Tiberiu AVRAM

Încă de la începuturile meseriei de jurnalist am învăţat că cel mai bun ziarist este cel care are surse. Nu oficiali care transmit informaţia la toată mass-media, ci persoane, chiar din instituţii, care te anunţă doar pe tine sau în primul rând pe tine. Am mai învăţat că sursele nu cresc prin balcoane, nu le găseşti pe stradă. Ţi le faci. Printr-un comportament care dă încredere unui oficial, spre exemplu. Printr-o scriitură corectă, care nu lasă loc de interpretări, care nu face nici o trimitere sau nu lasă nici un indiciu care ar putea deconspira sursa. Şi am mai învăţat un lucru pe care tinerii ziarişti de astăzi, dar nu doar ei, îl ignoră. Am mai învăţat că sursele sunt inclusiv vecinii şi prietenii. Iar în acei ani, la începuturile meseriei mele de ziarist, deseori, când stăteam la poveşti cu prietenii, exclamam: „Asta este o ştire!”. La început se amuzau prietenii mei. Dar, perseverent, documentam informaţia aflată dintr-o povestire a unui prieten şi publicam o ştire. Încet, încet, prietenii mei s-au obişnuit. Şi au început să mă sune ei când „miroseau” o ştire.

Am încercat să transmit toate acestea şi mai tinerilor mei colegi. Să-i învăţ şi pe ei ce m-au învăţat alţii pe mine. Şi, zic eu, am reuşit. Dovadă este o întâmplare recentă, care a bulversat conducerea poliţiei sucevene, dar şi pe unii colegi din presă care au pretenţia să primească totul de-a gata.

Într-o dimineaţă, săptămâna trecută, un coleg, Sergiu Rusu, a fost sunat de un prieten care, pe la ora 05:30, se afla în Gara Burdujeni. Venea sau pleca, treaba lui. Iar prietenul i-a spus, după ce s-a amuzat că l-a trezit din somn, că a „mirosit” o ştire. În gară, văzuse omul o mulţime de poliţişti, dar şi nişte maşini cu cagulişti. Colegul meu a sunat fotograful, şoferul de serviciu şi au plecat în Gara Burdujeni. Au stat o bucată, apoi s-au luat după maşinile poliţiei, care au ajuns în Obcini. Au stat ore întregi după poliţişti, în zona gării sau în faţa unui bloc din cartierul amintit. Tot ce au aflat, de fapt au constatat, e că se făcea o percheziţie. De abia după-amiază, după ce au vorbit cu purtătorul de cuvânt al Direcţiei Generale a Poliţiei Municipiului Bucureşti, Christian Ciocan, au aflat că percheziţia, pusă la cale şi coordonată de judiciarişti din Bucureşti, urmărea destructurarea unei filiere de trafic cu medicamente contrafăcute. Pe durata întregii acţiuni a poliţiei, colegii mei au stat la locul lor, observând ceea ce se întâmplă şi, bineînţeles, realizând fotografii. Materialul publicat în „Monitorul” a avut unele amănunte pe care celelalte ziare nu aveau de unde să le ştie, cum ar fi ieşirea, la un moment dat, din bloc, a caguliştilor şi a unui bărbat şi verificarea portbagajului unei maşini. Totuşi, nimic ieşit din comun, nimic senzaţional. Cu toate astea, unii colegi de breaslă au luat foc. Au sărit la şefii poliţiei, acuzându-i că ei nu au fost anunţaţi. Corespondenta unei televiziuni centrale i-a ameninţat pe şefii poliţiei sucevene că dacă se vor repeta astfel de situaţii va da imagini „pe invers” despre IJP Suceava. Apoi, alături de un alt coleg de la un ziar local, turbat de furie şi el, a făcut reclamaţie la IGPR, spunând că presa este informată preferenţial. Dacă ar fi avut şi ei un prieten…

Dar staţi, că nu e tot. Nici şefii poliţiei nu au stat cu mâna la vipuşcă. Şi ei au fost extrem de nemulţumiţi de faptul că o maşină a „Monitorului de Suceava” s-a aflat în zona în care se făcea percheziţia. Aşa că s-au apucat să facă anchetă, să vadă cine a „sifonat”. Mai mult, au intenţionat să verifice telefoanele mobile (listingurile) ale tuturor poliţiştilor suceveni care au participat la acţiune. Nici nu vreau să mă gândesc ce s-ar fi întâmplat dacă s-ar fi concretizat această intenţie (nelegală, de altfel), iar unul dintre poliţişti ar fi vorbit cu redactorul nostru, dar într-o cu totul altă problemă. Per total, pierdere de vreme şi de resurse. Dar, mă rog, asta e situaţia.

Materialul despre care vorbeam a apărut vineri, 9 aprilie. În ziua următoare, „Monitorul de Suceava” a publicat, în exclusivitate, informaţii despre audierea ucraineanului acuzat de dublul asasinat de la Siret. Audierea a avut loc la Cernăuţi, iar plecarea anchetatorilor suceveni acolo s-a făcut în mare secret. Acelaşi coleg, de la acelaşi ziar local, a mai făcut şi luni o plângere la IGPR, reclamând iar faptul că el a fost nedreptăţit.

Şi aici, ca şi în primul caz, este vorba tot despre modul în care ştii să-ţi faci meseria. Nimeni nu l-a anunţat pe redactorul nostru că o echipă de anchetatori suceveni a plecat în Ucraina, iar nici un oficial nu a confirmat acest lucru. A aflat totuşi, iar când a mers la anchetatori şi le-a spus, categoric, „Ştiu că aţi fost in Ucraina pentru anchetă”, oamenii nu au putut nega şi au povestit cum a decurs audierea. Cum a aflat e ceva asemănător cu oul lui Columb, dar asta e altă poveste, pe care nu o mai spunem, că deja am dat prea multe sfaturi concurenţei.