Lucian AVRAMESCU

Înţeleg că nu-s prea multe ţări, din cele pe care le numim civilizate, care se pot mândri cu ceea ce se cheamă la noi Curte Constituţională. Această ogradă sau bătătură, pentru a opera adecvările lingvistice tradiţionale (noi nu ne putem lăuda prea tare cu înaltele şi simandicoasele curţi regale din lumea bună) e populată cu nişte personaje de a căror dreaptă judecată n-ai voie să te îndoieşti. E ca şi cum ai comite o crimă. Sunt, cu totul, vreo nouă. Nu ştiu însă cum se face, dar la auzul acestei parole magice, mintea mea desenează invariabil portretul roşu şi rotofei al magistratului Vida (înţeleg că din noua formulă absentează distinsul său contur de brotac fiert, ceea ce mă privează de reflexul condiţionat al unui ignet) şi, imediat alături, desenul cu simetrii variabile al domnului Predescu, pe care am avut cinstea să-l critic în vremurile în care se găsea, ca ministru, în fruntea Justiţiei.

Azi nu-mi mai pot îngădui privilegiul gazetăresc al pamfletului. E ca şi când ai mâzgăli Cina cea de Taină. De altfel, respectivii domni, asezonaţi şi cu o femeie, ceea ce lipseşte de la masa Mântuitorului, par în ţoalele lor de purpură aproape cereşti. Îţi astupi greu pornirea de a te închina la acest distins prezidiu în care nimeni nu e Iuda şi toţi, prin postire şi rugăciune neîntreruptă, şi-au căpătat dreptul de a fi, la un loc şi fiecare în parte, Legea. Să fii, într-o ţară în care Emil Boc e comparat cu  Ştefan cel Mare, iar Traian Băsescu e asemuit ba cu Traian al Romei (că de-aia ne tragem toţi din el), ba cu Alexandru Ioan Cuza (deosebirea e că acela a fost domn, iar acesta doar preşedinte), Iisus Hristos al Justiţiei e ceva. Mă întreb dacă nu cumva profilul bocciu, de Louis de Funes altoit pe Fernandel, al fostului ministru pesedist, nu este idealul de frumuseţe şi distincţie masculină, punându-l în umbră pe David al lui Michelangelo. Oricum, pentru mine sacralitatea Curţii Constituţionale nu poate fi dezlegată de mimica, bleagă şi mahmură, zic unii, sacră, zic eu, a domnului Ion Predescu, cel care a înclinat spre Cotroceni balanţa unei legi votate, la miezul nopţii, de Roberta Anastase, uitată în prezidiul parlamentar într-un concubinaj dubios cu Sever Voinescu, pe numele din buletin Cotoi.

Nu-i de mirare că cei doi, rămaşi aproape singuri în ditamai măgăoaia de clădire, s-au pus pe numărat fantome care, culmea, ieşeau mereu câte voturi trebuiau pentru o lege strâmbă. Din această cotoială a ieşit ceea ce pensionarii numesc mizeria bătrâneţii lor, iar opoziţia „cel mai urât furt  comis vreodată într-un parlament”. Iată că furtul remarcat de toată lumea nu i-a impresionat pe cinci din cei nouă magistraţi supremi. Păi de ce să-l mai bagi la zdup pe un amărât care s-a dat la portofelul aproapelui în tramvai dacă magistraţii Ogrăzii Constituţionale au rămas indiferenţi la amănuntul că analizau obiectul unei uriaşe ciordeli? Păi nu e treaba noastră, cică ar fi zis unul dintre sfinţii înveliţi în purpură. Nu ne interesează cum s-a votat, ci litera produsului ajuns pe masa noastră. Păi, Doamne păzeşte, dacă pe masa domniilor lor poposea un muc din delicatul nas al cândva frumoasei Roberta? Presupun că şi miss-urile răcesc uneori, iar nările lor fabrică şi ele ceea ce popular numim muci.

De ce se supără unii, de ce mă supăr eu? Mă supăr ca fraierul fiindcă trăim pe Dâmboviţa, pe lângă malurile ei, unde legea şi fărădelegea fac împreună o gustoasă ciorbă de potroace, unde mai-marii zilei pot batjocori totul şi mai ales pe răbdătorul şi credulul nostru popor. Cei nouă magistraţi? Păi nu-s şi ei de-ai noştri, dintre noi, asemeni nouă? Priviţi profunzimile intelectuale şi morale scrise hieroglific pe mecla domnului Predescu şi veţi avea dezlegarea istorică a mersului nostru avântat spre democraţie şi renaştere naţională. Cine zicea că într-o ţară cu lacune în privinţa civilizaţiei, democraţia este mai periculoasă decât bomba atomică? Numai că viaţa politică din România nu poate fi insultată cu bănuiala excesului de democraţie, aşa că să fim liniştiţi. Să ne închinăm mai departe  Curţii Constituţionale în spatele căreia distingem Curtea Palatului din Deal.