Ion DRĂGUŞANUL

Nu-mi place cum joacă Adrian Mutu, nu-i urmăresc meciurile, dar asta nu înseamnă că nu este un fotbalist bun, ba chiar unul foarte, foarte bun. Nici viaţa lui nu mă interesează. E a lui şi ispăşeşte nefericit de mult pentru orice păcat pe care îl comite. La o primă şi superficială vedere, Adrian Mutu e o personalitate a sportului european şi o epavă a vieţii de fiecare zi. Sau poate că, la o a doua şi mai chibzuită vedere, s-ar putea să descoperim că, la nivelul cotidianului obştesc, Adrian Mutu este un tragic, o victimă a indiscutabilei sale personalităţi sportive. Poate că trăieşte atât de profund pe gazon, acolo, în atenţia excitată a umanităţii, încât, atunci când este îmbrâncit peste bordajul mondenului, în plictisul banalităţii universale, suferă precum Serghei Esenin: „Potopul ploii s-a topit în sine, / Furtuna toată s-a făcut nimic; / Serghei Esenin, mi-i urât cu tine / Şi silă mi-i privirea să-mi ridic!”.

Poate că Mutu nu are vocaţia să-şi exprime artistic şi decăderea în cotidian, dar dincolo de toate, am convingerea că el este un personaj autentic, o existenţă reală, adevărată, care se consumă pe sine, o lumânare care arde furios la ambele capete. Tocmai de asta, deşi nu-mi place, deşi nu mă interesează meciurile lui, deşi face puzderii de prostii în afara gazonului, eu îl respect pe Adrian Mutu.

În schimb, pe mutu’ de Suceava nu dau doi bani, şi asta pentru că pe mutu’ de Suceava doar îl vedem, dar nu e, nu face nici bine, nici rău. Mutu’ de Suceava e doar iluzia de pe ecranele televiziunilor locale, măscăriciul care mimează vorbele, marioneta care, în restul clipitelor, doar votează după cum arată degetul unui mutu’ de Bucureşti, ba în sus, ba în jos, uitând că ar trebui să fie fostul candidat şi actualul ales uninominal, că, drăguliţă, Doamne, ar trebui să fie defensorul intereselor noastre obşteşti, ridicat de naivitatea noastră electorală (aidoma manechinelor gonflabile de pe stadioane) şi tot de ea spulberat, în viitorul apropiat.

În aparenţă, mutu’ de Suceava poartă un nume, deşi nu are nici măcar mărunta identitate a crotalelor de la urechile bovinelor, care stabilesc identitatea respectivelor dobitoace. El se numeşte, de pildă, deputatul minorităţii poloneze sau deputatul minorităţii italiene (bună poantă, crasă nesimţire!), dar nu există decât pe internet, încropindu-se abia după epuizarea tuturor motoarelor de căutare, deşi nu reprezintă nimic şi pe nimeni. El se numeşte, de pildă, X-PDL, Y-PSD sau Z-PNL, dar nu există decât pe internet, acolo unde masei cenuşii, amorfe de manipulanţi de bile albe şi negre, în funcţie de poziţia degetelor lui mutu’ de Bucureşti, i se mai atribuie, din când în când, câte un nume fantezist, deşi nu reprezintă nimic şi pe nimeni. Chiar şi Gavril Mîrza, deşi a existat, până de curând, a încetat să mai existe, numele domniei sale fiind atribuit unor degeţele care manevrează biluţe albe şi biluţe negre.

În mod logic, dacă mutu’ de Suceava nu există, nu avem la ce ne aştepta de la el şi dinspre el, nici în bine, nici în rău. S-ar putea să-l zărim, astăzi, susţinând protestatarii din Bucureşti sau acuzând protestatarii, funcţie de biluţa albă sau biluţa neagră, înşurubată pe gât, de care îşi reazămă căciula sau marama, deşi el nu există, deşi nu-i decât o închipuire în coşmarul vremelniciei noastre.

Ceea ce există, în mod sigur, e celebrul „produs în Bucovina”, dar şi acesta migrează dintr-un oraş în altul ca o potaie de pripas. Sâmbătă şi duminică, cică s-ar fi aflat la Cluj-Napoca. M-a sunat Florin Piersic, sâmbătă, şi mi-a spus că se află, la Cluj, cu un „produs în Bucovina”, pe nume Gheorghe Flutur. Habar nu am cum arată acest produs, la ce-i bun, la ce foloseşte, pentru că încă nu ni s-a arătat în nici un fel şi în nici o menire. S-ar părea că merge bine celebrul „produs în Bucovina” cu maneaua folclorică, gospodăreşte stropită cu afinată şi răsfăţată în mujdei peste o temelie de cârnăciori şi de mititei, dar noi, votanţii, nici la manelişti etno şi nici la afinată, cârnăciori şi mititei nu mai putem să ne întindem în viaţa asta (optimiştii să citească proiectele Legii salarizării unice şi al Legii pensiilor!).

Adrian Mutu riscă, după câte se spune, între trei luni şi trei ani de puşcărie pentru că ar fi caftit pe un neica-nimeni de prin Italia (ştie cineva cât „se ia”, la noi, dacă te apuci să îmblăteşti niscaiva „produse în Bucovina”?). Păcat de cariera marelui sportiv, păcat de Adrian Mutu, cel de toate zilele, aşa tragic şi îngrozit de sine, cum este! Păcat de noi, cei ce supravieţuim sub pâcla grea a unui mutu’ de Suceava sau a altuia!