Broşura în care arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, Înalt PreaSfinţia Sa Pimen, în calitatea sa de preşedinte al Fondului Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei, îi toacă pe cei care nu l-au ajutat să pună topoarele pe 192.000 de hectare de pădure a creat agitaţie.
Unul dintre cei mai agitaţi domni vizaţi de textul publicat în broşura intitulată „Fondul Bisericesc - documente de proprietate, fapte de refuzare şi de tergiversare a retrocedării Fondului - expunere pe scurt” este preşedintele PNL Suceava, Alexandru Băişanu, fost prefect al judeţului nostru. Domnul Băişanu a declarat în cadrul unei conferinţe de presă: „Pentru mine este supărător faptul că am fost pus în aceeaşi oală cu Gheorghe Flutur şi cu Orest Onofrei, care acum se află în PD-L. Îi aduc aminte Înalt PreaSfinţiei Sale că eu sunt membru al PNL, şi nu al PD-L. Şi îi aduc aminte că nu eu eram printre cei care au înfiinţat acea fundaţie privată a Fondului Bisericesc Ortodox, ci Gheorghe Flutur, împreună cu dumnealui”.
Ar fi fost culmea ca, înainte de a scrie materialul de înfierare cu mânie preoţească, Înaltul Pimen să-l fi întrebat pe domnul Băişanu dacă doreşte să fie pus pe toacă la pachet cu domnii Flutur şi Onofrei sau dacă vrea să facă subiectul unei broşuri separate. Oricum, Alexandru Băişanu n-are de ce să se teamă, pentru că nu-i ia nimeni vopseaua dacă stă alături de el într-un text.
Nu înţeleg de ce domnul Băişanu este ofuscat din moment ce, şi domnul Flutur, chiar dacă mai târziu, şi domnul Onofrei, chiar de la început, au avut o poziţie similară cu a sa în ceea ce priveşte dorinţa nejustificată a fundaţiei Înaltului Pimen de a primi jumătate din suprafaţa împădurită a judeţului Suceava. Într-adevăr, Gheorghe Flutur s-a numărat printre membrii fondatori ai Fondului Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei, însă, înainte de a fi numit ministru al Agriculturii, s-a retras din organizaţie.
Îl rog pe Înaltul Pimen şi-i rog pe domnii care sunt colegi de broşură să mă ierte, dar nu pot să nu mă opresc la una dintre vorbele populare de mare succes: „Numai boul este consecvent”.
Acum, că i-am reamintit ce mai zice poporul român din moşi-strămoşi, poate că domnul Băişanu va fi mai indulgent cu domnul Flutur. Şi poate va fi de-a dreptul extraordinar de indulgent dacă-i voi aduce aminte că nici dumnealui n-a fost consecvent, părăsind Partidul Conservator şi înscriindu-se în Partidului Naţional Liberal, lucru care, mai târziu, i-a permis să ajungă prefect.