Lucian AVRAMESCU

Apăsat şi grav, cu o sprintenă putere de convingere (dovadă aplauzele furtunoase cu care a răsplătit-o sala) doamna Elena Udrea, ministru care după ce a fost demis a mai primit drept bonus bugetul unui alt minister, spre liberă cheltuire, a zis: Suntem urmaşii lui Traian Băsescu! Nu suntem urmaşii lui Traian, împărat al Romei antice, rămas în istorie pentru nişte amărâte de victorii împotriva barbarilor, ci urmaşii lui Traian Al Nostru, înscăunat Băsescu.
Şcolar fiind, în netrebnicia lor, dascălii mă învăţaseră că suntem urmaşi de daci şi de romani. Fals. Diversiune istorică. Povestea cu legiunile romane care cică ar fi cucerit Dacia, la capătul unor lupte eroice şi sângeroase, insultă bunul simţ al dăinuirii, ne comunică doamna Udrea. Nu, domnilor alegători, nu, domnilor purtători de izmene şi fuste, vă zic spre luare aminte: Noi ne tragem din Traian Băsescu. Mi-aţi putea replica, în necunoştinţă de cauză, că el nu exista în vremea expansiunilor romane. Exista. Spiritul lui, neîncarnat în forme lumeşti cu chelie şi oblică privire, exista. Îl mâna în luptă pe Traian al Romei care, e drept, n-a dat foc, ca Nero, cetăţii, nu şi-a făcut calul consul şi senator asemeni lui Caligula, dar a fost şi el acolo un cineva, un reper de perenitate. Traian Băsescu colinda Cetatea Eternă din împărat în împărat, iar cu dacii lui Burebista şi Decebal, ce să mai vorbim. Cu ăştia spiritul băsescian stătea la masă, belea oile şi cârlanii pentru festinuri, golea de conţinut lichid viile, fiindcă pe vremurile alea de restrişte (Burebista dăduse ordin să fie scoase viile pentru că prea îi erau întruna beţi oştenii), când nu se inventase scoţianul whisky, era greu să supravieţuieşti treaz. Iată, dragi alegători, mai spuse Elena Udrea, de ce cred că-n vinele voastre pulsează, ca şi-n ale mele, sângele eroic al Băsescului. Nu erau, zic eu, după convingătorul discurs al preferatei Palatului din Deal, nişte nemernci dascălii mei şcolari?
Tot prin şcoli şi prin cărţi am găsit aberaţia că ne tragem din maimuţă. Cum să ne tragem din maimuţă, când noi ne tragem din Traian Băsescu? Băsescu n-are coadă şi nu e păros, mi-ar putea replica cineva, răuvoitor desigur, parlamentar, mogul nemernic sau gazetar împuţit fiindcă de-aia ne-a zis, din considerente olfactiv-anale, găozari. E al zilelor noastre şi deopotrivă contemporan peşterilor populate de oamenii de Neanderthal. Cruzimea lui – dacă un neanderthalian omora o gazelă, un altul mai puternic i-o fura – e tot o probă că Băsescu există, mai mic sau mai mare, în fiecare dintre noi din cele mai vechi timpuri. Fiecare vieţuitoare umană are un mic Băsescu în compoziţia ei chimică. Datoria acelei lighioane, ar putea zice unii, e să omoare micul Băsescu existent atavic în ea. Ei bine, în cursul evoluţiei speciilor, asta nu s-a petrecut. Spunând ce avem în noi, ce pitim fiecare în sinele nostru, doamna Udrea este aplaudată. Da, Băsescu este în noi. Ne tragem din el. Din gorila din el. Faptul că ne tragem, conform teoriei evoluţioniste, din maimuţă, nu infirmă adevărul zdrobitor, descoperit de blonda din Simineasca Buzăului, că ne tragem nu din orice maimuţă, ci din maimuţa Traian Băsescu. Da, suntem genetic urmaşii lui Traian Băsescu. Unii au crezut o vreme că ne tragem din Nicolae Ceauşescu. Aiurea! Ne tragem fix şi direct din Traian Băsescu. Incontestabil, indubitabil. Priviţi-ne în ochi şi în oblica lor căutătură, identificată adesea la hoţii de buzunare, dar şi la fraierii buzunarelor goale, veţi găsi în noi ceva etern din Traian Băsescu.
Ar mai fi ceva de nu se leagă, dar se leagă. Nu vă grăbiţi s-o contraziceţi pe doamna Udrea cu Biblia, conform căreia ne-am trage din Adam şi Eva. Da, Adam este chiar Traian Băsescu, cel care ne-a promis şi ne tot promite raiul, dându-ne în schimb reversul. Ar mai rămâne întrebarea cine e Eva. Păi Eva nu poate fi decât Elena Udrea, cea care stă electoral mereu în dreapta lui Adam, dornic de un nou mandat în capul mesei cu bunătăţi, gologani şi privilegii. Grăbită şi asudată, doamna Udrea n-a apucat să ne spună chiar totul despre cum ne tragem noi toţi din iubitul său preşedinte. Zic iubitul său, fiindcă mulţi dintre noi, ceilalalţi, nu-l prea iubim.
Închei aceste rânduri ironic amare cu un oftat. După 20 de ani de la dărâmarea lui Ceauşescu, nu vi se pare că e cam mult, că s-a ajuns prea departe cu insultarea acestui popor care-şi dorea atunci, donând străzilor sânge, altceva decât o nouă dictatură?