Lucian AVRAMESCU

Optimismul de titirez şi sfârlează al premierului Boc m-a scos din ceață. Miniştri, finanțişti, analişti şi simpli dătători cu părerea, într-o sinistră întretăiere de contradicții şi nonsensuri, reuşiseră performanța unică de a ne zăpăci pe toți. Că suntem în criză, că nu suntem în criză, că se măresc pensiile prin micşorare sau se micşorează prin mărire, că economia a luat viteză stând nemişcată sau stă pe loc, dar înlăuntrul ei, ca într-un stomac uruie şi bolborosesc gazele de eşapament ale unei chimii pline de viață. E dezastru, zic unii. Am ieşit din dezastru, schelălăie alții. E bine rău în România, e rău de bine şi tot aşa.
Ei bine, ieri, cu magnifica sa elocință, premierul Boc ne-a lămurit. Poporul român a fost internat în spital în 2009. În anul în care am intrat, în 2010 carevasăzică, externat din motive de însănătoşire, poporul este în convalescență.
Acum o mică nelămurire tot rămâne. În ce fel de spital am fost noi internați? La boli nervoase, adică într-un fel de balamuc, în secțiile speciale de reanimare, anemiați de criză, la boli contagioase, pentru râie sau gripă porcină?
Astea sunt însă fleacuri. Important e că am ieşit. Biletul de externare e iscălit chiar de Boc, premier care a înfruntat, la rându-i, manifestări ciudate ale bolii - de la prim-ministru plin la prim-ministru demis, de la şef al executivului întreg până la şef al executivului pe jumătate. Pe toate le-a trecut premierul, rămânând neclătinat din scaunul Palatului Victoria. Cine s-ar fi aşteptat la o asemenea imunitate la microbi şi rele de la un tip care s-a prăvălit mototol, cât e el de cuprinzător pe lung şi pe lat, în direct, într-o emisiune de televiziune? Până şi lui Andrei Gheorghe, pe atunci realizator de televiziune, azi promovat purtător de vorbe la Finanțe (din acest motiv oare?) îi înghețase sângele în instalație. Ei bine, Bocul acela fragil s-a dovedit, cu propteaua băsesciană în spate, tare şi durabil. El zice azi că am scăpat de boală. De boală cum s-o numi ea – criză, holeră, isterie colectivă. Gata. Suntem în convalescență. Convalescența nu mai e boală. E un fel de postboală, în care ți-a mai rămas o jumătate de junghi, o rămăşiță de arsură la pipotă, o crampă nelămurită. Dar nu mai murim. Victorie!
Mă uit, optimist şi relansat sufleteşte de Boc, prin preajmă. Bătrâni posomorâți, căutându-şi prin fundul buzunarului ultima lețcaie pentru o jumătate de pastilă, azi scumpită, ieri gratuită. Șomeri ursuzi, gata să urle lozinci nepoliticoase în piața în care se uită, prin ferestre largi, guvernanții, ceferişti arțăgoşi şi bugetari mofluzi. Domnilor, îmi vine să le strig, n-ați priceput nimic. Situația e sub control. Voi vă simțiți bine, ați scăpat de boală, sunteți doar în convalescență un an, dar ce e un an în raport cu veşnicia? Cine să mă audă însă? Pesemne că ăştia n-au televizor, sau dacă au se uită doar la emisiunile lui Prigoană, cu Guță, Salam şi Prințesa Ardealului. N-au prins mesajul fortifiant al domnului Boc. Ba da, mă contrazice cineva. Domnul Boc vorbeşte, după ce a cuvântat mai întâi domnul Băsescu, şi la Etno şi la OTV şi la Taraf. Oamenii au aflat, dar nu sunt acomodați cu ideea de convalescență. Ei vor să se vindece scurt şi total, dintr-odată. Uşurel, bătrâneilor! Uşurel şomerilor! Toate la vremea lor.
Reanalizând cuvintele înțelept-tonice ale premierului, mi-am dat seama că şi el rămâne un neînțeles. Nici el nu are, ca atâția alți mari conducători ai momentului, un popor care să-l merite. Poporul se comportă în continuare bolnav, mimând sărăcia, şomajul, lipsurile, incapabil să priceapă că se află în con-va-les-cen-ță. Păcat.