Aleargă de dimineaţa şi până seara şi poate fi văzut foarte des la televizor împărţind sfaturi, ajutoare sau pumni în capetele adversarilor. Are întotdeauna o mină de om preocupat, a cărui singură menire pe acest pământ este să-şi ajute semenii.
Privirea îi este mereu încruntată şi poartă ochelari, ca tot omul care are de întocmit şi semnat acte pentru binele poporului.
Vocea îi este gravă, iar frazarea îi este fermă. Cuvintele-i sunt simple pentru ca mesajele să fie bine primite şi la masa celor care beau vodcă cu suc de creion chimic la crâşma din fundul satului, şi la masa plină de cotlete a privatizaţilor din centrul comunei, şi la masa pe care bananele se îmbrăţişează strâns cu fursecurile cumpărate de la hipermarket, şi la masa de lucru a profesorilor care-şi aşteaptă elevii la meditaţii.
Mersu-i este apăsat şi peste tot pe unde trece îi lasă pe bărbaţii ieşiţi de la crâşmă cu gura căscată, iar pe babele ieşite de la biserică cu colţul de la batic în gură.
În partid şi la serviciu nimeni nu mişcă în front, pentru că a coborât milităria din pod, iar aceasta îl urmează ascultătoare peste tot. Întotdeauna umblă îmbrăcat cu costum şi cu cravată, aşa cum îi stă bine oricărui domn serios născut să rezolve problemele oamenilor simpli, după vorbă, după port şi după vot. De sub costumul de stofă ies, timid, pufii blăniţei de jder de la bundiţă sau aţele pelerinei de ploaie, pentru că niciodată nu se ştie unde trebuie să fie acest domn serios în clipa următoare: la inundaţii, la dat cu ajutoare în populaţie, la urcatul oilor pe munte, la prezentarea unui concert de muzică populară sau la „cosit” adversarii.
Bănuiesc că v-aţi dat seama că încerc să-i fac un portret, aşa cum mă pricep şi eu, preşedintelui Consiliului Judeţean Suceava, liderul PD-L Gheorghe Flutur. Domnul Flutur este, mai nou, singurul şef al campaniei prezidenţiale pentru candidatul PD-L, pe toată ţara.
Ei, atunci când va avea şi PSD în linia întâi sau măcar în linia a doua un actor capabil să interpreteze atâtea personaje la fel cum o face Gheorghe Flutur, mai stăm de vorbă. Mă tem, însă, că vom putea vorbi despre acest subiect doar peste vreo cinci ani.