Ce nu pot să înţeleg eu? De ce politicienii ăştia ai noştri nu au, nici după 20 de ani, un dram de coloană vertebrală? De ce anumite lucruri pe care le fac atunci când sunt la putere nu mai sunt bune atunci când ajung în opoziţie şi le fac ceilalţi, din noua putere? Politicienii ăştia ai noştri sunt de-o ipocrizie incredibilă. Toţi.
La începutul guvernării Năstase, prin 2000, 2001, PSD a schimbat şefii de instituţii. I-a luat de subsuori pe cei numiţi de CDR şi i-a aruncat în latrina istoriei. În locul lor au fost numiţi oamenii PSD. Opoziţia de atunci, PNL şi PD, a sărit ca arsă şi a înfierat cu mânie proletară epurările politice. Liberalii şi democraţii vorbeau atunci de profesionalism, de ignorarea profesionalismului de către guvernanţi. Expresia „clientela politică” începuse să scoată timid capul în lume. Era secondată de o altă expresie, „epurare politică”. Nici nu visau aceste expresii ce carieră vor face în România!
În 2004, Alianţa DA, formată din PNL şi PD (exact fosta opoziţie a precedentei guvernări) câştigă alegerile. Şi, firesc (fără nici o ironie spun „firesc”), începe să-şi instaleze propriii oameni în fruntea instituţiilor descentralizate. Cele două expresii menţionate anterior străbat iar ţara în lung şi-n lat. De data asta, cei care le purtau peste munţi şi văi erau membrii PSD. După mai puţin doi ani de concubinaj, PNL se rupe de PD, iar democraţii trec în opoziţie. Ulterior, din PNL se mai rupe o bucată de partid, care se transformă în PLD şi, mai apoi, prin contopirea cu PD, se naşte PD-L.
Rămaşi singuri pe baricadele guvernării, liberalii începe să facă ordine între şefii instituţiilor descentralizate şi îi trimit la plimbare pe cei de la PD. Evident, se aude iar peste dealuri şi câmpii: „epurare politică” şi „liberalii şi-au numit clientela politică”. Portavocea: PD şi, mai apoi, PD-L.
Şi ajungem şi în 2008,când PD-L câştigă alegerile, la fotografie, în faţa PSD. Urmează alianţa contra naturii, PD-L cu PSD. Partidele bat palma şi îşi pun în fruntea instituţiilor oamenii lor, după cum a negociat fiecare parte pe plan local. Numai că, de data asta, pentru a-i da o formă legală, au modificat prevederile legii şi au organizat nişte concursuri (adevărate parodii, în majoritatea cazurilor). Cine a purtat, de data asta, printre graniţele ţării cele două expresii deja celebre, „clientela politică” şi „epurare politică”? Liberalii, PNL adică, care vedeau cum oamenii pe care îi puseseseră la şefia instituţiilor cad unul câte unul. Nu trece mult şi PD-L şi PSD rup alianţa. PD-L înlocuieşte pesediştii din fruntea instituţiilor. Cine spune, de data asta, că au loc epurări politice şi că PD-L îşi impune clientela politică? Evident, PSD. Susţinut şi de PNL. Iar în aceste zile, scandalul epurărilor politice a ajuns şi în Parlament, unde membrii PSD şi PNL au părăsit sala atunci când s-a luat în discuţie modificarea statutului funcţionarului public.
Am spus-o şi o repet: consider că orice guvernare care vine la putere în România trebuie să-şi pună oamenii în fruntea instituţiilor descentralizate. Nu văd cum un pesedist sau un liberal ar face politica democrat-liberalilor. Sau cum un democrat-liberal ar face politica pesediştilor. Teoretic, se poate. Doar că la noi este prea multă patimă în politică, prea multă încrâncenare şi s-ar ajunge să saboteze şefii instituţiilor politica guvernului condus de partidul advers.
Ideal ar fi ceea ce a cerut, pe rând, din opoziţie, accentuez, doar din opoziţie, fiecare partid: păstrarea profesioniştilor. Dar cum putem stabili care sunt cei mai buni profesionişti? Concursurile se dau la ministere, unde miniştrii sunt numiţi politic. Cine credeţi voi că va câştiga?
( 3 mar 2010, 14:04:34
Si-am trait fericiti pana la adanci batraneti.