Orest Onofrei a fost unul dintre cei mai buni studenţi ai Facultăţii de Medicină Veterinară din promoţia sa şi a mai fost, de-a lungul timpului, directorul Direcţiei Sanitar-Veterinare Suceava şi prefect de Suceava, iar în prezent este secretarul Senatului României. Domnul Onofrei este şi prim-vicepreşedintele Organizaţiei Judeţene Suceava a PD-L.
Judeţul Suceava este singurul din regiunea Moldova în care Traian Băsescu a câştigat alegerile din 6 decembrie, şi nu oricum, ci de o manieră categorică. Liderul PD-L Suceava este Gheorghe Flutur, fost ministru al Agriculturii. Domnul Flutur este unul dintre liderii partidului la nivel naţional. Totodată, dacă Gheorghe Flutur nu ar fi coordonat campania electorală a domnului Băsescu pe ţară din partea Partidului Democrat-Liberal, nu ştiu dacă acesta ar mai fi reuşit să adune cele 70.000 de voturi care l-au oprit pe Mircea Geoană din ţopăit.
Ce vreau să spun este că Orest Onofrei merita funcţia de ministru al Agriculturii, numai că s-a opus din răsputeri acestei numiri gaşca lui Valeriu Tabără. Îmi închipui că domnul Tabără nu l-a lovit pe domnul Onofrei cu nefericita întâmplare prin care acesta a trecut în urmă cu şapte ani pentru că s-a gândit că un accident mortal ar dăuna grav Agriculturii. Îmi mai închipui că domnul Tabără nu s-a gândit la ce pune românul în plasă atunci când merge la piaţă sau la hipermarket, ci la ce le poate pune el în conturi celor care, la un anumit moment, au fost domni generoşi cu domnia sa.
În urmă cu mai mulţi ani, deputatul PD-L Valeriu Tabără a fost ministru al Agriculturii din partea PUNR, Partidul Unităţii Naţiunii Române, una dintre cele mai toxice formaţiuni politice înfiinţate după 1990. Nu ţin minte ca, sub înţeleapta conducere a domnului Tabără, Agricultura Românească să fi înregistrat nişte recolte record.
Pe de altă parte, văzându-l pe Valeriu Tabără în timpul dezbaterilor televizate, am tras concluzia că acesta are gândire de tractorist, comportament de cioban şi figură de gospodar care ştie la perfecţie limba puilor de găină, însă toate astea nu-l califică pentru funcţia de ministru al Agriculturii.
Însă, prin manevrele pe care le-a făcut după nominalizarea lui Orest Onofrei, domnul Tabără a prins un loc într-una din taberele despre care tot vorbeşte liderul de facto al PD-L, Traian Băsescu, de când este preşedintele tuturor românilor din PD-L. Este vorba despre tabăra de antrenament a sistemului ticăloşit, iar când spun sistem ticăloşit mă gândesc la sistemul format din nişte indivizi care sunt în stare să comită tot felul de ticăloşii. O fi sistemul ticăloşit, ăla din discursurile domnului Băsescu, în altă parte decât în PD-L, dar nici Partidul Democrat-Liberal nu duce lipsă de indivizi care se ocupă de ticăloşii.
(23 dec 2009, 17:24:40