Ion DRĂGUŞANUL

Doamne, ce m-am mai încărcat de mânie socială şi cât de convingător oscilez, în ultimele zile, între înjurături exhaustive şi atotcuprinzătoare (sic!), toate abia spre seară eşuate în celebra piesă guristică a manelistului etno Coşneguţă, „Cu mucii în batistă”, pe care am învăţat-o pe la nunţi neaoş bucovinene. Dacă m-aţi auzi, dacă aţi putea asculta rezonanţa epopeică a mâniei mele sociale, iute m-aţi crede Mesia neamului românesc şi m-aţi vota cu tradiţională naivitate, dar am ghinion, că-mi iese în cale un director de bancă tânăr şi inteligent, care are doar un singur cusur, acela că mi-i prieten, şi-mi vorbeşte despre sindromul Intercity: „Domnule, zice el, tare bucuros am fost când s-a dat în folosinţă trenul intercity Suceava-Bucureşti: în 5 ore, după o călătorie civilizată şi eficientă, ajungeam la Bucureşti. Apoi, au intervenit diverşi politicieni cu ştaif, iar Intercity a decăzut în Rapid (aici, am scrâşnit din dinţi, pentru că şi eu am un mare cusur: ţin cu Rapidul), oprind şi în gările acelor politicieni. Numai că politicienii sunt mulţi, zona lor de influenţă – incomensurabilă, aşa că Intercity a început să decadă, an după an, din ce în ce mai mult, până a ajuns un biet Personal, care opreşte în toate gărişoarele politice. Aşa şi ţara...”.

Acuma, să vă spun cinstit: oi fi eu deja şi din nefericire bătrân şi, ca întotdeauna, deloc frumos, dar prost n-am fost niciodată, aşa că intercity am priceput, deşi ţin cu Rapid, morala povestioarei bancherului sucevean, iar mânia mea socială, deşi nu a pălit, s-a îndreptat şi spre mine însumi. În fond, aidoma tuturor celor care n-au făcut nimic pentru ţara şi pentru neamul lor, şi eu obişnuiam/obişnuiesc să critic, preţios şi plin de mine, „ţara asta de rahat” şi „neamul ăsta de spanac” (puteţi înlocui dvs rahatul şi spanacul cu expresii mai trivial mesianice), aşa că îmi merit soarta, dacă am tot ignorat avertismentul lui Bolintineanu: „Ce-i ce poartă jugul şi-a trăi mai vor / Merită să-l poarte, spre ruşinea lor!”.

Deasupra mea, cu jegul camuflat în încălţări scumpe, triumfă bişniţarul, inclusiv cel de manele etno, îmbogăţit pe la nunţi, inclusiv pupincuristul orientat, care înşfacă hulpav, cu toate neamurile lui la fel de imbecile, din osânza ţării, iar eu tac şi nu fac nimic. Îmi merit soarta, pentru că o accept. Coşneguţii n-au putere să oprească, în gările lor, preţiosul şi eficientul Intercity, dar îl pradă din mers, apoi îţi râd în nas: „Suntem barbaţi, suntem deştepţi, avem bani, cât n-o să faceţi voi în şapte vieţi!”. Şi este perfect şi total adevărat. Aici sunt banii dumneavoastră, aici sunt vieţile noastre irosite, în buzunăroaiele prospere ale coşneguţilor.

Mai nou, coşneguţii conduc. Au urcat la pupitrul de comandă, l-au aruncat pe pitorescul „naş” tradiţional din tren şi se distrează „cu mucii în batistă”, cum dă pe gură, în ritm băştinaş, manelistul etno Coşneguţă dă Bucovina. Le aparţinem, suntem la cheremul lor. Iar noi plecăm privirile sau ne înghesuim să le pupăm lăboaiele nespălate, dar camuflate în încălţări scumpe, gândind că din Intercity-ul deja devastat tot ne va rămâne şi nouă ceva. Măcar un arc, măcar o aşchie. Ştim şi simţim că piticaniilor acelora primitive şi netoate le-am putea veni intercityde hac cu câte un şut în fund, dar nu schiţăm nici un gest de împotrivire, preferând să comentăm, filosoficos, când deja e prea târziu, despre cât de dezgustător s-a ruinat ţara şi despre cât de jalnice caricaturi sunt coşneguţii. Laşitatea proprie nu contează în ochii noştri, deja sufocaţi de sfântă mânie socială, pe care o şi trâmbiţăm, pe ascuns, cu aere de tribuni desăvârşiţi. Tribuni de spanac, desăvârşiţi de rahat – înlocuiţi spanacul şi rahatul cu ce vă convine, eu am preferat să-mi dau singur palme şi să tac lăuntric.

Apoi, pe neaşteptate, râd, deşi e de plâns. Râd, râd şi iar râd, dovadă că dacă nici măcar plânsul nu mi-a mai rămas, mi s-a luat totul. Râd, iar superbul Intercity, care a decăzut în Rapid, în Accelerat, în Personal, deja zace morman de fiare ruginite în câmpul gol. Coşneguţii au plecat să cheltuiască aiurea ce-au înşfăcat şi îndesat prin buzunăroaie. Râd pentru că am înţeles că nu am dreptul lăuntric de a mă plânge. Râd...