Biserica din lemn de la Putna construită în timpul lui Ştefan cel Mare este pe punctul de a-şi da obştescul sfârşit. În această situaţie mai sunt, conform spuselor directorului Direcţiei pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional Suceava, Daniel Hrenciuc, însă 34 de biserici din lemn aflate pe raza judeţului nostru. Domnul Hrenciuc a declarat că una dintre acestea, cea de la Vama, a fost salvată, fiind transferată la Muzeul Satului Bucovinean de la Cetatea de Scaun. Daniel Hrenciuc s-a întrebat retoric: „Dar câte biserici pot ajunge într-un muzeu?”.
Dacă m-ar fi întrebat pe mine, i-aş fi răspuns: toate. Decât să dai bani pe făcut ouă uriaşe chicioase doar ca să intri în Academia Recordurilor care nu folosesc la nimic, ca în cazul oului vopsit care a stat în centrul Sucevei un an de zile pentru a avea vreme poporul să-şi facă poze cu acesta, cu telefonul mobil, şi care acum se află la Muzeul Satului Bucovinean, mai bine ai grijă de bisericile din lemn obosite de vreme şi de vremuri.
La câte pământuri nelucrate sunt în judeţul Suceava şi la câţi bani se cheltuiesc aiurea pe tot felul de acţiuni de promovare a zonei care ajută cât îi ajută unui orb o pereche de ochelari de soare „Ray Ban”, unui surd o pereche de căşti „Sony”, iar unui mut o portavoce cu care să vestească lumii întregi că cei mai buni mici cu muştar se fac în weekenduri, în poieniţele Sucevei, mai bine îngrădeşti o bucată de teren, muţi toate bisericile din lemn acolo şi pui câţiva specialişti să le îngrijească. Totodată, bani pentru aşa ceva s-ar putea obţine tăind din fondurile uriaşe alocate din bugetele publice pentru ca absolvenţii de Teologie cu pile să-şi facă rost de slujbă la oraş, că doar la ţară lumea n-are nici măcar cu ce să-şi îngroape morţii. Mă refer la fondurile care se varsă în fundaţiile lăcaşurilor de cult care se fac pe după blocuri, mai dihai decât construia regimul comunist blocuri în jurul bisericilor pentru a le ştirbi din măreţie. Cred că Biserica Ortodoxă vrea să demonstreze, astfel, că n-a fost Ceauşescu în stare să construiască atâtea blocuri câte lăcaşuri de cult este ea capabilă să facă în dosul acestora.
(20 apr 2010, 18:31:34