Tot timpul am crezut că semafoarele cu cronometru montate în mai multe intersecţii din Suceava au un rost. Nu acela de a-l ajuta pe şofer să exerseze numărătoarea inversă, ci de a fluidiza traficul în intersecţii. Adică, şoferul, aflat la oarece distanţă de semafor, nu se aventurează în intersecţie, dacă observă că verdele mai are suflu doar pentru o secundă sau două. Şoferul apreciază distanţa pe care o are de parcurs şi îşi dă seama că până intră în intersecţie semaforul şi-a schimbat culoarea, din verde în galben sau chiar roşu. Prin urmare, dacă e disciplinat şi are ceva respect pentru ceilalţi şoferi din trafic, conducătorul auto reduce viteza şi opreşte.
În cazul în care şoferul stă la culoarea roşie, firesc ar fi ca atunci când mai este o secundă, sau chiar două, să-şi pregătească maşina. Să o bage în viteză, astfel încât în momentul în care apare culoarea verde să poată demara imediat.
Ţi-ai găsit! Dacă circuli cu maşina prin Suceava îţi ies peri albi şi din cauza adormiţilor de la semafoare. Stau la culoarea roşie şi se gândesc la orice altceva decât la faptul că, mai devreme sau mai târziu, se va face verde şi vor trebui să pornească. E culoarea roşie şi a ajuns cronometrul la 3? Puţin le pasă. Mai sunt două secunde, o secundă? Mare scofală. Lasă să se facă verde şi apoi om vedea. După ce se face verde se trezeşte adormitul, bagă alene în viteză şi porneşte. Au trecut deja 4 secunde şi au mai rămas 11. Coada în spate, cât cuprinde. Dar îi pasă? Iar asta e varianta semifericită, în care şoferul care se afla primul la semafor nu şi-a oprit motorul. Că mai treceau câteva secunde până îl pornea, apoi urma băgatul în viteză etc.
Problema nu este aici doar graba de care suntem toţi cuprinşi, zi de zi, oră de oră. Ci este vorba de respect şi de bun simţ. A nu „irosi” la semafor secundele pentru culoarea verde înseamnă respect pentru cei din spatele tău. În 99,9% din cazuri, adormiţii de la semafoare sunt cei din capul coloanei. Că pornesc la timp, în momentul în care apare culoarea verde, că pornesc după 3 ori 4 sau 5 secunde, ei ştiu un lucru: oricum vor trece de intersecţie. Cei din spate? Treaba lor. Că se îngreunează traficul. Şi ce dacă? El a trecut de semafor, nu-i mai pasă. Să-şi bată ceilalţi capul.
Într-un oraş ca Suceava în care se circulă cum se circulă, astfel de situaţii nu fac decât să îngreuneze şi mai tare traficul şi aşa sufocat din cauza multitudinii de străzi închise. Să vorbeşti de educaţie sau de atitudine civică e greu, atunci când nu există bunul simţ. Iar ăsta, bunul simţ, e greu să-l dobândeşti după o anumită vârstă. Sau te naşti cu el, ori îl înveţi de acasă, de mic.
(28 sep 2009, 12:27:20
Sper ca in ziarul de maine sa vad anunt publicitar in care membrii PDL anunta ca iau masa de trei ori pe zi, si au intalnire la cafele cu ziaristii imbracati in uniforme protocalii.
Despre moralitatea dvs d-le Avram cred ca v-o emancipati in cursul noptii si dimineata la toaleta scapati de ea, ducandu-se intr-o statie de epurare.
PS: In speranta suferii de o criza de hemoroizii, si a folosirii cat mai putina a toaletei , avand rezultat mentinerea moralitatii jurnalistice