Tiberiu AVRAM

„Îmi pare rău că nu pot să ajung la Cernăuţi să cumpăr nişte otravă pentru câini. La asta s-a ajuns. Am câine, iubesc câinii, dar nu se mai poate”. Cuvintele aparţin unui amic de-al meu al cărui copil a fost muşcat zilele trecute de un câine. Se întâmpla în parcul de la intersecţia de pe Mărăşeşti, zonă în care locuieşte amicul de care vorbeam. Acolo îşi fac veacul vreo 6 – 7 câini. În cea mai mare parte a zilei sunt paşnici, dar cum se lasă seara parcă turbează. Sar şi la oamenii care îi hrănesc ziua. Iar în unele momente ale zilei se reped la oamenii care nu sunt obişnuiţi de-ai locului.
Îmi povestea amicul meu că există câteva femei mai în vârstă în zonă care iau mereu apărarea acestor câini. Dacă apare vreun hingher, vreun nene rău care îi repede, hop şi femeile bune la suflet care se răţoiesc la respectivii. „Dar dacă muşcă pe cineva, imediat doamnele (n.r.- cuvântul îmi aparţine că nu puteam să reproduc aici chiar cum a vorbit omul) dispar după perdea”, îmi spunea amicul meu. Şi tot el şi-a expus şi teoria: „Nu am nimic împotrivă ca aceşti câini să stea pe lângă bloc. Dar, dacă tu îi hrăneşti, ai grijă de ei, atunci ţi-i asumi. Câinele X aparţine lui Y. Îl ţii în casă, îl ţii afară, e treaba ta. Dar răspunzi pentru el şi atunci când atacă pe cineva, când muşcă un copil”.
Ironia face că, în aceste zile, nişte prieteni din Germania de-ai amicului meu au venit în vizită în Suceava. Oamenii erau cazaţi la Hotelul Zamca şi, într-o seară, au vrut să tragă o fugă până acasă la amicul meu. Au vrut să meargă pe jos, să ia nişte aer curat, de Suceava. Proastă alegere! S-au întors repede la hotel, deoarece nu au putut să treacă de un baraj făcut de nişte câini comunitari. Oamenii, veniţi de pe altă planetă, din Germania, l-au luat apoi la rost pe amicul meu. Cum se poate să umble câinii aceştia liberi? Cum pot fi lăsaţi de izbelişte, să atace pe oricine le iese în cale? Am uitat să vă spun că oamenii respectivi, germanii, ăia veniţi de pe altă planetă, sunt activişti extrem de activi în domeniul protecţiei animalelor.
Vedeţi, asta e diferenţa. Diferenţa între cei care activează în domeniul protecţiei animalelor la germani şi autoproclamaţii de la noi. La noi e vorbă, la ei sunt fapte. Ei, cei civilizaţi, nu acceptă să vadă câini pe stradă. Şi pentru asta pun serios osul la treabă. La noi, e plin de tot felul de asociaţii care îşi spun de protecţie a animalelor. Multe dintre ele există doar pentru a încasa bani. Şi atât.
Am prezentat nenumărate cazuri de acest gen. Începând cu povestea de pomină a căţelei sterilizate, care, lăsată apoi de capul ei prin oraş, a născut câţiva pui. Culmea, vii. A mai fost cazul unei alte asociaţii care încasa bani grei de la stat şi lăsa câinii să moară de foame în adăposturi. Şi au mai fost multe. De curând s-a deschis în Suceava un nou adăpost pentru câini comunitari. Până acum se invoca faptul că nu există loc pentru adăpostirea patrupedelor şi de aceea nu mai sunt adunaţi câinii din oraş. Acum este loc dar, probabil, nu este chef. Sau, poate, protectorii animalelor de la noi nu şi-au primit banii, Ori, cel mai sigur, au primit prea puţini faţă de pretenţiile lor.