Lucian AVRAMESCU

Diversiunile opoziţiei au devenit, pentru orice suflet politiceşte nepătat, insuportabile. Insensibilă la trebuinţele reale ale ţării care, moartă, coaptă, trebuie modernizată, opoziţia cară dialogul public în derizoriu. Teme vetuste, care nu mai interesează alte ţări ale lumii, desigur civilizate, cum ar fi recesiunea, şomajul, scăderea dramatică a nivelului de trai, fiindcă acolo aceste chestiuni minore şi-au găsit rezolvarea, revin la noi ca petele de ulei deasupra apei. Cine ne îmbolnăveşte  zilnica siestă după fiecare foame îmbelşugată, cine bruiază ghiorăitul odihnitor al maţelor? Opoziţia.

Chemată la sfat, în acest început-sfârşit de iarnă când ninge ca-n decembrie şi e ger ca la Bobotează, puterea şi-a pus în lucrare analiştii, culţii în cap, strategii. Au fost chemaţi din munţi (munţii de bani) căutătorii de aur şi au fost chestionaţi experţii  în  asfaltări invizibile, dar bănoase. Se ştie doar că România deţine recordul mondial al preţului plătit pentru un kilometru de autostradă şi asfaltează anual nişte drumuri care rămân pururi neasfaltate. Ei bine, acest loc în top trebuie onorat. Obrazul subţire – nu? -  cu cheltuială se ţine. Experţii, analiştii, cugetătorii, asfaltatorii au ridicat din umeri şi au arătat în cele din urmă, cu toţii, spre opoziţie. Toate relele vin de acolo. Dar parcă opoziţia a spus un abonat  plictisit al licitaţiilor dinainte câştigate, a fost subţiată până la a-şi da obştescul sfârşit? Unde se mai cuibăreşte ea? – s-au întrebat toţi în cor. Analizele au durat până după miezul nopţii. Presa, a mai fost una din chestiunile pritocite minuţios, nu mai este o problemă. Publicitatea e la stat şi este drămuită strict pe iscălitura lui Boc. Doar madam Udrea ce se mai veseleşte cu câte o risipă. Poţi să te pui însă  cu capriciile femeilor? Deci ziarele mor, iar ziariştii au un procent consistent de şomeri. Cei mai mulţi din cei rămaşi cântă sub bagheta unui dirijor bine instruit. Când n-au subiecte, Serviciul Special de Fabricat Subiecte (cunoscutul SSFS) livrează zilnic unul. Câinii democraţiei, deveniţi pisici, miaună de dimineaţa până noaptea târziu, pe partitura primită uneori ”pe surse”, iar poporul cască gura. Şi aici chestiunea e  carevasăzică, rezolvată. Am găsit! - ţipă feminin o voce masculină. Opoziţia s-a refugiat în Parlament. Vlăguită, anemiată, schilodită de plecările atâtor Miki Șpagă, îşi îngăduie să mai ridice  vocea, piţigăiată, desigur, în bicameralele adăposturi. Păi parcă Parlamentul, prin – nu-i aşa? – zdrobitoarea  voinţă populară exprimată la referendum a dispărut. Parlamentul sunteţi voi! – parcă scria pe un afiş. Voi, poporul şi pentru că voi, poporul, în nerozia voastră, nu puteţi închega unitar un gând, voi vorbi eu în numele tuturor. Am stabilit aşa ? Am stabilit, mărite Zeus.

Localizarea răului odată făcută, s-a purces la analize de laborator. De altfel nici nu era nevoie de microscopice sforţări, fiindcă răul se vedea - ce răul? - tumora, de la distanţă. Păi, uitaţi-vă bine. De jos şi până sus, de la pădurar şi femeia de serviciu de la primărie, de la şefii şi subşefii concentratelor deconcentrate, de la prefect la ministru, de la casierul comunal la guvernator, toţi poartă cu mândrie, apretată cu grijă şi ţinută noaptea în şifonier, haina portocalie. Un post în vârf – Dumnezeule, cât am fost de orbi – chiar al doilea ierarhic după şeful statului e purtat neportocaliu, stricând designul şi moda împărătească, de unul Geoană, cu vizibile rămăşiţe pesediste, moguliste, burghezo-moşiereşti, în sânge. N-aţi încercat să-l convertiţi? – a întrebat mustrător preşedintele. Cercat, Măria Ta, părea că se lasă dezbrăcat de roşu, dar până la urmă i-a fost ruşine să se lase văzut în curul gol. N-am putut. Câţi mai avem de luat din PSD? Păi restul. Nu se lasă duşi boşorogul de edec şi ăla de a furat termopane. Cu ceilalţi suntem în dialog. Să-l dea ei afară! Nu vor, Mărite, că cică s-ar vedea că e lucrătură. Atunci să vină chestorii, să-l ia pe sus. Știţi, Mărite, ne-ar putea critica străinătatea. Aici Zeus s-a făcut foc. Străinătatea, ziceţi, tună el, străinătatea care m-a (re)făcut pe mine preşedinte?  Străinătatea e cu mine, dobi-bocilor. Marşde executaţi! Şi, jenaţi, pedeliştii de grad ridicat plecară să împlinească ordinul.

E într-adevăr strigător la cer să îngădui, sub Băsescu, drept înlocuitor la comandă, un intrus. Şi când? Pe sărăcia asta! Ar putea sta foarte bine acolo Anca Boagiu, nu pentru că preşedintele i-a văzut, pentru a-l cita, chiloţeii încă de când era mică, ci pentru că e competentă şi nu se opune modernizării patriei. Ar putea sta sub Băsescu, ierarhic vorbind, doamna Udrea, dar pentru ilustra buzoiancă sunt preparate fotolii mai înalte. Dacă face gripă preşedintele trei zile şi mahmureala (întotdeauna gripa te lasă cu  greaţă şi ameţeli) îl va ţine în incapacitatea de a cârmui ţara? S-o laşi unui neportocaliu? E ca şi cum ai lăsa o oiţă virgină într-un staul de berbeci. Designerii politici s-ar revolta, iar poporul flămând n-ar mai înţelege nimic şi ar avea timp să ia cunoştinţă de foamea care-l macină. Pata de pe uniforma portocalie trebuie urgent ştearsă. Să vină, la nevoie, chestorii. E neconstituţional? Neconstituţional, neconstituţional, da, umflă-l, Ghiţă!