Ion DRĂGUŞANUL

Deşi demitizată şi, vorba lui Vasile Lupu, însemnând doar o abstracţiune, dar una pentru care au murit, de-a lungul timpului, generaţii de români nefericiţi, patria încă mai contează pentru mulţi dintre dumneavoastră, deşi biata de ea nu mai este, de vreo două decenii, decât o moşie boierească, pe care o iau în arendă, din patru în patru ani, fel de fel de arendaşi, care ignoră că în grajdurile stăpânului adevărat se găsesc şi cai de rasă, înhămând la trăsură câte o pereche de vaci. Asta este, figurativ vorbind, caracteristica definitorie a ciocoismului, iar dincolo de acest figurativ sunt îmbrânciţi oamenii de valoare, în favoarea oportuniştilor ageamii din partide. Fiecare partid, aflat la putere în judeţul nostru, şi-a avut oportuniştii săi, care au călcat sau calcă peste suflete, iar lumea, când n-a mai putut răbda, nu a dat cu piatra votului universal în ei, ci în arendaş. Exemplul căderii lui Gavril Mîrza este pilduitor, cel al lui Gheorghe Flutur urmând să consacre pilda, deşi oferta pieţei politice sucevene este înspăimântătoare printr-un incredibil grotesc.

Nu e nevoie să stai cu ochii înşurubaţi de emisiunile de ştiri sau de dezbateri ale televiziunilor locale ca să te înspăimânte sărăcia ofertei politice judeţene, ca să înţelegi că reprezentativitatea filialelor judeţene ale partidelor mari din România este asigurată de oameni care nu se pricep la nimic, de indivizi fără identitate, dar care umblă cu limba scoasă după caricaturală notorietate. Şi mai grav, toţi aceşti indivizi oarecum simpatici, dar inutili din punctul de vedere al intereselor obşteşti, sunt consilieri municipali sau judeţeni, adică au, măcar teoretic, un cuvânt greu de spus în legislativul obştesc şi în controlul executivului municipal şi judeţean. De ei, de forţa lor în a apăra idei şi principii, de verticalitatea lor în a decide la adoptarea unor hotărâri propuse de executiv depinde, din nefericire, viaţa noastră de fiecare zi.

Recent, am văzut o „conferinţă de presă” a Partidului România Mare cu viitor pigmeic, fără matusalemicul tovarăş Acatrinei, care şi-a scos la înaintare locotenenţii, inclusiv pe un oarecare tovarăş Cerlincă, dat în amocul lirismului penibil, şi care perora, în metrică populară, imbecilităţi tribunarde, specificând, la final, că „versurile” îi aparţin, şi m-am văzut nevoit să consimt că, în comparaţie cu Cerlincă, ceapistul Juravle-Iorga şi manelistu-i folcloric Coşneguţă-Blaga sunt mari valori ale neamului românesc din Bucovina.

La fel de recent, l-am ascultat şi pe navetistul politic Nichitean, eşuat printre „liberalii” lui Băişanu, cu amorul propriu şifonat de omiterea domniei sale pe listele de invitaţi la nu contează care ceremonie de doi bani, perorând, într-o şedinţă a Consiliului Judeţean Suceava, împotriva unei conspiraţii a stângii asupra dreptei, Brânduşel proclamându-se, aşa, de-un moft, politician, ba chiar teoretician al doctrinei de dreapta (abia mă abţin să nu concluzionez precum turcul: Hai sictir!).

Despre „personalităţile” de decor ale respectivelor formaţiuni politice nu are rost să aduc vorba, deşi, în caz de „Doamne, fereşte!”, ăia, estompaţii, nevorbitorii, vor fi marii cârmuitori ai instituţiilor descentralizate ale statului, ale celor judeţene şi locale. Să-i vedeţi atunci!

Şi tot recent, l-am văzut pe noul ctitor al liberalismului judeţean, fostul conservator, în parte şi filarmonică, Alexandru Băişanu, convorbind paşnic, amical şi, mai ales, incomensurabil de sincer, cu un teleastru cheptos, care-l acuzase că ar fi proprietarul televiziunii care îi aparţine (ştie toată lumea, s-ar putea mândri cu ea, pentru că merită, dar Băişanu, în sinceritatea-i consacrată, nu recunoaşte nici să-l picuri chinezeşte), iar după toate aceste vizionări, Gavril Mîrza mi s-a părut de-a dreptul legendar, iar Gheorghe Flutur – un martir al generaţiilor noastre, care, în bună parte (cea executivă), îşi cam merită martiriul, iar în cealaltă parte (legislativul judeţean), nu are de ales, pentru că nu el, ci dumneavoastră aţi ales.

Caracuda politică judeţeană nu merită atenţie, chiar dacă se insinuează mediatic în lumea noastră, cea dureros, insuportabil de reală. Din nefericire, caracuda aceasta pluripartidă ia decizii, ne vinde şi ne cumpără, ne îmbrânceşte, ne umileşte, ne pradă şi este mult mai responsabilă de felul cum arată lumea în care trăim, decât politicienii cu nume, pe care obişnuim noi, inclusiv media, să-i tot scoatem ţapi ispăşitori. În fond, trăim într-o ţară în care responsabilitatea nu mai înseamnă şi demnitate umană.