Lucian AVRAMESCU

Învăţătoarea Anghel este de peste 50 de zile în greva foamei. Femeia încearcă, prin această formă extremă de protest, să scoată puterea din somnolenţă şi s-o atenţioneze că încalcă legea, mai exact, nu respectă legea într-o ţară care se vrea democratică. Protestul ei se consumă în linişte, liniştea unui pat de spital unde a acceptat perfuziile. Cu alte vorbe, grevista foamei trăieşte numai pentru că este hrănită în venă, artificial. Televiziunile neaservite puterii, vreo două, fiindcă celelalte, centrale şi locale au îmbrăcat, de voie, de nevoie, pufoaica portocalie, intră uneori în dialog cu această eroină. Zic fără ezitare eroină fiindcă vieţuim într-o lume paralizată de frică şi laşităţi. S-a nimerit ca acum vreo două seri, realizatoarea unei emisiuni s-o aşeze în direct, în dialog cu grevista pe una din obraznicele amploaiate, cu rang de subsecretar de stat, din Ministerul Educaţiei. Argumentaţia limpede a învăţătoarei care-şi explica gestul şi-şi punea în pericol viaţa fără văicăreli s-a izbit de o insolenţă cu aparenţe de compasiune din partea ”învăţătoarei” din minister. Dincolo de regretul – să fim serioşi! – că o „colegă” a ei a ajuns, prost fiind îndrumată, într-o asemenea situaţie, am înţeles până la urmă esenţa gândirii guvernării bociste. Greva foamei nu prea e în regulă şi e cam neconstituţională. Dar foamea, cucoană, e constituţională?  Madama din vârful Educaţiei e una şi aceeaşi persoană cu cea care-i sufla nefericitului Funeriu, aterizat la propriu şi la figurat din lună, răspunsurile la nişte întrebări banale adresate de ziarişti. Mizerie, batjocură, sfidare într-o ţară în care şcolile se golesc nu de elevi, ci de dascăli, într-un Bucureşti care are puţine grădiniţe faţă de numărul cererilor, dar are deja 1000 de preşcolari înscrişi la existente grădiniţe, pregătite să-şi deschidă porţile, dar care nu mai au educatoare. Au plecat. Unde? Unde ne trimite Băsescu pe toţi. În lumea largă.

Foamea, ca grevă, este neconstituţională în România. Furtişagul ordinar de la miezul nopţii din Parlament operat de cuplul Anastase-Voinescu este constituţional, doar ghiorăitul maţelor nu concordă cu cartea fundamentală, drept pentru care trebuie pitit, ascuns cu grijă. Boc, poreclit premier, spune că greva spontană, plecată de la motivul usturător al foamei în Ministerul Finanţelor (culmea culmilor), soldată până acum cu sechestrarea în birou a unui penibil ministru, este şi ea în afara Constituţiei. Dar ce e în lege, nelegiuiţilor? Ce ne e permis? Să murim fără să crâcnim?

Protestatarii din Finanţe erau şi joi dimineaţa, când scriu aceste rânduri,  la fel de îndârjiţi ca şi miercuri şi-şi cereau drepturile. Ei consideră ilegal un salariu de 450 lei noi după ani şi ani de muncă, după facultăţi unde şi-au tocit coatele învăţând şi după masterate. Ce duc acasă copilului? – întreabă o mamă obosită de nesomn, palidă, derutată, incapabilă să înţeleagă ce se petrece cu viaţa ei şi a familiei ei. Cu ce-mi plătesc întreţinerea, telefonul, impozitele, taxa de grădiniţă a celui mic? Cu ce iau doctorii pentru mama? Ea îşi strigă nemulţumirile la uşa, închisă, zăvorâtă poate, a unui ministru aterizat aici pentru merite de obedienţă. Ce să facă el? Să semneze? Dar el nu semnează decât ceea ce i se îngăduie, iar aprobările vin de la Zeus. Stăpânul de la Cotroceni, când a jurat în faţa lui, la învestire, credinţă patriei, l-a atenţionat  ferm să taie nu ştiu ce sporuri nesimţite de la finanţe, sporuri care transformau un salariu de 650 lei  într-unul dublu. Păi acolo trebuie să protestezi, palidă şi nefericită mămică. Acolo e cheia. Acolo sunt închise secretele haosului şi anarhiei care stăpânesc azi România.

E prima oară când văd un ministru hăituit şi huiduit de angajaţii propriului minister, scos, din ghearele unor femei exasperate, de spătoşii luptători SPP şi jandarmi. Apropo de gărzile pretoriene. Chirac, am citit undeva, avea 50 de persoane care se ocupau de paza lui şi a personalităţilor politice din preajmă. Sarkozy a urcat, cică, la 600 numărul acestor luptători bine plătiţi şi bine antrenaţi. Băsescu ar avea 2300. Nu-s cam mulţi, curajosule marinar care, singur, înfrunţi furtuna? Să te văd cum te descurci acum şi cum, eventual, iar ”o coteşti ca la Ploieşti”, sacrificând eventual vreo doi Boci din puzderia de Boci şi Boace care te înconjoară. Nu este exclus însă ca oamenilor furioşi şi nemulţumiţi să li se pară cam puţin.