Lucian AVRAMESCU

Bilanțul tragic al inundațiilor din acest an sună sec și înspăimântător, ca un clopot care bate în dungă – 22 de morți. Cifra ar putea urca, fiindcă mai  există un dispărut în stihia mâloasă. Negăsindu-i-se încă trupul, nefericitul e trecut la rubrica dispăruți. Firește, au fost distruse case, poduri, acareturi, șosele. Apa a fugit, ca un hoțprofesionist, cu porcul omului în spinare, i-a furat vaca și găinile. În Dorohoi, orașcu o istorie bogată, de unde se trag cărturari și pagini literare, urbe care se laudă cu rudele ei la Ierusalim (din Moldova au plecat în Țara Sfântă mulți evrei) apele au lovit năprasnic. Unele case au luat-o la vale cu stăpâni cu tot.

Suntem țara cu cel mai sever împrumut extern operat în ultima vreme, împrumut menit, conform spuselor politicienilor din vârf, să deseneze șosele, să înalțe poduri peste gârle, să emancipeze infrastructura. Din acești bani, duși și ei rapid pe Apa Sâmbetei în urma persistenței codului politic portocaliu în fruntea României, nu s-a făcut nici măcar un digulețacolo unde moartea învolburată lovește prin repetiție. Poate că nu mai mureau atâția oameni. Poate că din clopotnițe sunetul de jale al clopotelor ar fi venit mai rar.

La spartul târgului, Guvernul Funerar Boc SRL, specializat în ajutoare de înmormântare, și-a ușuit miniștrii din București să se lupte, la fața locului, alături de năpăstuiți, cu pâraiele învolburate. Sinistră ironie. Ce să mai facă? Să mai numere o dată morții? De ce nu și-au urnit fundurile de pe scaunele din București? Simplu. Chestiuni mai arzătoare decât moartea unor prăpădiți din Dorohoi sau din CarașSeverin clipoceau ca niște faruri pe agendă. Una dintre ele – cum să-și adjudece conducerea televiziunii și radioului, instituții publice, importante nu doar fiindcă amărăștenii cotizează acolo lunar, ci și pentru că joacă în campaniile electorale un anume rol.

Boc a fost o zi în vizită la sinistrați și a constatat că „e mai rău decât se vede la televizor”. Hai, nu mă omorî! Păi parcă presa, vecină cu terorismul, minte, destabilizează, face campanii la comandă. Trecem peste amănuntul că cele mai multe campanii au fost comandate (și executate orbește de noi) de Traian Băsescu în persoană. Campania „să trăiți bineeeee”, campania ”cătușe la televizor”, campania ”322 de nemernici” și mai sunt destule.Apropos! De ce s-a dat la fund domnul Băsescu, de parcă l-a înghițit și pe el valul, și nu bântuie, ca înaintea realegerii, printre băbuțele înnămolite? Să-i fie  frică și lui, ca și miniștrilor, de un huo neospitalier și de întâmpinarea cu ouă în cap?

Premierul Boc, într-o penibilă sforțare de imagine, și-a trimis miniștrii în teren. Să contabilizeze victimele, să nu care cumva ca primarii să pună vreun mort în plus, pentru a hali recompensa. Am convingerea că cei mai mulți demnitari nu vor coborî din elicopter, din motivele invocate mai sus, nu numai pentru disconfortul de a-și schimba încălțările cu cizme populare din cauciuc. Am râs  amar la o caricatură realizată de graficianul nostru de la A.M. Press, Marian Avramescu. Ce ți-a luat viitura? -  întreabă reporterul o băbuță. Mi-a luat moșul, mi-a luat vaca, mi-a luat casa. Și mi-a mai luat, adaugă bătrâna, și toate speranțele. Le țineam într-o „găleată portocalie”.

Scriu aceste rânduri joi, la Sângeru, satul meu natal din Prahova. E ora 10 și din senin a început să sune o sirenă care zguduie dealurile și pădurile. E un sunet îngrozitor. Ieri a plouat, dar azi nu sunt încă semne. Să se anunțe vreo viitură? Întreb la primăria care-i vecină de perete cu mine. Clădirea a fost donată obștei de bunicul meu de tată. Nu e nimic, mă liniștește o funcționară dintre cele care de azi au cu un sfert de leafă mai puțin sau nu mai au leafă deloc. S-a primit ordin de la stăpânire să se facă exerciții preventive de alarmare. Au venit unii de la centru. Păi dacă eu (sau alții din sat), neavertizat că e o joacă, îmi luam catrafusele și fugeam în pijama pe deal? Plecarea miniștrilor lui Boc în teritoriu azi e la fel de eficientă ca o frecție la un picior de lemn sau ca un exercițiu de alarmare cu sirenă de război când lumea a plecat la prașilă și-și vede, în sfârșit liniștită, de treburi.