Ion DRĂGUŞANUL

Un găşcărism specific românesc, prelungit prin veacurile mute, cele de dinainte de Descălecat, face să primeze, şi astăzi, interesele de turmă, în dauna intereselor naţionale. De altfel, spaţiul naţional nici nu mai înseamnă un areal de afirmare, ci unul de exploatare a mulţimii, care nici că izbuteşte să devină popor şi, cu atât mai puţin, naţiune.

Vreme de aproape un mileniu, dacă nu cumva şi mai mult, românii au stăpânit obşteşte anumite văi ale apelor, de la obcină la obcină, deci de pe culmea unui deal megieş apei până pe culmea celuilalt deal, liderul lor numindu-se „vlad”, adică stăpânitor de pământuri, sau „voievod”, adică stăpân al apei. Fiecare obşte râurelnică era, în cel mai bun caz, dezinteresată de problemele celeilalte obşti, de după culme, de pe valea celeilalte ape, iar egoismul acesta primitiv, ciudat şi stupid s-a tot menţinut de-a lungul veacurilor, ajungând să atingă absurdul în zilele noastre. Practic, România nici nu există, mulţimea de turme egoiste şi înrăite (partide politice, sindicate, comunităţi profesionale, galerii de fotbal etc.), mereu îmbrâncindu-se, devastând spaţiul armonios în care supravieţuiesc şi pe care îl percep mai curând ca pe-o temniţă, decât ca pe-un templu (esenţa spirituală a patriei).

De-a lungul ultimului secol şi jumătate, mulţi au fost cei care au tot sperat, cu fapta, ba chiar şi cu sacrificiul, în transformarea puzderiei de turme din areal într-o naţiune. Din nefericire, şi faptele, şi sacrificiile au fost inutile. Turmele au rămas, interesele de gaşcă sunt din ce în ce mai agresive. Spiritul turmei face ravagii, iar noi numim, impropriu, această veşnică decădere printr-un termen ambiguu, printr-o nonpropoziţie, cum ar zice logicienii, criză. S-a tot vorbit de o criză morală, până s-a ajuns la o criză materială, care ne omoară de vii, dar fără să se priceapă că toate aceste consecinţe (criza morală şi criza materială) sunt ale unei crize culturale.

Pamfil Şeicaru susţinea că marea problemă a românilor o reprezintă „prostul satului”, individul desemnat ca atare de către obşte doar din nevoia tuturora de a se considera deştepţi prin comparaţie cu reperul minimal. Înţeleptul satului, în ciuda aparenţei (bătrâneţea nu înseamnă, întotdeauna, şi înţelepciune, iar „sfatul bătrânilor” de odinioară nu însemna şi „sfatul înţelepţilor”), nu a existat şi nu există la români, iar dacă există, el este călcat în picioare, umilit inutil, taman cum se întâmplă, ilustrator, în cazul recentei ordonanţei de impozitare a drepturilor de autor, statutul de autor, deci de creator, fiind demolat de două ostilităţi, cea a indivizilor care vor să fenteze fiscalitatea, dar şi de cea a guvernanţilor, care ignoră definirea şi identificarea creatorilor pentru a separa apele de uscat, cum se zice în mulţimea care nu a mai devenit popor. Şi, astfel, turmaticii dintre cele două repere de ei stabilite, „prostul satului” şi înţeleptul real,  pot deturna, în beneficiul propriu, calitatea iluzorie de „sfat al bătrânilor”, Băsescu, Boc, Ponta, Antonescu, Vadim, Diaconescu substituindu-se, de pildă, acelui Haşdeu al vremii noastre, care se numeşte Romulus Vulpescu şi tuturor celor aidoma lui.

S-a tot spus şi se tot spune despre mine că sunt un om imposibil, doar pentru faptul că îl prefer pe Radu Bercea primarului Ursaciuc, pe Vasile Pînzariu primarului Lungu, pe Eugen Dimitriu primarului Tofan, pe George Ungureanu primarului Şerban, pe Ion Beldeanu sau pe Mihai Pânzaru-PIM liderilor de judeţ Flutur sau Mîrza, deşi eu identific în aceste simboluri şi economişti, şi medici, şi profesori, şi ingineri, şi muncitori, şi ţărani de excepţie, care îşi irosesc puterile benefice sub dictatura turmaticilor care ne conduc. În realitate, nu eu, ci Flutur, Mîrza, Lungu, Ursaciuc, Şerban, Tofan şi toţi ceilalţi sunt oameni imposibili, ei, toţi cei care blochează accesul spre o normalitate care ţine de ordinea naturală a lucrurilor şi care huzuresc, împreună cu turmele lor de impostori, pe seama ţinerii mulţimilor în captivitate, astfel încât să nu mai ajungă vreodată naţiune.

Tocmai de asta ni s-au redus nouă lefurile la aproape jumătate, tocmai de asta vrea edilitatea suceveană să ne supună, ilegal, la plata unei energii pe care n-am contractat-o şi nu o folosim, tocmai de asta manelistul folcloric Coşneguţă a fost uns, cu medie mare, far călăuzitor al inculturii sucevene, tocmai de asta personalitatea simbolică a oraşului Gura Humorului, Radu Bercea, a fost îmbrâncit din festivalului umorului, pentru că turma şi spiritul ei triumfă.