Lucian AVRAMESCU

Englezii au o zicală: ”No news, good news!”. Mai pe vorba noastră, dacă nu sunt veşti înseamnă că veştile sunt bune. Constatarea pleacă de la un amănunt ştiut nu numai de englezi, ci şi de noi şi de alţii, că veştile rele, ştirile negative circulă iute. Mă aflu de circa o săptămână într-o vacanţă pe ţărmul mediteranean al Spaniei, mai exact la Barcelona. Metropola catalană, capitală a unei regiuni importante a peninsulei iberice, se sprijină pe zeci de kilometri de plajă şi asigură turistului din mine confortul trebuitor. Adică nu mă supără nimeni, plaja e ţinută curată de nişte lucrători ai municipalităţii discreţi şi eficienţi, dincolo de plăcerea de a te bălăci şi a sta cu burta la soare, împrejurimile şi oraşul oferă zeci de motive de a le vizita. Ieri, de pildă, am vizitat Muzeul Picasso, conţinând câteva mii de lucrări, cele mai multe din tinereţe, care preced perioada cubistă, cea care l-a făcut celebru pe marele artist. Ei bine, am rămas cu capul întors către formidabilele portrete de pescari bătrâni, de o rară expresivitate. Nu m-aş mai fi dezlipit de ele. Cine, ce demon al genialului artist, l-o fi îndemnat să se rupă de plăcerea de a picta clasic? Erau, la acea vreme, prea mulţi ”clasici”, îmi răspund tot eu, iar Picasso nu se suporta într-o înseriere. Mă rog, nu despre delectările mele de vacanţă vreau să vorbesc aici, ci, aşa cum începeam acest articol, despre un lucru care m-a pus pe gânduri amintindu-mi de ţara mea. Seara şi dimineaţa devreme am urmărit, pe canalele la care am acces din camera de hotel, cele mai multe spaniole dar şi italiene, germane, franceze (două), apoi CNN, ce se mai petrece prin lume. Prima ştire a fost, multă vreme, în toate emisiunile de ştiri, cea legată de incendiile din Grecia, ameninţând chiar Atena. Mai nou se aduc detalii despre moartea senatorului Kennedy, ultimul mare politician din această familie urmărită parcă, de la asasinarea preşedintelui Kennedy, de un blestem. Apoi alegerile sângeroase din Afganistan, talibanii, vizita premierului israelian în Anglia şi alte ţări europene, pentru a sensibiliza liderii expresivi ai lumii asupra chestiunilor care frământă zona. Gripa, iniţial porcină, mai nou poreclită altfel, cu nişte abrevieri ciudate, care face noi victime, inclusiv în Spania. O supercupă fotbalistică şi un meci pe muchie de cuţit al Fiorentinei, cu un Mutu înlocuit în repriza secundă, în faţa Sportingului din Lisabona. Sigur, nisipul mărunţit al unor ştiri din toată lumea. Nimic de la noi.
Am plecat din Bucureşti în plin scandal al implicării domnului Mircea Băsescu, autointitulat om de afaceri şi frate de drept al preşedintelui ţării, în comerţul cu arme. Că Mircea Băsescu se bagă în toate nu e de mirare. Cu vreo două luni în urmă salva de la moarte o livadă de piersici de pe litoral, însuşindu-şi 51 la sută din ea. Inginerii ăia horticoli, conform spuselor fratelui preşedintelui, erau atât de neajutoraţi încât nici contabilitatea nu şi-o puteau ţine. Contra procentului majoritar, fiul fratelui preşedintelui a fost plantat contabil peste acel valoros teren de vreo 70 de hectare. Iar hectarul la mare nu e când mai lat şi când mai îngust cum eronat crede ilustrul ministru Niţă, de la mici şi mijlocii, ci e atât cât trebuie să fie. De la piersici la înzestrarea cu avioane şi rachete e însă drum lung. Întrebat de ce s-a asociat cu Mircea Băsescu, preşedintele acelei companii de expoziţii militare (punct de pornire al viitoarelor tranzacţii) a răspuns senin că l-a luat pentru a deschide uşi. Care e cea mai importantă uşă când e vorba de decis cum trebuie tocaţi vreo 10 miliarde de euro? Simplu ca bună ziua! Cea a preşedintelui Consiliului Suprem de Apărare a Ţării! Cine e el? Ei, asta-i bună! Ei bine, cel puţin cât am butonat eu canalele de ştiri la Barcelona, n-am văzut nimic despre acest scandal şi n-am văzut nimic despre România. Poate scandalul, pus în cârca „tonomatelor” din presă, s-a stins, tranşat fiind de o ieşire publică a preşedintelui. Nu-i nimic adevărat, la la la, ha ha ha, tra la la. Ceea ce în America ar fi răsturnat lumea cu fundul în sus, la noi devine în trei zile banalitate şi încă ceva voturi în plus pentru domnul Băsescu.
Acum vreo 20 de ani, imediat după Revoluţie, am fost un timp corespondent pentru agenţia spaniolă de ştiri EFE. Subredacţia de la Viena - era perioada mineriadelor, a luptelor de stradă în Bucureşti - considera ştire utilizabilă pe flux doar cea care vorbea despre ciocniri soldate cu peste şase morţi. Dacă erau doar cinci trebuia să mă las păgubaş. Neavând aici ştiri despre România, înseamnă că totul e bine. Oricum, n-a avut loc, Doamne fereşte, vreun eveniment soldat cu peste şase morţi. Politica de la Bucureşti? Suntem noi ţară membră a Uniunii Europene şi NATO, dar nu ne prea vedem. Ne băţoşim acasă, dar afară chestiunile arzătoare ale lumii sunt altele.