, mai mult mort decât viu. Ce spaime să mai cutremure locuitorii îndepărtatelor cătune aflând că alte câteva mii de şcoli, pentru care au luptat să le obţină înaintaşii noştri, vor fi închise ca şi spitalele zonale, considerate de hâdul colindător suprem Traian Băsescu prea costisitoare?

Colindul hâzilor sau urâţilor de Bobotează pare înspăimântător? Nu, colindul de zi cu zi al regimului actual care nu ne mai bagă în toţi sperieţii, prin măştile şi deciziile lor groteşti, ci ne bagă direct în mormânt.