Ion DRĂGUŞANUL

Festivalul gnostic al cârnăţăriei bucovinene continuă glorios prin marile moluri ale patriei. Vacile, însă, au rămas acasă, alături de celelalte dobitoace mai mult sau mai puţin domestice, spre disperarea scriitorilor bucovineni, care se văd iarăşi excluşi din festivalul literar al omagierii exclusive a comunismului.

Un fost membru al elitei de atei comunişti, căzut, pe neaşteptate, în naţionalism şi în bigotism ortodox, a ctitorit o mănăstire, înglodându-se în datorii la bănci. Sufocat de povara financiară, fostul ateu a apelat la sprijinul promis al ierarhilor locului, dar aceştia i-au dat cu tifla, îndemnându-l la jertfire întru slava lui Dumnezeu.

O şefă din sistemul asigurărilor de sănătate, care a devalizat, involuntar, bugetul judeţean umanitar în favoarea partidului, pârâtă de o altă poftitoare de şefie pseudo-umanitară şi dată în gât de beneficiarii şmecheriilor financiare de până anţărţ, devine, peste noapte, filosof, dar fără ca potlogăriile să fie livrate foamei publice de senzaţional, de suferinţa altora şi de suficienţă.

Liderul scriitorilor bucovineni protestează, printr-un mesaj electronic, împotriva marginalizării scriitorilor de către o molie culturală, iar vietatea aceea decolorată, dată în patos declamativ, se jură duios-dubios că ea iubeşte SSB încă de pe vremea în care nu avea funcţie în SSB.

Prin molurile patriei, artiştii ansamblului folcloric profesionist dârdâie, de frig, cântece străbune, cu nobilul scop de a sprijini gnostic cârnăţăria bucovineană, iar judecătorii patriei anulează legile, în secvenţele care îi privesc, în aşa fel ca ei şi ai lor, doar ei şi ai lor să o ducă bine ca bugetari.

Un zevzec politic se dă rostogol, undeva, prin cuprinsul patriei, cu tot cu maşina în care se înşurubase populist şi nătâng. Un alt zevzec politic, dar de dimensiuni ceapiste judeţene, refuză să semneze certificate medicale legale şi îndreptăţite. I s-a dat poporul la cherem, beneficiază din plin de acest privilegiu, dar nu-i bai, noi suntem şi rămânem bucovineni, cu suman, cuşmă şi traistă în gât, dar şi cu cârnaţul şi afumăturile bucovinene, bine stropite cu afinată aromată doar de cei care ne reprezintă.

O madamă doctoriţă bucovineană ne asigură telegenic despre progresul indubitabil al viitorului românismului sub aura bişniţarilor de voturi din gaşca generalului (O, PREA-i de tot!) făcut la apelul de noapte. Molia culturală omagiază comunismul literar, în fruntea unei găşti de lăudători personali, prin pensiunile capitaliste ale judeţului. Scriitorimea bucovineană rămâne cu buza umflată, dar şi cu mărturisirea pudică a decoloratei cu pricina: „Eu iubesc SSB!”. Artiştii ansamblului folcloric profesionist cântă, de nevoie, în frig şi sub ploaie, pentru gloria cârnăţăriei bucovinene, iar fostul ateu comunist, devenit ctitor de mănăstire, suferă imens doar din pricina celei de-a doua credulităţi.

În rest, e frig, e cenuşiu şi plouă. Bucovinenii dârdâie de frig şi de foame prin propriile lor locuinţe. Un client al politichiei judeţene dobândeşte dreptul de a pune termopane pe nişte holuri culturale, după ce i se înlocuieşte oferta păguboasă cu o alta, falsă, urmând să-şi scoată pârleala şi el, dar şi partidul, prin fireşti recalculări. Întotdeauna, recalculările au acelaşi motiv umanitar: modernizarea accesului pentru handicapaţi!

Turnătoarea din sistemul de asigurare a sănătăţii a fost luată la ochi de către puternicii zilei şi urmează să fie proscrisă (sic!). Pâinea prisoseşte, dar cum puţini şi-o pot procura, ni se pune circ la dispoziţie gratuit şi din belşug. Cică va veni şi Crăciun în Bucovina, taman tocmai din Bileag, ca să pună piatra de temelie a fericirii viitoare. Ştefan cel Mare, precum în poemul lui Coşbuc, se va ridica iarăşi din mormântul de la Putna şi va sosi, călare, în piaţa suceveană pentru a omagia, prin fumul de mititei şi aromele îmbietoare de alcooluri fierte cu mirodenii, merituoşii ctitori ai bucovinismului de astăzi, cârnăţarii.

Oraşul va fi invadat de cai şi de alte dobitoace politico-culturnice.

Lefurile bugetarilor rămân în stare de necesitate, ceea ce este firesc, pentru că noi, românii, nu am trăit niciodată într-o patrie, deci într-o organizare statală, ci într-o veşnică stare de necesitate, care ne-a măcinat generaţie cu generaţie.

Încet, încet, încep să urască românii România, dar României nici că-i pasă. În fond, nici nu există o Românie, există doar Iliescu, Constantinescu, Iliescu, Băsescu şi haitele lor de devoratori de neam, de patrie, de istorie.