Ion DRĂGUŞANUL

Deşi n-o să mă creadă nimeni, mi-e mi-i simpatic Petru Juravle, în ciuda comportamentului său adesea neinspirat faţă de bugetarii care i-au fost daţi pe mână. Mi-i atât de simpatic încât am putea pune şi de-o amiciţie, nu de o prietenie, ci de-o amiciţie, fundamentată pe firea noastră ţărănească oarecum comună, mai ales că, după cum m-am putut convinge, omul respectă, deşi nu subscrie la ele, chestiunile în care eu cred necondiţionat şi cu evlavie: datoria faţă de memorie, faţă de spiritualitate şi faţă de cei care o săvârşesc. Practic, n-am nici un dinte împotriva lui Petru Juravle, deşi zvârl cu pietre în el de fiecare dată când mă enervez din pricina lui Gheorghe Flutur. N-am nimic împotriva lui Juravle, dar, când mă enervează Flutur, dau în Juravle.

Nici împotriva lui Gheorghe Flutur nu am nimic şi ar trebui să nu mă enervez când se face de râs din pricina sfătuitorilor săi nătângi, aleşi, ca şi în vremea regretatului Constantin Sofroni, doar din rândurile şmecheraşilor de doi bani, care numai după pleaşcă umblă cu limba scoasă, lăcomia încrustând singura circumvoluţiune pe creieraşele lor netede. Nu ar trebui să-mi pese că se face Flutur de râs cu oile care scriu „Bucovina” pe deal, cu statuile omagiale din gheaţă, cu lumina pascală trufaş, ba chiar sfidător adusă, cu omagiile imbecile din urăturile de anul nou, cu penibilele manifestări electorale „produs în bucovina” şi „crăciun în bucovina”, dar nu mă pot abţine, pentru că mă revoltă să-l văd pe Flutur făcându-se de râs. În fond, Gheorghe Flutur a fost unul dintre puţinii adversari pe care i-am şi respectat, iar dacă aş pierde respectul pe care încă îl mai am faţă de el, aş pierde şi ceva lăuntric, ceva care îmi aparţine.

Ştiu că, printre făcătorii de nimic, cele spuse până aici trec drept temenele, drept pupincurisme, deşi slugărnicia n-a făcut niciodată parte din firea mea ţărănească. De asta nici nu şi-a putut permite, de-a lungul deceniilor, nici un politician, nici măcar Vadim Tudor, aprig şi valoros pamfletar, să mă calce pe bătături şi, cu atât mai puţin, Gavril Mîrza, cu care am fost şi am rămas prieten, în ciuda faptului că eu am dus-o mult mai rău sub guvernarea judeţeană a lui Mîrza, decât sub cea a lui Flutur, lui Flutur fiindu-i chiar dator cu recunoştinţă. Iar de câte ori dau în Juravle, pentru că mă enervează Flutur, eu, de fapt, asta fac, îmi arăt recunoştinţa faţă de Flutur, încercând să-l protejez de ridicolul spre care îl împing nepricepuţii lui sfătuitori, mai toţi „credincioşi şi devotaţi”, cum îmi spunea Gheorghe Flutur, dar lipsiţi de cultură, de imaginaţie, de experienţă şi de pragmatism. Ştiu că îl enervez pe Gheorghe Flutur cu agresiunile mele jurnalistice, dar în domeniul enervărilor reciproce înregistrăm un rezultat de egalitate perfectă. Dar prefer să-l enervez, decât să constat, peste câţiva ani, că nimic n-a rămas după Gheorghe Flutur, că doar campanii electorale de doi bani au fost toate acele proiecte, finanţate pe bani europeni, de care s-a făcut atâta caz, mai ales în privinţa penibilului unor detalii.

De acele detalii am râs şi eu, ba chiar continuu să râd, mai ales că nici disponibilităţile pentru satiră nu-mi lipsesc. Am făcut-o şi recent, cu ocazia unei manifestări culturale, aşa că, înainte de a mă turna „străjerii” lui Flutur, am să mă autodenunţ, cu speranţa că am să-l enervez pe Gheorghe Flutur. Deci, s-o spunem răspicat, bucovineşte, / ca s-o priceapă până şi ovina (nu mă refer la brăteanu, Juravle sau Ursache) / că frunza-n toată lumea înfrunzeşte, / dar numai ca… „Produs în Bucovina”! A fost aleasă frunza brend de ţară / căci, la români, doar ea se potriveşte: / ca viaţa frunza-i pururea amară / şi ca politica adesea… otrăveşte. Prin urmare, de când toamna îi dă bice / şi cu frig ne-ncătuşează, / aşteptăm frunza să pice, / dar şi cei ce-o promovează! Sigur este că perena / frunză este numai bună / ca şi brend pentru Elena, / aşteptăm doar… să şi-o pună. Lui Flutur frunza i se potriveşte / şi-o spun acuma fără vreo obidă / că el la frunze fragede râvneşte / încă de când era… doar o omidă.

În schimb, de sacralitatea sărbătorilor de iarnă, închinate morţii şi învierii Timpului, în Zodia Cerbului (Capricornului), n-aş vrea să râd, chiar dacă are nevoie de parale coşneguţă brăteanu şi e musai să-şi închirieze scena, timp de o lună şi mai bine, cât mai multor primării din judeţ. Sacralitatea asta vine dinspre străbunii tuturor neamurilor europene şi drept mesaj ancestral comun ar trebui retrăită şi încredinţată, prin retrăiri iniţiatice, şi celor care deja au pierdut-o.