Lucian AVRAMESCU

La ora la care scriu, joi dimineaţa, aceste rânduri ştiu, butonând micul ecran din odaie, că peste noapte a fulguit la munte, iar în zona vârfului Omu meteorologii au înregistrat, băgând termometrul în poponeaţa muntelui, minus 4 grade. Miroase a iarnă. Privită peisagistic, iarna stă frumos pe perete, pictată de un artist îndrăgostit de zăpezi. Din perspectiva buzunarelor găurite ale multor, tot mai multor români, anotimpul gerurilor şi crivăţului turbat dă frisoane chiar dacă n-a venit încă. A doua ştire a zilei, pe care n-am cum să n-o leg de prima, ţine de remanierea guvernului Boc. Decizia ultimă va fi luată în urma unei discuţii tet-a-tet (scriu cum se aude) între premier şi preşedinte. Cum ne-am învăţat că cele două căpăţâni sunt de fapt una singură, guvernul în varianta cârpită e deja scris sub calviţia domnului Băsescu, ministru cu ministru, Udrea cu Udrea, bob cu boabă. Subiectul a ţinut de foame presei de câteva  bune săptămâni, în defavoarea altora, mai puţin sonore, dar gălăgioase în zona maţelor care ghiorăie.

Nu ştiu ce vom auzi după-amiază. Chiar nu mă interesează dacă va fi înlocuit Vidănescu cu Bercenescu, Şeitan cu Şarlatan şi toţi grămadă cu fata din Buzău. Un lucru e cert – remanierea e o gogoriţă. Remanierea e o remaiere, în prag de iarnă, a ciorapului Boc. În tinereţea mea, pe nişte străduţe din spatele Spitalului Colţea sau pe Gabroveni fiinţau nişte prăvălioare unde cucoanele, nu neapărat cele scăpătate, îşi remaiau ciorapii. Ciorapii mulaţi pe genunchi şi transparenţi erau alcătuiţi din fire care fugeau. Mi-a fugit un fir la ciorap, fir-ar să fie! – se văita cucoana şi dădea fuga la atelierul de remaiat. Ciorapul părea, nou dar era tot ăla vechi. Domnul Boc, dărâmat o dată de Parlament, a supravieţuit în n variante, prin voia preşedintelui care s-a învăţat cu el şi-i cade bine. E moale, calcă pe el când vrea, îl poartă ca pe o şosetă şi la cârciumă şi la... cârciumă. Eram tentat să scriu şi la concert sau la teatru, dar n-am voie să uit că singura sală de spectacole frecventată de preşedinte, locul în care gândeşte tot şi decide tot este restaurantul. De unde şi îndemnul ca şcoala românească să prepare cât mai mulţi ospătari. Mă rog. Să revin însă la subiectul remanierii-remaierii. Această mişcare de faţadă, de ochii lumii, nu rezolvă nimic. Structura de termite a banului public lucrează şi va lucra în continuare cu aceeaşi rapacitate. Se va pune de un nou împrumut la FMI nu pentru a salva România, ci pentru umplerea aceloraşi buzunare fără fund ale clientelei de partid. Se fură în draci, se fură continuu, se fură cu neruşinare. Pentru a dărâma această construcţie diabolică nu e nevoie să se facă remaierea şosetei Boc. E nevoie de ceva mult mai profund.

E nevoie de pompat alt sânge în anemiatul organism al ţării care merge spre decesul financiar şi moral. Ţara nu mai are economie, şomajul se întinde ameţitor, criteriul valorii a fost abolit, banditismul domină şi stăpâneşte. Ies în stradă nu ştiu ce sindicate şi cer ca ministrul cutare să fie demis sau să-şi dea demisia. Te apucă şi râsul şi plânsul. Atâta timp cât Traian Băsescu va decide tot în această ţară, atâta vreme cât acest personaj pe care un ziarist îl numeşte blând ”duplicitar” (câtă eleganţă!) va rămâne la Cotroceni, orice încercare de cârpit ciorapul nenorocirii rămâne inutilă şi chiar ridicolă. Au forţă politicienii, au curajul răspunderii faţă de acest neam oropsit? Dacă da, atunci să facă singurul gest necesar, să-l dea jos pe cel care a făcut pulbere România. E, fireşte, până nu-mi va fi confiscată, doar opinia mea de alegător.