În comparaţie cu copiii, adulţii, pe lângă faptul că spun, mai şi scriu lucruri trăsnite. Unele lucruri le scriu în vederile trimise rudelor aflate la muncă sau la dat în cap prin străinătate, în scrisorile expediate pe adresele posturilor de televiziune care găzduiesc emisiuni de ghicit viitorul, de slăbit sau de dat ochii peste cap ori în petiţiile adresate autorităţilor.
Una dintre instituţiile din judeţul Suceava peste care plouă cu scrisori de la cetăţeni este Prefectura. Un sucevean consideră că plăcile tectonice au o influenţă nefastă asupra omului şi cere Instituţiei Prefectului să intervină. Pesemne că omul aşteaptă ca mai întâi să fie rezolvată chestiunea plăcilor tectonice, şi de-abia după aceea va solicita şi scoaterea cavalerilor teutoni din cărţile de istorie, şi interzicerea zborurilor cu avionul între orele 19.00 şi 20.00 atunci când, se ştie, stratul de ozon se află la ora de refacere.
Din nefericire, mulţi dintre cei care aud imagini şi văd voci care îi anunţă că trebuie să se îmbrace de duminică pentru că le vin în ospeţie Napoleon, Otto von Bismark şi fraţii Marx au drept de vot, iar foarte mulţi dintre ei şi-l exercită. Păi, de ce adică să nu fie condusă România de Henric al IV-lea sau de Ricard Inimă de Leu?
În România sunt destule voci de banalişti politici şi de politicieni făcuţi la apelul de seară care susţin introducerea obligativităţii votului, în condiţiile în care, într-o democraţie normală la cap, trebuie ca, aşa cum ai posibilitatea să mergi la vot, să poţi alege şi să nu mergi la vot.
Mai bine minţile astea luminate s-ar gândi cum să facă să-i ţină cât mai departe de urne pe cei care au probleme cu capul, iar prin acţiunile lor le dau dureri de cap şi celor cât de cât normali. Ca să nu mai spun că şi candidaţii la diferite funcţii ar trebui verificaţi din punct de vedere psihic înainte de a li se permite să-şi depună candidaturile.
Partea bună e că, deocamdată, numărul celor săraci cu duhul care votează nu este suficient de mare pentru ca alegerile să fie câştigate de absolut toţi candidaţii la fel de săraci cu duhul.