Sorin AVRAM

Pe 9 iunie 2008 m-am numărat printre cei aproximativ 8.000 de români care au colorat în galben porţiuni consistente din stadionul Ledzigrund din Zurich, cu ocazia meciului România-Franţa. Partida s-a încheiat la egalitate, 0-0, şi s-a disputat în cadrul Grupei „C” a Campionatului European de Fotbal.

În avionul cu care am călătorit pe ruta Bucureşti-Zurich, cu escală la Varşovia, şi care a aterizat în Elveţia, în dimineaţa zilei în care s-a disputat meciul, se afla şi un personaj public foarte cunoscut. Pe aeroportul din Zurich am intrat în vorbă cu acesta şi am luat împreună un taxi care ne-a lăsat, pe rând, la hotelurile unde aveam făcute rezervări. Am convenit să ne întâlnim imediat după ce ne vom lăsa bagajele în cameră pentru e pleca în căutare de tricouri ale naţionalei României. Din 4-5 încercări am făcut rost de cele patru tricouri de care aveam nevoie noi şi cei cu care stabiliserăm să mergem împreună la meci.

Într-unul din magazinele care vindeau tricouri, fanioane şi şepci de-ale Franţei, Germaniei sau Spaniei, dar care aveau o ofertă săracă pentru suporterii români, ne-am întâlnit cu Gică Hagi, aflat şi el în căutarea unui tricou. Personajul public cu care eram şi care se ştia foarte bine cu fostul mare fotbalist român a schimbat câteva cuvinte cu acesta, la fel cum făcea cu toţi românii cu care ne întâlneam pe drum şi care îi cereau un pronostic, să se fotografieze alături de el sau chiar să le dea câte un autograf.

Dintre sutele de români cu care ne-am „ciocnit” pe străzile din Zurich, o singură persoană a avut ceva să-i reproşeze personajului cu care eram. A fost vorba despre un bărbat care-şi făcuse curaj înainte de meci. Cetăţeanul turmentat şi un pic nervos a fost liniştit repede şi cu eleganţă de personajul despre care scriu. Un personaj la care am observat că-şi poartă zâmbetul pe buze, că are vorbele la el, că nu pleacă la drum fără simţul umorului, că nu este foarte fiţos şi că este un suporter înfocat al naţionalei de fotbal a României. Unul născut, nu făcut. Am băut sucuri şi cafele, am fost la meci, ne-am dat întâlnire a doua zi dimineaţă, am luat un taxi împreună, pentru care am plătit jumi-juma, am mers la aeroport, acolo ne-am întîlnit cu Ilie Năstase, cu care am vorbit un pic despre meci, şi am ajuns la Bucureşti.

Personajul despre care vă vorbesc se numeşte Victor Ponta. Rămâne de văzut dacă de-acum încolo acesta va rămâne acelaşi personaj pe care lumea să-l oprească pe stradă pentru o vorbă, o fotografie şi, eventual, un autograf, iar el să se comporte la fel cum a făcut-o pe 9 iunie 2008, la Zurich. Mai rămâne de văzut dacă, prin noua sa poziţie, Victor Ponta va fi un suporter al României la fel de înfocat pe cât este ca suporter al naţionalei de fotbal a României şi dacă acesta se va descurca şi-n teren la fel de bine ca-n tribune.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Suporterul de ieri, jucătorul de azi.

Comentarii