Tiberiu AVRAM

Am văzut zilele trecute că peste 90% dintre români îşi doresc reintroducerea pedepsei cu moartea, cifră reieşită dintr-un sondaj realizat de Pro Democraţia. Nu ştiu dacă românii chiar îşi doresc reintroducerea pedepsei capitale. Nu cred că românii, ca şi creştini, chiar şi-ar dori să vadă cum un seamăn de-al lor este omorât, este executat, în baza unei sentinţe date de alţi oameni, adunaţi într-un complet de judecată. Pe de altă parte, cred, însă, că răspunsurile la această întrebare, dacă doresc reintroducerea pedepsei cu moartea, sunt sincere. Sunt sincere, doar că cei intervievaţi nu au răspuns cu mintea, ci cu inima. Aceste răspunsuri, rezultatele acestui sondaj, arată exact starea de spirit a românilor. Disperarea lor. Disperare faţă de ceea ce se întâmplă şi faţă de lipsa soluţiilor. Şi nu mă refer aici doar la situaţia economică, ori la măgăriile financiare făcute de potenţaţi ai zilei. Mă refer la acele fapte, infracţiuni pe care, din neatenţie, le poate săvârşi şi un om de bună-credinţă. Accidente mortale, spre exemplu. Dacă autorul e fiul unui barosan ori este vreun baştan din noua sau vechea generaţie, dosarul putrezeşte prin fişetele instanţelor sau are parte de NUP. Altfel stau lucrurile în cazul în care la mijloc este un om simplu. Judecata este rapidă, iar sentinţa aspră.

Despre astfel de cazuri vorbesc. Cazuri care irită un om, cazuri care te scot din minţi, care te revoltă la culme, de-ţi vine să pui mâna pe bardă şi să faci singur dreptate, chiar dacă nu ai nici o legătură cu cele întâmplate. Un astfel de caz este şi cel de la Rotunda - Liteni. Câinii unui proprietar de iaz, Onorel Apetrechioaie, au atacat luni o femeie de 33 de ani. Norocul ei a fost că un vecin i-a auzit ţipetele şi a fugărit sălbătăciunile. Norocul ei, pentru că aceiaşi câini au omorât, la începutul anului, un bărbat în vârstă de 71 de ani. După ce, tot aceiaşi câini au mai băgat în spital anul trecut o femeie. O asociaţie de protecţie a animalelor a luat sălbăticiunile, după ce acestea l-au omorât pe bărbatul de 71 de ani. Cei de la asociaţie au sterilizat câinii, le-au pus un microcip, i-au hrănit frumos şi i-au dat înapoi proprietarului. Astfel încât spun că nu au nici o vină. Posibil, pentru că probabil sunt acoperiţi de legislaţie. O vină are, cu siguranţă, proprietarul iazului. Mi-au trecut prin cap nişte idei despre cum ar trebui pedepsit acesta. Nu le scriu. De altfel, le-am şi fugărit rapid din minte, pentru că, mă ierte Dumnezeu, suntem în Săptămâna Mare.

Am mai scris, nu demult, un editorial pornind de la aceşti câini. Ce se întâmplă în ţările civilizate, unde patrupedele pot fi eutanasiate doar dacă muşcă, nu foarte grav, pe cineva. La noi, există un dosar penal pe rol. Până se va finaliza acest dosar, fiarele de la Rotunda pot ataca în voie oameni, îi pot băga în spital sau chiar în mormânt.

Ca principiu, nu sunt de acord cu pedeapsa cu moartea. Dar după un caz ca cel de faţă (sau crima de la Siret), dacă ar veni cineva să mă întrebe dacă susţin reintroducerea pedepsei cu moartea, aş răspunde, fără ezitare, da. Nu mă întrebaţi de ce, sau pentru cine, nu-mi cereţi explicaţii logice sau pertinente. Nu aş putea să argumentez. Aş spune, doar, vorba cântecului: „aşa-mi vine câteodată...”