Ion DRĂGUŞANUL

Odată cu poporul acestei ţări, obligat să plătească costurile uriaşe ale alternanţelor în incompetenţa guvernării, şi Oarba-Neagra rămâne fără arginţii trădării. Pentru că justiţia (cu „j” mic, ba chiar minuscul), şi mai ales cea suceveană, zeitate oarbă şi drapată în negru, a fost şi a rămas sluga docilă a puterii în alternanţă, mereu năimită cu câţiva arginţi ca să-şi trădeze poporul, pe care ar fi fost obligată să-l slujească, dacă ar fi dorit să îşi merite statutul de zeitate imparţială.

În sălile de judecată din palatul injustiţiei din Suceava, Oarba-Neagra se personifică în feminine planturoase, cumplit de agramate, dar suficiente şi dispreţuitoare, care-şi practică meseria cu superficialitate şi cu un condamnabil neprofesionalism. Există, ce-i drept, în aceleaşi săli de judecată, şi doamne şi domni magistraţi care merită respectul nostru, al tuturora, dar procentul lor, deşi semnificativ, se diluează sub valurile de nedreptate, de ticăloşie şi de prostie, revărsate de cucoanele „Oarba-Neagra”, care vântură disperare prin urbe, pronunţându-se aiurea, în diferite cauze, fără să citeze exact nici măcar conţinutul plângerilor prealabile, probele depuse la dosar de către părţi rămânându-le pe vecie necunoscute. Ele au aerul unor ţoape preţioase de la tarabele din piaţă, cunosc legile din auzite, iar cu deontologia profesională nu au nici în clin, nici în mânec (aşa spune proverbul cel adevărat, după cum ne asigură George Coşbuc, frazeologismul venind de la clinul şi mânecul dealului, şi nicidecum de la mânecile negre ale robelor magistroaicelor!).

Dar dincolo de şcolitele prin garaje, care compromit magistratura suceveană mai dihai decât în vremurile bolşevismului, stă slugărnicia faţă de puterea în alternanţă, apucăturile de iudă bicisnică ale tuturor magistraţilor, şi ale celor aparent buni şi competenţi, şi ale celor nimeriţi în sistemul justiţiei ca într-o gură de canal uitată deschisă pe stradă, o slugărnicie dusă până la lichelism şi manifestată, tranşant şi premeditat, împotriva poporului.

Cu ceva vreme în urmă, Oarba-Neagra suceveană căzuse în patima acordării de sporuri, meritate sau nu, tuturor categoriilor profesionale, sub acest fals paravan al dreptăţii sociale ajungând toţi magistraţii, şi cei cu vocaţie, dar şi cucoanele în robă, la nişte lefuri astronomice. Apoi, când a venit o circulară de la Consiliul Superior al Magistraturii, super Oarba-Neagra de România, Oarba-Neagra suceveană a dat-o pe „Alba-Neagra”, refuzând, tot fără discernământ, acordarea de drepturi în bloc, inclusiv celor îndreptăţiţi, manifestând un dispreţ incalificabil faţă de cazuistica anterioară a instanţelor sucevene, în totalitate favorabilă revendicatorilor de până atunci. Şi astfel, slujitorii culturii, adică somităţile ştiinţifice ale Complexului Muzeal al Bucovinei, artiştii Ansamblului Artistic „Ciprian Porumbescu”, bibliotecarii, scriitorii, artiştii plastici, deci întreaga spiritualitate suceveană, n-au mai avut parte de firfiricul supravieţuirii, datorită dispreţului faţă de lege al funcţionărimii în robe din fosta cumplită închisoare a Sucevei, în care, la nivel figurativ, cărţile Bucovinei au fost arse pentru a doua oară, dar cu acelaşi violent dispreţ ca şi în iunie-iulie 1952. Dar, mă rog, scriitorii, artiştii plastici, muzicienii, ba chiar şi somităţile culturale ale Complexului Muzeal al Bucovinei pot trăi, conform tradiţiei româneşti, şi dispreţuiţi, şi nedreptăţiţi, şi flămânzi (provocaţi-i la o discuţie pe tema trecutului românilor pe doctorii în istorie Mareş, Batariuc, Hău, Căruntu, Andronic etc. Şi o să vedeţi că nu le trebuie codru de pâine şi pahar cu apă vreme de o lună de zile), deci nu-i nici o problemă că Oarba-Neagra suceveană i-a scuipat în suflete. Problema este că un întreg popor a fost şi mai este călcat în picioare de un sistem superficial, suficient şi neprofesionist, iar recompensa pentru preţul trădării, cei câţiva arginţi (mult mai puţini decât ar şi merita magistraţii adevăraţi, de care Suceava nu duce lipsă), fiindu-le reţinuţi de beneficiarii vremelnici ai trădării poporului pe care Justiţia este menită să-l slujească, trădare săvârşită prin repetate acte de prostie, de ticăloşie şi de injustiţie.

Oarba-Neagra suceveană a jucat mult prea multă vreme „Alba-Neagra” cu dreptatea şi cu moralitatea, şi-astfel, în mod meritat, dispreţul obştesc şi cel politic sfarmă, sub imensa-i greutate, balanţa inutilă, ignorată de magistraţi de atâta vreme.