Drumul de la Suceava la Câmpulung Moldovenesc nu mai este prost ca în urmă cu 1.000 de ani lumină, atunci când au început lucrările de modernizare pe E85, ci, pe unele porţiuni, este foarte prost. S-au făcut inaugurări peste inaugurări, cu panouri pline de fotografii, cu eşarfe tricolore la piept, cu pâine, cu sare şi cu presă, şi s-au dat asigurări că lucrările merg din bine în mai bine, dar drumul tot prost a rămas, mai ceva ca un elev care repetă pentru a treia oară clasa a III-a.
O firmă care se face că lucrează la drumul ăsta, parcă „Mochlos” îi spune, a avut tupeul să scoată şi un pliant cu marea realizare. Pe pliant apar fotografii cu bucăţi de drum deasupra cărora scrie „before” şi „after”, însă, mama lui de „before”, se pare că „before”-ul ăsta este fotografiat după ce meseriaşii lui peşte prăjit într-o tavernă din Grecia, ţara din care provine „Mochlos”-ul, s-au apucat şi au decopertat drumul. Astfel, firma care a încasat milioarde şi milioarde de lei din bugetul de stat degeaba şi de mâncat banii publici a vrut să sublinieze diferenţa uriaşă dintre drumul găsit şi drumul reparat.
La şapte ani de la debutul lucrărilor, sunt porţiuni de drum la Frasin, Molid, Vama şi Prisaca Dornei care arată execrabil. Pe de altă parte, la aproape o lună de la încheierea campaniilor electorale, aceleaşi porţiuni de drum, dar şi altele, sunt privite de la înălţimea funcţiei sau a aspiraţiei de Traian Băsescu şi Mircea Geoană. De bannerele de campanie ale acestora. Îmi amintesc că, în campania electorală pentru alegerile prezidenţiale (care bine că s-a terminat), Organizaţiile Judeţene Suceava ale PSD şi PD-L se acuzau reciproc de sabotaj. Vorbeau activiştii celor două partide despre oameni bătuţi, afişe tăiate cu cuţitul ori desenate cu carioca sau despre bannere distruse cu coasa.
Dacă este adevărat ce s-a spus în campania electorală, mă întreb unde sunt cosaşii şi de ce aceştia nu pun mâna pe coasă pentru a da jos bannerele care îi agresează vizual pe participanţii la trafic care şi-aşa sunt pachete de nervi din cauza gropilor din asfalt? Deci, unde-i cosaşul de altădată, să-i dau bannerul să-l radă?!
Pesemne că domnii cosaşii de rând nu îndrăznesc să mai scoată capul de la cutie şi coasa din grajd din cauză că s-ar putea să-l jignească pe primul cosaş al ţării, Emil Boc, cel care s-ar supăra rău de tot să vadă cum nişte ţărani îi iau bannerul din faţă şi, implicit, pâinea de la gură. Aşadar, îl aştept pe primul ţăran al ţării, scuze, pe primul cosaş al ţării să vină la noi în judeţ şi să dea jos bannerele de pe drumul Suceava-Câmpulung Moldovenesc. L-aş invita să se ocupe şi de asfaltarea drumului, dar cine a văzut ţărani, scuze, cosaşi care să se priceapă la aşa ceva?
(31 dec 2009, 09:48:00